Competitivitatea, bună sau nu

Este bine sau nu să îți îndemni copilul să facă performanță? Bineînțeles că trebuie să ne străduim ca orice facem să facem bine și să-i învățăm asta și pe copiii noștri, dar, uneori, efectul pe care îl avem este contrar așteptărilor. Dorințele exagerate ale părinților care nu țin cont de puterile sau de dorințele lor îi fac pe unii micuți să se inhibe.

Depinde de copil

„Competitivitatea între copii e și bună și rea”, spune psihologul Cristina Ion-Rădulescu. „Totul depinde de care parte a baricadei se află micuțul. Dacă are rezultatele pe care le așteptai de la el, va căpăta mai multă încredere în sine însuși și va accepta cu mai multă ușurință noi provocări. Astfel, se va adapta mai ușor mediului și cerințelor viitoare. Însă, dacă este timid, emotiv și nu dă rezultate foarte bune când lucrează sub presiune, se va inhiba. Va ezita să intre în situații în care se simte nesigur și, mai ales, încrederea în forțele proprii va scădea drastic. În acest caz, poate dezvolta relații conflictuale cu părintele care insistă să îl expună competiției”, observă specialistul.

Când competitivitatea e greșită

Dar, uneori observi că micuțul este din cale-afară de ambițios fără ca tu să încerci să îi stimulezi această trăsătură de caracter. Poate fi de bine, dar nu și atunci când exagerează. Îți dai seama de asta dacă vezi, de exemplu, următoarele cumportamente:

• vrea să intre primul în clasă și își îmbrâncește colegii;
• își dorește să fie singurul lăudat de profesori;
• este mult prea preocupat să obțină nota maximă și prea puțin pasionat de ceea ce învață;
• ajunge să apeleze la violență pentru a-și atinge scopurile, cum ar fi să lovească un alt copil pentru a-i lua mingea etc.

Discută cu micuțul ambițios

Dacă că întrece măsura cu spiritul de competiție, discută cu el și află care sunt principalele lui scopuri și standarde. Pune-i întrebări astfel încât să își dea seama și el ce gândește cu adevărat. De multe ori, adevăratele lui țeluri și motivații nu sunt formulate în cuvinte. Direcționează-l ca să își dea seama care ar fi scopurile corecte. De exemplu, dacă plânge dacă a luat un nouă, întreabă-l de ce este atât de important pentru el să ia nota maximă, ce înseamnă eșec și de ce e atât de rău să iei nota nouă. Îl mai poți întreba ce îi place la acea materie și ce i-a spus profesorul când i-a dat nouă. Se mai întâmplă ca profesorii care apreciază elevii buni să aibă pretenții foarte mari de la ei astfel încât atunci când aceștia nu se ridică la înălțimea standardelor lor să îi certe mai mult decât pe cei care nu învață de obicei. Dar de multe ori, copiii copiază ce văd în familie, așa că poate unul dintre voi să aibă această trăsătură. Bineînțeles că adulții își pot canaliza mai bine ambiția într-o direcție pozitivă, așa că fii atentă ce îi transmiți și ajută-l și pe cel mic să facă asta.

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, tel: 0721.046.829

Calea de mijloc

„Este de preferat linia de mijloc. Dacă este vorba de sport, încurajăm competitivitatea, însă subliniem că este doar un joc și că e bine să îl practicăm doar de dragul distracției. Dar dacă face sport de performanță și este firesc să își dorească să câștige, trebuie să ai grijă să oferi și sprijin în cazul în care apare un eșec și, deci, frustrare. Dacă discutăm de rezultatele școlare, este bine să îndemni copilul să învețe cât de bine poate, mai bine decât ieri, dar evită comparațiile. Nu îi spune că e mai prost decât fratele lui sau că trebuie să ia premiul întâi etc. Ajută-l să se autoevalueze corect, nu neapărat în raport cu ceilalți sau ținând cont de părerea subiectivă a unui profesor. El trebuie să învețe pentru a acumula cunoștințe și a se pregăti pentru viitor, nu pentru note sau calificativ.”

Sursa foto: thekitchn.com