Au trecut aproape trei săptămâni de când Antena 1 a anunțat divorțului anului, mai exact despărțirea de cei trei jurați de la „Chefi la cuțite”. Știrea bombă a venit pe 12 octombrie, printr-un comunicat de presă oficial, transmis de la Antena 1. Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea vor fi înlocuiți în juriul show-ului culinar, după ce au refuzat să vină la filmările sezonului 13, invocând oboseala.

Viața merge însă înainte, iar cei trei prieteni bucătari își continuă proiectele individuale, contractele de imagine și se pare că mai mult timp pentru familie. De ziua soției sale, chef Florin Dumitrescu a scris un mesaj apăsător pe Instagram, care dovedește că nu încearcă să cosmetizeze realitatea, ba dimpotrivă. El s-a arătat, într-un moment de vulnerabilitate, în fața celor aproape 600.000 de fani care îl urmăresc.

Chef Florin Dumitrescu: „Învățăm amândoi că frica nu are cum să învingă acolo unde este iubire”

„Singurul moment din această toamnă care mă scoate la suprafață și îmi aduce bucurie și zâmbet este ziua ta! Mi-aș fi dorit să putem fi în Portugalia, așa cum am planificat, dar din păcate ghinioanele au cam stat pe geacă noastră, promit să încerc să îți reproduc căldura pe care am fi trăit-o acolo.

Te iubesc și îți mulțumesc că nu îmi dai drumul din brațe nici acum, când trăim ce trăim! Învățăm amândoi că frica nu are cum să învingă acolo unde este iubire! Te iubesc, Zelda! La mulți ani!”.

Zelda este numele de alint al Cristinei Sima, soția lui Florin Dumitrescu, care și-a sărbătorit ziua de naștere pe 31 octombrie. A împlinit 40 de ani.

cristina-sima-si-chef-florin-dumitrescu-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Și ea a povestit un moment plin de sensibilitate, trăit de ziua ei. „Tatăl meu obișnuia să îmi aducă un buchet de flori cu o zi înainte de ziua mea, ca să fie primul care îmi spune „La mulți ani!”. Indiferent cum se simțea, dacă ningea sau ploua, pe 30 octombrie era la ușa mea cu un buchet de flori.

După ce s-a îmbolnăvit, când îl vedeam zâmbind, cu florile în mână, îmi dădeau lacrimile de bucurie și de recunoștință că trăiesc momentul ăla încă un an… și încă un an… Anul trecut a fost primul an în care nu a mai fost… și am plecat de dimineață să îmi cumpăr eu un buchet din partea lui.

Doar că, nu văzusem că Florin venise și el cu un buchet de flori noaptea, când s-a întors acasă de la filmări, ca să păstreze tradiția tatălui meu. Am plâns și atunci de bucurie și dor, cum plâng și azi, că am primit 2 buchete de flori și de la Florin, și de la mami, tot cu o zi mai devreme, la fel cum făcea tatăl meu… Cât de binecuvântată sunt că vă am!”, a scris Cristina, pe Instagram.

florin-dumitrescu-cristina-simaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 4 / 7

Chef Florin Dumitrescu și Cristina Sima s-au căsătorit pe 8 mai 2013

„2013, am făcut cununia civilă! Pe 8 mai. Masa și dansul la Escargot (unde ne-am cunoscut). Ne-a gătit Razvan Exarhu și ne-a cântat Fane Lăutaru’. Am fost înconjurați doar de familie. A fost una dintre cele mai tari zile din viața mea, mai ales că Cristina a fost punctuală, fără ironie, nu a întârziat nici 1 minut. Zeldo, te iubesc tare! La mulți ani!”, scria Florin pe pagina personală de Instagram, marcând aniversarea căsnicie.

Florin Dumitrescu şi soţia lui, Cristina Sima, s-au cunoscut în restaurantul unde celebrul chef lucra. Ea venise să deguste un preparat nou, iar o banală întâlnire în interes de serviciu s-a transformat ulterior într-o poveste de dragoste. Astăzi, sunt părinții a două fetițe superbe de 10, respectiv 8 ani. 

Citește și: Divorțul anului în televiziune! Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, înlocuiți la „Chefi la cuțite”. Șefii din Antena 1, declarații dure la adresa lor

Citește și: Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu nu țin banii la comun, iar acum ea a explicat și de ce. De fapt cât câștigă celebrul chef