Într-un interviu recent, Yvonne Connolly, cea care a fost căsătorită timp de 12 ani cu componentul trupei Boyzone, a povestit cum cum a aflat și cum a reacționat când a devenit clar că soțul ei o înșelase cu o cântăreață, un backing vocal.

Yvonne, care are cu Ronan Keating pe Jack, în vârstă de 20 de ani, Missy, de 18 ani, și Ali, de 14 ani, a povestit că a aflat despre aventura soțului ei verificând facturile telefonice. Tocmai urmau să se mute într-o casă nouă.

A contactat-o pe amanta soțului ei și i-a propus să se întâlnească într-unhotel al carei proprietara era.

Iar femeia a venit și mare i-a fost mirarea când a văzut-o, observând cât de bine semănau. ”Aveam nevoie de răspunsuri. Aveam nevoie să știu adevărul, să fac legătura între povești, informații. Îmi era foarte greu să îmi dau seama în cine pot avea încredere și în cine nu.

Așa că acesta era răspunsul. Aveam să o întâlnesc pe această tânără, să avem o scurtă conversație, de 20 de minute și gata”, a povestit Yvonne.

Soția și amanta au stat de vorbă 5 ore și au băut mai multe sticle de vin

”Și a fost corectă, a venit să mă întâlnească. Dar cele 20 de minute s-au transformat în câteva sticle de vin. După câteva ore, mi-am dat seama că avea nevoie de această discuție la fel de mult ca mine. Deși știu că sună dramatic, și ea era la fel de victimă pe cât eram și eu. Cred că amândouă am obținut ce voiam din această întâlnire”, a mai povestit fosta soție a cântărețului.

Mai mult, la plecare, femeile chiar s-au îmbrățișat și și-au făcut urări de bine una celeilalte.

”Uitându-mă în urmă, cam așa arată situația: două femei îndrăgostite de același bărbat, care, în urma unei discuții de 5 ore, și-au dat seama că bărbatul nu era cine credeau ele că este”, a mai spus Yvonne.

Ronan Keating nu regretă că și-a înșelat soția

Yvonne și Ronan au divorțat în 2015, însă cântărețul a insistat că nu amanta a fost motivul despărțirii. El a povestit că existau probleme înainte de această aventură și a spus că nu are niciun fel de regrete legat de faptul că și-a înșelat nevasta.

Într-o postare pe Facebook, în 2016, el a scris: ”Sunt mai multe lucruri decât o aventură și e evident că lucrurile nu mai mergeau încă dinainte de asta.

Întotdeauna sunt doi oameni într-o relație, iar dacă aceasta nu merge, cu siguranță e ceva mai mult decât un singur motiv. (…) După 6 ani, am tras o linie”.

Cei doi s-au separat în 2010, divorțul pronunțându-se cinci ani mai târziu.

Într-un alt interviu, Ronan Keating spunea că nu a cerut și nu va cere scuze fostei soții pentru că a înșelat-o. ”Îmi pare rău pentru durerea pricinuită”, dar nu pentru aventură, în sine, dădea el de înțeles.

În 2015, artistul s-a căsătorit cu Storm Uechtritz, cu care are un fiu, Cooper, de 2 ani. Cei doi urmează să devină curând părinți a doua oară.

Vezi și Un membru al unei celebre trupe ”de băieți” devine tată pentru a cincea oară. Cel mai mare dintre copiii săi are deja 20 de ani

Citește și: