Împărtășirea ideilor

Interacțiunea cu colegii poate deschide noi perspective care să te ajute să ai idei noi și să gândești într-un mod mai creativ. Mai mult decât atât, atunci când descoperi și înțelegi și alte puncte de vedere, acest lucru te poate ajuta să găsești mai ușor soluții pentru a depăși eventualele obstacole.

Interacțiunea între colegi este benefică și la nivel individual, pentru fiecare angajat în parte, dar și pentru companii, deoarece crește nivelul de performanță și eficiență al acestora. De aceea, este important ca firma pentru care lucrezi să susțină interacțiunea. Iată cum poate face asta:

  • creează un mediu deschis și favorabil pentru comunicare – regândirea spațiilor de lucru convenționale este primul pas pe care orice companie poate să îl facă pentru a sprijini interacțiunea între angajați. Conform unui studiu realizat de Genesis, 49% dintre angajați susțin că existența unor spații destinate interacțiunii și socializării contribuie la creșterea coeziunii echipei.
  • organizează sesiuni de brainstorming – în cadrul acestor sesiuni, angajații se pot întâlni pentru a descoperi idei și soluții la problemele cu care se confruntă. Aceste sesiuni pot avea loc într-un birou open space sau într-un spațiu amenajat în aer liber, care să faciliteze interacțiunea.

Feedback-ul

Atunci când interacționezi cu colegii, poți să obții feedback constructiv și sugestii de îmbunătățire pentru proiectele sau situațiile cu care te confrunți. Acest lucru te poate ajuta să îți schimbi unghiul de abordare și să fii mai productivă. Nu uita: feedback-ul poate să fie o sursă importantă de informații și de îmbunătățire continuă.

Pentru a încuraja feedback-ul între angajați, dar și de la manageri către angajați, compania trebuie să creeze o cultură sănătoasă, care să promoveze un astfel de comportament. De aceea, mediul și atmosfera de lucru trebuie să fie confortabile, iar angajații – încurajați să-și exprime opiniile.

Motivația

Nu e un secret pentru nimeni: interacțiunea la locul de muncă poate să creeze legături puternice între colegi. De cele mai multe ori, aceasta poate crește bunăstarea angajaților și motivația la locul de muncă. Însă, pentru asta, compania trebuie să asigure un mediu de lucru sigur și deschis, în care angajații să se simtă confortabil. 

De exemplu, atunci când lucrezi pentru un business sustenabil, ale cărui acțiuni sunt îndreptate spre protejarea mediului, acest lucru te poate motiva și pe tine să procedezi la fel în viața de zi cu zi. Totodată, un mediu de lucru fizic care îți oferă siguranță reprezintă, de asemenea, o motivație de a merge la birou și de a interacționa cu colegii. Pentru că siguranța mediului de lucru se află printre prioritățile fiecărui angajator, antreprenorul român Liviu Tudor, a pus bazele IMMUNE Building Standard™. Acesta este inspirat de tehnologii și proceduri dezvoltate și aplicate cu succes în spitale, clinici și clădiri de birouri. 

Împărtășirea ideilor, oferirea de feedback constant și constructiv, dar și motivația reciprocă sunt câteva lucruri care pot ajuta orice angajat să își îmbunătățească productivitatea și creativitatea la locul de muncă. Asigură-te că le adopți în comportamentul tău profesional și îndeamnă-i și pe colegii tăi să procedeze la fel!

Sursă foto: Shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Genesis