Pe 18 ianuarie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Ziua mai este cunoscută și ca Atanasia Ciumelor și este respectată cu sfințenie în popor. Se fac colaci, turte cu unt, pâinici cu zahăr și se dau de pomană cu colivă.

De ce îi respectăm

Sfântul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, a viețuit pe vremea împăratului Constantin. A făcut parte dintre reprezentanții primului Sinod ecumenic de la Niceea. Ajuns arhiepiscop, a fost gonit de Constantin și a avut multe de pătimit, vreme de peste patru decenii. A apărat cu îndârjire credința creștinăî și numele Mântuitorului. Sfântul Chiril, patriarh al Alexandriei, a trăit în timpul domniei lui Teodosie cel Mic. Rudă de sânge și urmaș la scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, Sfântul Chiril a participat la al treilea Sinod Ecumenic din Efes.

Sfinții Atanasie și Chiril țin suferința la distanță

Dacă vrei să-ți fie bine, să ai parte de sănătate, ține ziua de 18 ianuarie! Nu trebuie să faci nicio treabă, să nu speli, să nu calci și să nu dai nimic cu împrumut. Este sărbătoarea Sfinților Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, cunoscută și drept „Atanasia Ciumelor” sau „Tănase de ciumă”. Se respectă cu sfințenie pentru că oamenii cred că protejează împotriva ciumei, a infirmităților, amețelilor și loviturilor de tot felul. Credincioșii merg în pelerinaj și se roagă pentru sănătatea lor și a celor dragi. Este bine să aprinzi lumânări, să dai de pomană și să te rogi în această zi.

Sursa foto: wikimedia.org