Ingrediente: 

15 kg varză albă (aporoximativ 12 bucăți de marime medie)
4 fire mărar întreg uscat
500 g boabe de porumb
5 rădăcină hrean
5 gutui
20 linguri sare grunjoasă pentru murături
20 l apă

Mod de preparare varză murată: 

  1. Într-un butoi curat, care se poate închide ermetic, se pune pe fund o treime din cantitatea de mărar, porumb, hrean, și gutui.
  2. Varza se cresteaza la cotor și se scobește puțin cu cuțitul (nu mai mult de un centimetru). În gaura rămasă în locul cotorului se pune o linguriță de sare pentru muraturi. Varză umpută cu sare în locul cotorului se pune în butoi, cu gura în sus, să nu curgă sarea. Se alternează stratul de varză cu gutuile, mărarul, hreanul și porumbul, până se umple butoiul. Apoi, se închide cu capacul și se lasă așa, peste noapte.
  3. A doua zi, se prepară saramura astfel: la fiecare fitru de apă se adaugă o lingură de sare. Se amestecă bine și se toarnă în butoi, peste varză, astfel încât aceasta să fie total acoperită de saramură. Se închide butpoiul bine și se lasă așa o zi întreagă.
  4. După o zi, este obligatoriu să o “vânturați” sau să o “pritociți”: se introduce un furtun de cauciuc sau o țeavă de până pe fundul butoiului și se suflă 5-10 minute. Astfel varza se va mura mai repede si nici nu va mai face floare. Procedura se repetă zi de zi, timp de o săptămână, 10 zile.
  5. Se completează saramura, în cazul în care a scăzut, se pune o farfurie cu ceva greu deasupra care să reseze varza să stea sub saramură și se filetează bine capacul butoiului care se mută în balcon sau în beci.Varza astfel acrită merge de minune, dacă vrei să prepari sarmale fierte în vin.

Sursă foto: shutterstock