Deşi multe femei preferă încă să rămână supuse, în umbra soţilor, ceva în noi nu ne lasă să trăim liniştite: dorinţa de a ieşi din anonimat, de a atinge perfecţiunea. Chiar dacă ocupăm funcţii de conducere, chiar dacă mărşăluim pe drumul vieţii cot la cot cu ei, reprezentanţii sexului tare, chiar dacă reuşim să împlinim cu succes sarcini grele, precum cea de a fi mamă, soţie, iubită şi prietenă totodată, tot nu suntem mulţumite. Avem nevoie de mai mult. De ce oare?
Femeia modernă se vrea a fi perfectă, indiferent de preţul plătit pentru asta. Dar e oare posibil să atingi perfecţiunea? O vorbă veche spune că nimeni nu e perfect. Şi, dacă te gândeşti bine, chiar aşa şi e. Căci ceea ţi se pare ţie a fi perfect, altuia i se poate părea a fi departe de perfecţiune. Fiecare om ţinteşte către un alt ideal, mai greu sau mai uşor de atins.
Cu toate astea, sunt câţiva paşi care te pot aduce foarte aproape de succesul dorit. Şi nici măcar nu sunt greu de urmat, căci nu fac altceva decât să-ţi îmbunătăţească viaţa.

1 Fii frumoasă!

Te gândeşti la un trup de invidiat, la o minte sclipitoare, la un zâmbet cuceritor, la o atitudine sexy, nu-i aşa? Ei bine, nu neapărat aceste lucruri te fac să fii cu adevărat frumoasă. Poţi avea calităţi de fotomodel şi să nu fii considerată frumoasă. Femeia nu este o păpuşă, nici o fotografie, ci o fiinţă vie, care trebuie să se facă plăcută celor din jur pentru a convieţui armonios. Dacă vei uita de egoism, de mici răutăţi, de cicăleală, lumea te va privi cu siguranţă cu alţi ochi.

2 Învaţă!

Stai liniştită! Nimeni nu te trimite iar la şcoală. Dar chiar crezi că le ştii deja pe toate, că nu mai e nimic nou pentru tine? Citeşte mai mult, în loc să stai neclintită în faţa televizorului. Ascultă-i pe cei din jur şi învaţă din experienţele lor. Împrieteneşte-te cu persoane în vârstă şi cu cei foarte tineri deopotrivă. Vei fi surprinsă să descoperi câte lucruri nu ştiai.

3 Fii „bărbată”!

Uită de văicăreală şi nu te mai lamenta pentru orice fleac! Nimeni nu îndrăgeşte persoanele care le îngreunează existenţa, atât cea proprie, cât şi a celor din jur. Dacă te doare ceva, mergi la medic. Priveşte viaţa cu optimism şi molipseşte-i şi pe ceilalţi.

4 Solidarizează-te!

Obişnuieşte-te să le fii prietenilor aproape la bine, dar mai ales la rău. Dacă unul dintre ei e nedreptăţit, sari şi tu în apărarea lui, împreună cu ceilalţi, fără să te eschivezi.

5 Independenţa este o virtute

Cu cât vei depinde mai mult de cineva, cu atât drumul tău spre perfecţiune va fi mai înţesat cu obstacole. Obişnuieşte-te să te descurci singură, în orice fel de împrejurare. Femeile independente sunt mai
atrăgătoare şi emană încredere.

6 Ordinea este literă de lege

Lumea în care trăim e destul de dezordonată ca să ne permitem şi noi luxul de a fi la fel. Ai nevoie de armonie, de calm, de linişte, de un tratat de pace cu tine însăţi, ca să trăieşti bine. Începând de la hrană, până la lucrurile din casă şi stilul de viaţă în general, ordinea ar trebui să primeze.

7 Tolerează!

Cineva care priveşte pieziş, cu invidie, nu va fi niciodată recompensat cu admiraţie.
Dacă tu te accepţi aşa cum eşti, dacă îţi admiri înfăţişarea şi te convingi că eşti unică, aşa te vor vedea şi cei din jur. Nu te gândi că ceea ce nu-ţi place ţie trebuie să fie universal valabil. Fii mai tolerantă şi totul va fi mai frumos.

8 Fă surprize!

Te-ai gândit vreodată cât de fericit ar fi soţul tău dacă i-ai oferi libertatea de a petrece, măcar o dată pe lună, o seară cu băieţii? Iar dacă tu vei fi cea care face rezervarea într-un club de noapte, vei fi în inima lui pentru totdeauna. Fii sigură că toată seara va sta cu gândul la tine şi nici prin cap nu-i va trece să facă prostii ştiind ce dulceaţă de femeie îl aşteaptă acasă.

9 Recunoştinţa ne înalţă

Nimic pe lumea asta nu ni se cuvine. Trebuie să muncim pentru a obţine ce dorim, pentru a ne atinge ţelurile. Orice ai primit, fără să fi făcut ceva pentru asta, trebuie recompensat prin gratitudine. O persoană recunoscătoare va fi mereu preţuită.

10 Nu aştepta mai mult!

Mulţumeşte-te cu ceea ce ai, cu ceea ce obţii, fără a aştepta mai mult. Nu-ţi face iluzii cu privire la ceea ce ştii că nu poţi avea. Te vei transporta singură într-o lume a dezamăgirilor, din care nu te vei alege decât cu pesimism şi
nefericire.

11 Învaţă să înţelegi!

Deşi pare ceva banal, a înţelege e o artă. Ca să înţelegi, trebuie să te transpui în situaţia respectivă, în pielea celui păţit. Trebuie să te întrebi mereu cum ai proceda tu într-un caz asemănător. Abia atunci când găseşti răspunsurile sincere înseamnă că ai înţeles. Prin urmare, nu acuza şi nu judeca pe nimeni, înainte de a înţelege.

12 Arată ce simţi!

Atât iubitul, cât şi copiii, colegii şi prietenii te vor sinceră. Vor să ştie exact ceea ce simţi faţă de ei. Chiar dacă adevărul doare uneori, e de preferat în locul linguşelilor şi al vorbelor spuse „pe la spate”. Nu e o ruşine să-ţi manifeşti afecţiunea faţă de cei dragi şi nici un semn de slă-biciune. În plus, sinceritatea îţi oferă sex-appeal.

13 Râzi din toată inima!

Simţul umorului e una dintre cele mai apreciate calităţi. Oricât de puţin arătoasă ar fi o persoană, dacă îi face pe cei din jur să râdă cu poftă, va fi cea mai atrăgătoare. Cu umor poţi ieşi din situaţii stânjenitoare, poţi testa oamenii şi poţi obţine succese nebănuite.

14 Complimentează!

Dar nu face asta din obligaţie, zâmbind fals, pe ton linguşitor. Nimic nu e mai urât decât falsitatea, mai ales la femei. Laudă atunci când e cazul şi critică fără reţineri dacă e necesar. Un compliment la momentul potrivit poate face minuni.

15 Socializează!

Nu te izola între serviciu
şi casă. Lărgeşte-ţi cercul de prieteni, ieşiţi împreună în oraş, la pădure, la plajă. Ieşirile în perechi ajută la întărirea cuplurilor şi la starea de bine în general. Te vei simţi ca în liceu, iar tinereţea sufletului e asul din mânecă în calea spre perfecţiune.

16 Împrospătează-ţi viaţa!

Rutina depune rugină peste tot, în orice situaţie. Mereu este nevoie de o gură de aer proaspăt pentru a ne revigora. Redecorează casa cât poţi de des, schimbă-ţi coafura şi culoarea părului, fii spontană în relaţia cu partenerul şi nu uita de prieteni. Toate acestea îţi vor da mai mult chef de viaţă şi te vor ajuta să-ţi împlineşti idealurile mai uşor.

17 Ajută!

Fii mereu gata să ridici pe cineva atunci când se află la capătul puterilor. Nu intra şi tu în jocul lamentărilor în acele clipe, ci judecă la rece, încurajează şi oferă-i sprijinul de care are nevoie. Nu întotdeauna ajutorul înseamnă bani. O vorbă bună e nepreţuită.

18  Sssst!

Fă în aşa fel încât să nu comentezi fără rost, să nu participi la micile bârfe femeieşti şi să nu împăr-tăştii zvonuri. În relaţia cu partenerul de viaţă, încearcă să aplici proverbul „Vorba dulce mult aduce”. Nu fi pisă-loagă şi nu critica inutil. Să vezi câtă admiraţie vei stârni atunci!

19 Relaxează-te!

Respiră adânc, gândeş-te-te la ceva frumos şi soarbe cu poftă din ceaşca de cafea fierbinte. Aşa trebuie să începi fiecare dimineaţă, cu zâmbetul pe buze, spre încântarea întregii familii. Lasă copiii să se descurce şi singuri şi vei vedea că până la recompensa supremă „Mama mea e perfectă” nu mai e decât un pas.

20 Ai încredere!

Dacă tu însăţi nu ai încredere în tine, în propriile puteri şi calităţi, nu te aştepta să aibă alţii. O fiinţă umilă, lipsită de puterea de decizie, nu va fi niciodată băgată în seamă. Nesiguranţa poate fi citită pe chip, desluşită din atitudine.
Şi aduce numai prejudicii!
Priveşte-te în oglindă! Aşa… şi din profil… Mai pune un pic de rimel! Ei, uită-te la tine!

Nu-i aşa că eşti perfectă?