Ține cont de culoarea crizantemelor când vrei să faci un buchet de toamnă pentru cineva drag, pentru o aniversare sau pentru un eveniment deosebit. Culoarea crizantemelor transmite mesaje diferite și te ajută să îți exprimi mai bine sentimentele.

Semnificația crizantemelor

Numele crizantemelor se traduce prin florile de aur. Particula chrys este un vechi termen grecesc pentru aur, iar anthemion înseamnă floare în  limba greacă.

Se spune că nuanțele galbene aurii sunt culoarea originală a acestor flori care, în ultimele secole, au căpătat culori mult mai variate. În zilele noastre, avem crizanteme albe, roșii, violet, mov, roz, portocalii sau grena. Mai nou au fost obținute crizanteme verzui sau bleu.

Într-adevăr, cu atât de multe culori și cu formele lor variate, bogate în petale, crizantemele pot fi considerate florile fericirii, așa cum spun japonezii. Iată ce semnificații mai au crizantemele în lume:

  • Britanicii consideră aceste flori un simbol al prieteniei și le folosesc pentru buchete aniversare;
  • Budiștii folosesc crizanteme zilnic în rugăciunile lor datorită energiei puternice Yang pe care o emană
  • Chinezii consideră crizantemele un simbol al longevității și al prosperității, ei le oferă adesea părinților și bunicilor crizanteme
  • În Australia, crizantemele sunt alintate pe scurt ”mums” și sunt considerate florile mamelor
  • În Belgia și Austria, crizantemele sunt folosite aproape exclusiv la funerarii și morminte, la înmormântarea celor dragi.

Ce simbolizează culoarea crizantemelor

Crizantemele roșii

Sunt florile sentimentelor sincere de iubire și devotament, ele simbolizează dragostea, încrederea în soț/soție și afecțiunea pe care o oferi celuilalt. Crizantemele roșii sunt totodată simbolul unei căsnicii fericite și echilibrate, în care soții se respectă și se sprijină unul pe celălalt.

Aceste flori pot fi oferite soției după un mariaj lung, în mod deosebit în a doua parte a vieții.

Crizantemele galbene

Sunt florile soarelui molcom de toamnă, sunt florile de aur și florile fericirii. Ele simbolizează candoarea sufletului, fericirea, bucuria, împlinirea în viață.

Crizantemele galbene se pot oferi unei femei care te face fericit, se pot oferi mamei care toată viața veghează la fericirea și liniștea copiilor ei, și se pot oferi unei persoane care are probleme de sănătate, deoarece galbenul dă speranță și alungă temerile negre.

Crizantemele albe

Aceste flori simbolizează eleganță, rafinament, frumusețe și stil. Culoarea crizantemelor albe transmite totodată sinceritate, încredere, loialitate, lipsă de viclenie sau minciună. Crizantemele albe reprezintă totodată speranță, bunăstare și longevitate.

Aceste flori pot fi oferite la aniversări persoanelor mai în vârstă, pot fi folosite în aranjamente pentru diverse evenimente majore precum nunta sau botezul, sau pot fi dăruite cuiva care a primit un premiu sau un trofeu.

Crizantemele violet

Nuanțele de mov sau violet pe care le au crizantemele răspândesc veselie, bucurie, speranță, încredere în forțele proprii. Sunt flori care simbolizează energia, optimismul și frumusețea vieții, ele atrag succesul în viața ta și admirația celor din jur.

Crizantemele violet pot fi oferite colegelor, femeilor mai tinere, prietenelor la ziua de naștere sau surorilor tale. Ele transmit aprecierea și admirația ta pentru ele, dar și încrederea că vor fi norocoase în viață și vor avea realizări importante.