Îți vine să crezi nu numai c-ai trecut prin Iadul Bucătarilor (Antena 1), dar l-ai și câștigat?!

La început nu-mi venea să cred nici că particip la acest show, nicidecum nu puteam să cred ca-l voi câștiga. Acum însă, m-am ”ciupit” să mă trezesc și să nu mai cred că este un vis. Și este cât se poate de real!

Ce ți s-a părut cel mai greu: să ai răbdare, să îți găsești concentrarea, probele în sine sau supervizarea chefilor?

Cel mai greu mi s-a părut să am răbdare. Când văd persoane în jurul meu care nu își dau interesul în ceea ce fac și, mai ales, care sunt delăsătoare, îmi pierd cumpătul și explodez. Pentru mine nu conta ceea ce era pus la bătaie, adică premiul. Eu voiam ca totul să iasă impecabil, ca de fiecare dată când sunt într-o bucătărie.

În ce vei investi din premiul de 80 de mii de euro?

Vreau să investesc în mine și să mă perfecționez în tot ce ține de bucătărie.

Ai urmat cursuri de bucătărie pe diferite specializări, ai început cu spălatul vaselor, apoi a devenit ajutor de bucătar. Ce ai învățat, în primul rând, de-a lungul anilor?

Așa este, am început cu spălatul vaselor, am urmat diferite cursuri de specializare, ca mai apoi să trec în rândul bucătarilor. De-a lungul anilor am învățat, și este valabil pentru toată lumea, că orice ai face trebuie să faci din sulfet. Și neapărat să vrei și să crezi în ceea ce vine din suflet. Asta e cheia succesului!

Când ai început să gătești, a fost pasiune din prima clipă?

Am început să gătesc la vârsta de 17 ani și jumătate. Da, a fost dragoste la prima vedere”. (zâmbește)

Spune-ne o rețetă care are o însemnătate deosebită pentru tine. Pe care o faci des sau cu care ai impresionat o persoană specială ori o celebritate?

Deși rețeta nu pot spune că este ieșită din comun, m-a impresionat mult când am preparat un banal risotto de ciuperci sălbatice pentru celebra cântăreață americană Katy Perry, în Dubai. Nu știu câte cunoștințe are în gastronomie, dar cu siguranță a rămas impresionată, din moment ce m-au chemat pe sală alături de toată echipa ei și m-au aplaudat. A fost ceva ”wow” pentru mine!

Care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ai avut-o în cel mai înalt restaurant de pe planetă, în Burj Khalifa?

Cea mai frumoasă a fost experiența în sine. Că am ajuns să lucrez în cel mai înalt restaurant de pe planetă (n.r.: situat la etajul 122, în Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, cu 163 de etaje – în Dubai, Emiratele Arabe Unite), cu un executive chef decorat cu stele Michelin. Nu mulți au ocazia aceasta și, mai ales, nu mulți pot întâlni astfel atâtea personalități din lumea mondenă internațională.

Dar ca chef la restaurantul de la Londra?

Și experiența din Londra a fost una frumoasă. Era o bucătărie fabuloasă, un concept foarte interesant, o îmbinare de tip japonez-brazilian, de care chiar și Chef Cătălin Scărlătescu a ramas impresionat. Fiecare loc prin care am trecut a rămas în sufletul meu. (zâmbește)

Cum e activitatea la noul loc de muncă?

Am început de la sfarsitul lunii decembrie. Este un concept nou pentru mine, dar și foarte interesant. Food, Music and Wine. Aici lumea vine să mănânce bine, să se simtă bine și să se distreze.

Ți-ar plăcea să lucrezi cu unii dintre foștii colegi de la Hell’s Kitchen?

Da, mi-ar face plăcere să îi am în echipă pe Danny și pe Denis. M-am înțeles bine cu ei în casa Hell’s și îmi doresc în viitorul apropiat să facem lucruri interesante împreună.

Ce așteptări ai pentru acest an?

Mi-am propus să creez o echipă puternică, să facem multe lucruri interesante și nemaîntâlnite la noi și să am propria linie de consultanță.

Nu pot trăi fără

Bucătarie”Pentru că asta respir, asta îmi curge prin vene.

Sora mea – ”Ea este criticul meu numărul 1 și stâlpul meu. vrea ca toată familia mea să fie nemuritoare.

Muzică”Primul lucru pe care îl fac dimineața este să dau drumul la muzică. În acest fel ziua mea începe bine și sunt mereu binedispus.”

Tavi Oprea Hells Kitchen

Tavi Oprea alături de chefii Hell’s Kitchen: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Credit foto: Antena 1