Audiții, de la orele 13 și 18, la Palatul Copiilor din București

Din 25 iulie, super show-ul trece în cea de-a doua etapã, audiţiile cu juriu şi îşi deschide porţile la filmãrile care vor avea loc la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Astfel, cine dorește să participe ca spectator la show-ul care va scoate la lumină noi artiști, poate veni la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, situat în Bd. Tineretului, nr. 8-10, din 25 iulie, începând cu ora 13 pentru prima parte a filmării și ora 18 pentru cea de-a doua. Audițiile îi vor aduce pe cei care vor păși pe scenă față în față cu juriul X Factor și prima șansă de a demonstra că merită să intre în competiție.

Carla’s Dreams se alătură juriului ”X Factor”

Cel de-al şaselea sezon “X Factor”, difuzat în aceastã toamnã, la Antena 1 aduce schimbãri majore – Carla’s Dreams, unul dintre cei mai în vogã artişti ai momentului, se alãturã anul acesta Deliei, lui Ştefan şi lui Horia la masa juriului „X Factor”. Printre noutãţile pe care le aduce noul sezon se numãrã şi faptul cã anul acesta vor exista patru grupe: 14-24 fete, 14-24 bãieţi, peste 24 de ani şi Grupuri. Etapa bootcampului aduce şi ea modificãri majore, anul acesta juraţii vor putea apela la „Scaunul de aur” sau scurtãtura care va duce un concurent direct în galele live ale show-ului. Pânã a ajunge în bootcamp însã, concurenţii vor avea nevoie de 3 „DA” la audiţiile cu juriul, etapã ce anul acesta va avea loc între 25 iulie şi 9 august, la Palatul Naţional al Copiilor, din Bucureşti.

Credit foto: Antena 1