Ingrediente:
►800 g piept de pui
►sare grunjoasă
►piper negru măcinat
►piper verde boabe
Pentru umplutură:
►busuioc verde
►2 legături ceapă
►un fir usturoi
►o legătură pătrunjel
►100 g parmezan
►2-3 roșii
►o lingură pesmet
►ulei pentru prăjit
Pentru sos:
►500 g roşii cherry
►busuioc verde
►2 lingurițe ulei de măsline 
►sare grunjoasă
1. Se spală bucățile de piept, se feliază și se bat cu ciocanul de șnițele. Se condimentează cu sare şi piper, se ung cu ulei și se lasă la rece.
2. Separat, se curăță ceapa și usturoiul. Se toacă mărunt și se călesc în puțin ulei, se adaugă roșiile tăiate cubulețe, ceapa, usturoiul şi verdeața tăiate mărunt și se lasă să scadă la foc mic. Spre final, se adaugă pesmetul și parmezanul.
3. Se iau fâșiile de piept și se umplu. Se rulează, se prind cu scobitori și se coc la 180°C.
4. Între timp, se pasează roșiile cherry și se fierb cu ulei de măsline, sare și busuioc. Rulourile de pui rumenite se servesc cu sosul de roşii cherry și se ornează cu busuioc verde.