Poezii de Dragobete. Urări și mesaje de dragoste în versuri!

Am adunat mai multe poezii de Dragobete și poezii de dragoste semnate de poeți celebri care te vor ajuta să compui mesaje de dragoste pentru ziua de 24 februarie. Iubește românește și citează din marii noștri poeți precum Eminescu, Nichita Stănescu sau Ion Minulescu.

Versuri și strigături populare de Dragobete

Tradițiile de Dragobete spun că, pe data de 24 februarie, se făceau mari petreceri în sate, unde mulți flăcăi își găseau mirese după pofta inimii.

”Dragobetele sărută fetele!” spune o vorbă populară care amintește de faptul că personajul mitic răspândea fiorii iubirii și le ”fura mințile” fetelor cu un sărut, făcându-le să se îndrăgostească la prima vedere de băieții care le curtau.

”Dragobete, Dragobete/ Cine aleargă după fete!” strigau flăcăii care însoțeau fetele la pădure sau la pășune, unde adunau flori de primăvară. Apoi alergau după ele să le prindă și să le fure o sărutare. Așa se pecetluiau logodnele la început de primăvară, în ziua de Dragobete care era considerat patronul păsărilor, al iubirii și al primăverii.  

Umblă dragul printre fete
În ziua de Dragobete…
Şi ascunde tot ce-i bun
Într-un sfârc încins de sân
Care arde, pârjoleşte
Buzele ce le-ntâlneşte.

Versuri de Dragobete, de dragoste și dor

Am adunat poezii mai noi și mai vechi, din care te poți inspira să trimiți mesaje pline de dor sau scurte versuri de Dragobete celui care îți este drag.

Dragobete – de Viorica Pop

Cupidon şi Dragobete
Adună băieţi şi fete,
Unind inimi rătăcite
Ce tânjesc, stând adormite.

Fetele pot să aleagă,
Băieţii tainele dezleagă,
Legându-se pentru probă,
Printr-un deghizat în robă.

Timpul face şi desface
Dacă-ţi place sau nu-ţi place,
Printre îndrăzneli şi fiţe
Reuşind să lege iţe.

Dragobete blând şi darnic
Se-nfăşoară ca năvalnic,
Patimi vechi le reaprinde,
Timide fete-n plasă prinde.

Ploaia lui Dragobete – de Maria Filipoiu

Când vine Dragobete, chiar de plouă,
În suflet se dospeşte armonia.
Din priviri se revarsă bucuria,
Iar dragostea se împarte în două.

Cu sentimente plouă-n România
Şi se-aprind iluzii sub Luna nouă.
Cerul de sub pleoape stropeşte rouă
Pe ghiocei, aşternând feeria.

În suflet l-am purtat pe Dragobete,
Cu taina sărbătorii amoroase,
Iar azi îmi cânt iubirea în sonete.

Las doruri în tradiţii fastuoase,
Să le întâmpine feciori şi fete,
În amurg cu serenade duioase.

De Dragobete – de Stelian Negomireanu

Din zei fiind coborâtori,
Din „Sburători” cu negre plete?
În Faur, toţi sunt iubitori,
De Dragobete.

Zeu al iubirii şi de-amor,
Cu dragoste să ne desfete
Că toată lumea are-un dor,
De Dragobete!

Feciorul Babei Dochia,
Iubeţ de tinere şi fete,
În Dacia, azi – România:
Năvalnicul Drăgobete!

Având mult lipici la fete,
An de an îşi pune-n gând,
Le ia pe toate la rând,
De Dragobete.

Azi, multe păsări ciripesc,
Cu triluri dulci să ne desfete
Că toate azi se logodesc,
De Dragobete.

Matinale păsărele,
Compunându-şi notele,
Azi, primele fac chiar ele,
Dragobetele.

Chiar astăzi, moşu’ cocoş
Are barba, tenul roş!
Le-au înroşit fetele,
Făcând Drăgobetele!

Fete ce-n fiori visează
„Zburător” bălai la plete,
Cu sfinţenie-l serbează
Pe Drăgobete!

Prin păduri, cântând şi-n joacă,
Băieţii cu fetele,
Veseli şi voioşi, să facă
Dragobetele!

Printre săruturi cu foc,
Băieţii şi fetele
Sunt voioşi că musai fac
Dragobetele.

Cântând, culeg mulţi copii,
Flori de noroc în buchete –
Ghioceii timpurii –
Pentru copile şi fete,
De Dragobete.

Băieții şi fetele
Culeg viorelele
Şi-adună brânduşele,
Făcând Dragobetele.

În ţiţeiche, cu toptanul,
Se dau toţi – băieţi şi fete,
Să fie uşori tot anul –
De Dragobete.

La hora mare jucând,
De fâlfâie-opregele,
Fetele-n horă cântând,
Dragobetele!

În hora mare, sus-săltat
Fâlfâind opregele,
Toate fetele-au jucat
Cu… Drăgobetele!

Fericirea de Dragobete – de Maria Filipoiu

De Dragobete m-am împrietenit
Cu fericirea, pe-o rază de Soare,
Ce îşi stingea iubirea în izvoare,
Să-şi aline dor de codrul înverzit.

Din raza lui am primit sărutare,
Să-i simt tandreţea, când m-a ademenit
Cu dorul de Năvalnic înmugurit
În ghioceii treziţi din hibernare.

Îmbrăţişaţi am alergat prin iarbă
Şi ne-am prins cu Primăvara în horă,
Cu ochi de timp, legenda să ne soarbă.

Ne-am ascuns iubirea în metaforă,
Cu harul clipei de dragoste oarbă,
În amor legendar a fi martoră.

Poveste de Dragobete – de Leonid Iacob

Într-un colţ de rai se pare,
spun poveştile din buni,
Dragostea zbura ferice
şi făcea prin cer minuni.

Ba se cobora adesea
şi aice, pe pământ.
şi-aducea în cele inimi
numa-nfiorări şi cânt.

Şi toţi îi simţeau puterea
ei de floare fermecată
şi-o păstrau aprinsă veşnic
ca lumin-adevărată.

Era totul doar simţire
cu izvor în zbor de îngeri,
oamenii trăiau ferice
fără lacrimi, fără frângeri.

Tot atunci, ne mai spun bunii,
un fecior prin munţi trăia,
chipeş şi cu boiul straşnic,
fiu al babei Dochia,

Mesager trimis, se pare,
de chiar bunul Dumnezeu
să dea dragostei cătare
şi trăia sus, pe Ceahlău,

Sau oricum prin munţii falnici
stăpâniţi de vechii daci,
preţuit deopotrivă
de bogaţi şi de săraci.

Şi fecioru-acela chipeş
dădea iama peste fire,
răspândind peste meleaguri
cântec tainic de iubire.

Printre păsări, printre oameni,
el iubirea o împarte
la sfârşitul lunii faur
până la-nceput de marte

Când cu fire împletite
din alb şi din roşu-dor
cei iubiţi se legau veşnic
prin sărut de mărţişor.

Dar feciorul (iar spun bunii)
Nebunatic, cum apare,
zice-se c-a vrut să-ncurce
calea Sfintei Maici Fecioare,

Care, plină de mânie
pe feciorul cel pârdalnic,
i-a dat chip de buruiană
de iubit, numit năvalnic…

Dar trecură vremi de-atunce
şi povestea nu-i uitată,
Dragostea-i şi-acum puterea
ce ne-aduce laolaltă,

Iar pe fecioraşu-acela
ce dădea iama prin fete
îl sărbătorim cu toţii
când e zi de Dragobete.

Iar povestea lui am scris-o
sus, în munţii mei cărunţi.
unde dorul şi iubirea
e şi-n inimi, e şi-n frunţi

Şi vă-mpart la fiecare
câte un surâs şăgalnic
şi vă dau s-aveţi sub perini
dragobetele… năvalnic.

Versuri de dragoste pentru ziua de Dragobete

Îți aducem aminte câteva dintre cele mai emoționante și sensibile poezii de dragoste românești, semnate de poeți celebri. Poți cita câteva dintre aceste versuri de Dragobete pentru a trimite mesaje pline de dragoste.

Primăvara – de Lucian Blaga

A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.

Creion – de Tudor Arghezi

Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.

Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Sper care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.

Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.

Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?

Dragostea dintâi – de Nicolae Dabija

Rămâi, rămâi,
de-apururi dragostea dintâi.
în gând, în vis, în amintire –
rămâi întâia mea iubire.

Când pomii sângeră, pe deal,

Când luna trece pe sub val,
şi brazii toţi se fac tămâi,
rămâi, iubire mea, rămâi.

Când pomului, în primăvară, 

Preamulta floare i-i povară
şi-amurgul pare un lămâi – 
Rămâi, rămâi…

Când se trezeşte-n mine un cânt,
dar să-l rostesc mă înspăimânt
când piatra şi mai multă îi
rămâi!

Ce e amorul? – de Mihai Eminescu

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.

De-un semn în treacăt de la ea
El sufletul ţi-l leagă,
Încât să n-o mai poţi uita
Viaţa ta întreagă.

Iubind în taină – de Mihai Eminescu

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Dorinţa – de Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.


Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.


Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.


Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…


Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;


Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Zâmbeşte – de Ion Minulescu

Când ţi se pare atât de greu,
S-asculţi cum lumea te bârfeşte
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbeşte!

Şi când cel ce-l iubeşti curat
Nepăsător te părăseşte,
Nu te uita că e-ngâmfat… Zâmbeşte!

Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Şi mai puţin ca mâine.
Şi dacă totuşi mă iubeşti
Păstrează-mi amintirea,
Şi nu uita că într-o zi
Ţi-am dăruit Iubirea!

Romanţă fără ecou – de Ion Minulescu

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţă efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…

Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O!… daca ne iubeşti cu-adevărat
Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…

Iubire, bibelou de porţelan!…