Cântăreața a dezvăluit  în cartea sa: „Loredana, Sentimente”, că erau zile în care nu avea în buzunare mai mult de 1 leu, dar era fericită, pentru că se ducea la repetiții în București, la studio, și avea șansa să se afirme. A muncit din greu pentru a avea succes.

„La repetițiile pentru concursul Steaua fără nume, erau zile în care nu aveam decât 1 leu și îmi planificam să mănânc patru chifle. Peste drum de hotel era un fel de minibrutărie, unde făceau niște chifle foarte bune. Și am zis: O să îmi iau una dimineața, îmi mai iau una la prânz și îmi păstrez două pentru când vin seara. Costa 25 de bani o chiflă. Nu mi se părea că fac un efort sau că n-am ce-mi trebuie, fiindcă nu aveam termen de comparație. Nu existau copii care să vină cu Mercedesul la școală. Câți bani îmi dăduseră ai mei atâția aveam, nu mi se părea nimic anormal. Eram fericită că sunt în București, că o să mă duc la Televiziune, să văd cum e într-un studio’, povestește Loredana Groza în cartea sa.

La scurt timp, după ce și-a lansat primul album a fost interzisă în România

În plus, la scurt timp după ce și-a lansat primul album, care se bucura de succes, ea a fost interzisă în România și a pierdut tot. A fost momentul în care a decis să părăseasca țara și să-și încerce norocul peste granițe. „Am luat calea pribegiei, cum se spune, și m-am dus în Italia și am luat-o de la zero. Am ajuns să fac televiziune acolo, după nu foarte mult timp, să am concerte și să-mi câștig acei bani cu care puteam să-mi duc mai departe visele. Adică să scriu muzică. Și așa am început să scriu muzică.  (…) Trebuie să învăț și să am curajul să pot să mă exprim direct prin muzica pe care eu o simt. Și asta au apărut primele mele albume, „Atitudine”, „Născută toamna”, „Tomilio”, în care m-am implicat și la muzică, și la versuri, și la orchestrație. Și am început să fac show-uri live și ușor, ușor am deprins această meserie de cântăreț live, pentur că e o mare diferență să cânți în studio și cu totul o altă abordare atunci când ești pe scenă”, declară Loredana.

Celebra artistă  a lansat, de-a lungul anilor, zeci de hituri care au pus stăpânire pe topurile radio si cele ale canalelor TV muzicale.  Loredana și-a început cariera muzicală în 1988, pe vremea când avea doar 18 ani. Atunci a fost lansat primul ei album, „Buna seara, iubite”. De atunci au mai urmat alte 20 de materiale discografice, cel mai recent fiind Imaginarium din 2015. De asemenea, artista este cunoscută și pentru aparițiile sale în filme sau seriale.