Rugăciuni de marți grabnic ajutătoare

Rugăciunea de marți este grabnic ajutătoare. Dă curaj și încredere pentru a depăși orice obstacol și te ajută să treci peste necazuri.

Rugăciunea pentru ziua de marți este dedicată acestei zile din săptămână. Și se poate rosti la orice oră, oricând.

Sunt persoane care iau cărțile de rugaciuni  și citesc din ele, o oră, două, trei în functie de capacitătile fiecăreia. Acest tip de rugăciune este cantitativă în sensul că citim din ele, dar poate nu ne regăsim întocmai în cuvintele de-acolo și atunci nu spunem din tot sufletul și prin cuvintele noastre, ci doar cităm ce alții au simțit și rugat la vremea lor. De aceea, este mai bine să ne rugăm așa cum simțim noi. Uneori, atunci când stăm în liniște și ne gândim la Dumnezeu, ne vine dintr-o dată să ne rugăm într-un anume fel.

O astfel de rugăciune chiar dacă durează cinci minute, fiind spusă din suflet, ajunge la Dumnezeu. Vă puteți ruga și către Fecioara Maria, pe care să o rugati să ducă rugăciunea către Dumnezeu Tatăl. În momentul în care o rugați pe Fecioara Maria să vă medieze rugăciunea, ea ajunge negreșit la Dumnezeu.

Rugăciunile sunt legăturile noastre cu Dumnezeu. Felul nostru de a vorbi cu Dumnezeu. Modalitatea prin care ne arătăm credința, dragostea și nădejdea noastră în Dumnezeu. Rugăciunile noastre se ridică, de asemenea, și spre fiul Tatălui Ceresc, venit pe Pământ ca să ne izbăvească de păcate, Mântuitorul Iisus Hristos, ca și spre Sfânta sa Maică, fecioara Maria.

Prea puțin atunci când suntem liniștiți și viața curge bine, în matca obișnuită zi de zi, dar cu neobosită obstinație în momentele de cumpănă, atunci când dăm de greu, rugăciunile ne refac moralul, ne susțin psihicul hărțuit de griji, ne dau speranța că totul se va rezolva cu bine. De aceea știm cu toții cât de căutate sunt rugăciunile pentru îndplinirea dorințelor. Iată în continuare câteva exemple elocvente.

Rugăciuni de marţi

Rugăciunile sunt legăturile noastre cu Dumnezeu. După ce ai început săptămâna rostind rugăciunea de luni, iată rugăciunea de marți pe care trebuie să o spui în a doua zi a săptămânii:

”Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.”

Rugaciuni de marți – Rugăciunea celor 9 Marți

Rugăciunea celor 9 Marți are mare putere dacă este citită nouă zile de marți la rând. Îndeplinește dorințele celor ce o rostesc, așadar poți să o rostești începând de astăzi.

”Doamne Dumnezeule, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

 În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima, te implor, ajută-mă să te păstrez mereu în gând și suflet astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile mele, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se rostește dorința).

Te implor, Tată Ceresc cel ce ajuți pe cei aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt orice rău care șade acum la picioarele tale.

Amin!”

Rugăciunea de marți a Sfântul Părinte Arsenie Boca

Rugăciunea de dimineață a Părintelui este una dintre cele mai cunoscute 15 rugăciuni puternice ale lui Arsenie Boca. Rugăciunea de marți este uan dintre cele mai puternice rugăciuni ale Părintelui Arsenie Boca.

„Iartă-mă, Doamne pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit! Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit! Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles! Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!

Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o! Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă nu am îndrăznit să pășesc! Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru gloria Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbându-se prin casa mea îmi va lua toate grijile și va vindeca toate bolile mele și ale familiei mele în Numele lui Iisus,

Amin!”

Rugăciuni de marți- Rugăciunea Maicii Sfinte

Rugăciunea de marți a Maicii Sfinte se spune că îndeplinește orice dorință și rugăcminte adresată acesteia.

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Amin.”

Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi:

„Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin”

Această rugăciune se spune de 10 ori pe zi, timp de 9 marți, având o lumânare sfințită aprinsă.

Rugăciunea este atât de puternică încât înainte de terminarea novenei se va primi lucrul cerut.

Rugăciuni de marți în cinstea Sfântului Anton de Padova

Puțini credincioși știu cum să se roage la Sfântul Anton ca să li se împlinească dorințele.

Mai jos sunt prezentate treisprezece rugăciuni de marți în cinstea Sfântului Anton care se spun timp de treisprezece marţi consecutive. În fiecare marţi rostiţi mai întâi Rugăciunea de începere şi apoi rugăciunea din marţea respectivă. Zilele de marţi trebuiesc ţinute una după cealaltă. În zilele de marţi încercaţi să daţi de mâncare celor săraci fiindcă Sfântul Anton iubeşte mult săracii şi a împărţit mâncarea de nenumărate ori cu ei. În ultima marţi după Rugăciunea a treisprezecea să citiţi Rugăciunea de încheiere şi apoi de 9 ori Troparul Sfântului Anton.

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Rugăciune de începere

”Milostive Dumnezeule, primeşte cu bunătate rugăciunile Sfântului Anton ce eu Ţi le prezint acum pentru a dobândi harul (se spune ce har se doreşte) ce Ţi-l cer cu umilinţă. Iar tu măritul meu patron Sfinte Antoane, nu întârzia a mijloci pentru mine. Fă ca evlavia mea să fie sinceră, ajută-mă să pot dobândi mai întîi iertarea tuturor păcatelor de care mă căiesc din inimă. În genunchi, la picioarele tale, eu aştept prin mijlocirea ta, harul ce-l cer de la Bunul Dumnezeu. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea întâi

”Mărite Sfinte Antoane, multe minuni şi haruri ai împărţit celor ce aleargă cu credinţă vie la tine, la şirul acesta neîntrerupt, mai adaugă încă unul şi pentru mine. Dă-mi harul unei credinţe vii, al unei nădejdi neclintite şi al unei iubiri aprinse către Dumnezeu, ca să mă feresc pururea de moartea păcatului şi să-mi păstrez pururea viaţa binecuvântată a harului aici pe pământ, ca să ajung la viaţa cea nesfârşită în cer. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a doua

”Mărite Sfinte Antoane, greşelile mele sunt multe şi fără număr. Am rătăcit mult de la calea cea dreaptă. Am supărat pe Dumnezeu şi pe aproapele meu. Sfinte Antoane, tu eşti curăţitorul tuturor greşelilor, împrăştie te rog cu lumina dumnezeiască ce ai primit-o de la Pruncuşorul Iisus, împrăştie din mine şi din jurul meu negura tuturor greşelilor împotriva credinţei mele şi călăuzeşte-mă pe calea desăvârşirii creştineşti, ca să văd prin Tine lumina cea neapropiată. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a treia

”Mărite Sfinte Antoane, orbirea minţii şi învârtoşarea inimii sunt cele mai mari nenorociri pentru un suflet şi mă ţin legat de păcat aşa de tare, încât mă fac să uit de făgăduinţele făcute la mărturisire, de a mă lepăda de păcat şi a fugi de prilejurile rele, spre a dobândi iertare. Tu eşti flacăra vie de iubire, nu mă lăsa să mor în starea aceasta şi să mă pierd în veci. Dă-mi o încredere mare în meritele lui Hristos şi luminează-mă ca să cunosc răutatea păcatului şi dă-mi tărie ca să-l înconjur întotdeauna. Amin”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a patra

”Mărite Sfinte Antoane, groaza diavolilor, alungă de la mine prin puterea dumnezeiască înşelăciunile satanei. Cu dorinţele rele şi cu întunecarea minţii, el întârzie întoarcerea mea la Dumnezeu. Sfinte Antoane, umple-mă de frică pentru păcatele mele şi prin crucea lui Iisus care a rupt lanţurile atâtor suflete păcătoase frânge şi legăturile cu care mă ţine păcatul îngenunchiat, ridică-mă şi pe mine la urmarea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o viaţă de umilinţă şi rugăciune. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a cincea

”Mărite Sfinte Antoane, Dumnezeu te-a orânduit ca să fii curăţitorul sufletelor de lepră. Eu în faţa Ta urăsc toată josnicia poftelor trupeşti şi plâng toate păcatele la care m-au tras. Curăţă te rog toate petele lăuntrice făcute de patimile mele cele rele cărora le-am slujit atâta vreme şi dă-mi o curăţie îngerească pentru a mă asemăna cu Tine şi a plăcea astfel pruncului Iisus ca şi Tine. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a șasea

”Medicule ceresc, Sfinte Antoane, tămăduieşte-mă de toate boalele trupeşti şi sufleteşti. Timpul a nimicit în mine orice virtute, şi a făcut să cresc în tot soiul de păcate. Tămăduieşte-mă îndată, dobândindu-mi dragoste de la Dumnezeu. Eu îţi descopăr cu încredere rănile sufletului meu şi nădăjduiesc că împreună cu sănătatea sufletului, îmi vei da şi pe cea a trupului pentru ca să pot face pocăinţă adevărată în Biserica sfântă a lui Hristos încă în viaţa aceasta. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a șaptea

”Mărite Sfinte Antoane, mângâietorule ceresc al celor greşitori, e aşa de întinsă şi aşa de fioroasă mulţimea greşelilor mele, încât mă ameninţă să rămân îngropat în ele. Nu întârzia, te rog, ajută-mă. Trage-mă afară din valurile patimelor şi înalţă-mă la virtuţi creştineşti, care să mă facă vrednic de Împărăţia Cerurilor în care au ajuns toţi sfinţii lui Dumnezeu. Amin”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a opta

”Mărite Sfinte Antoane, ocrotitorule puternic, diavolul, lumea, trupul meu îmi întind fel de fel de curse. Voinţa mea, obişnuită cu păcatul nu poate rămâne statornică în bine. Sfinte Antoane, avocatul meu, pune un cuvânt de mijlocire pentru mine. La un cuvânt al Tău, duşmanii mei vor fugi, iar mie îmi vei dobândi puternicia ajutorului dumnezeiesc, cu care întărit voi putea rupe cătuşele  oricărei robii sufleteşti. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a noua

”Mărite Sfinte Antoane, nenorociri şi necazuri de tot felul vin asupra mea. Sunt în primejdie mare de a mă pierde din pricina atâtor slăbiciuni trupeşti şi sufleteşti, vino deci în ajutorul meu. Tu eşti medicul minunat al celor mai părăsiţi bolnavi, vino cu leacurile milei dumnezeieşti şi vindecă-mă de toată neputinţa. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a zecea

”Mărite Sfinte Antoane, e plină lumea de slava minunilor tale, mai ales pentru aflarea lucrurilor pierdute. Eu plâng acuma pierderea nevinovăţiei primite la botez. Tu ai fost atât de nevinovat! Ajută-mă să aflu harul lui Dumnezeu şi toate celelalte bucurii sufleteşti ce le-am pierdut prin păcat, ca să preamăresc şi eu această putere a ta şi s-o fac cunoscută şi altora. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a unsprezecea

”Slăvite Sfinte Antoane nu este nimeni care să nu se bucure de binefacerile Tale sfinte, fie el tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, fie sănătos sau bolnav. Tu mijloceşti pentru toţi. Tu eşti ca soarele care îşi trimite razele lui binefăcătoare deopotrivă şi asupra pietrelor scumpe şi asupra stâncilor. Oricine cere încrezător un har de la tine cu siguranţă dobândeşte. Milostiv ocrotitor,  întinde te rog mâna Ta şi asupra mea. Nu te uita la nevrednicia mea, ci numai la puterea Ta făcătoare de minuni. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a douăsprezecea

”Mărite Sfinte Antoane, în atâtea primejdii ce mă înconjoară eu alerg la tine ca la apărătorul meu cel mai puternic. Sub scutul Tău binefăcător să aflu siguranţa şi tăria sufletească spre a le învinge şi a le înlătura cu uşurinţă. Împlineşte aşteptările mele şi scapă-mă totdeauna de orice primejdie trupească sau sufletească. Rugăciunile tale sunt  pururea ascultate de Dumnezeu. Mijloceşte deci pentru mine şi mă mântuieşte căci mare este puterea Ta. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Marțea a treisprezecea

”Necăjit în trup şi în suflet de greutăţi şi nevoi de tot soiul, alerg la Tine Mărite Sfinte Antoane pentru ca Tu, pentru minunatele daruri cu care Te-a îmbogăţit Atotputernicul Dumnezeu  şi pentru harurile ce El binevoieşte a le împărţi prin Tine      să-mi dobândeşti toate harurile de care am nevoie în viaţa aceasta şi în veşnicie, pentru a trăi şi a muri ca un bun creştin. Amin.”

Rugăciunea de marți a Sfântului Anton de Padova – Rugăciune de încheiere

”Slăvite Sfinte Antoane, minunea atotputerniciei dumnezeieşti şi mângâierea muritorilor, cât de mare este vrednicia Ta înaintea lui Dumnezeu se vede şi de la limba Ta binecuvântată cu care L-ai mărit şi ai făcut ca şi alţii să-L preamărească şi care a rămas întreagă, vie şi neatinsă şi după moarte. Fii deci Tu avocatul meu milostiv pe lângă Dumnezeu şi ca bun ocrotitor ajută-mă în necazurile trupeşti şi sufleteşti. Fă să prisosească pe viitor în mine harul, deoarece până acum a prisosit mai mult păcatul. Ascultă te rog ruga mea, Făcătorule de minuni şi Mângâietorule dulce. Ajută-mă să trăiesc creştineşte spre mai marea mărire a iubitului Tău Stăpân pe care nădăjduiesc să-L pot lăuda, proslăvi şi adora în toată veşnicia dimpreună cu Tine. Amin.”

Citește și:

Rugăciunea de luni – Ce rugăciune să rostești în fiecare zi a săptămânii

Rugăciunea de dimineață – Cum să te rogi și ce rugăciuni să spui când te trezești

Rugăciunea de seară – Cum să te rogi și ce rugăciuni să spui înainte de culcare

Vezi şi Psalmul 50 al lui David!