Cătălina Mustață: "Lumea te vrea pe piedestal, să te devoreze sau să te aduleze"

Când reîncepe stagiunea şi ce piese pregătiţi pentru iubitorii de teatru?
La începutul stagiunii de la Teatrul Odeon voi juca în spectacolul „Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită”, în regia lui Dragoş Galgoţiu. Mai am un proiect independent cu Teo Herghelegiu, „Cazul Lulu”, şi urmează ca anul viitor, în luna ianuarie, să fie un alt proiect incitant pentru mine şi sper şi pentru publicul spectator, „Doña Juana”, autor dramatic Anca Visdei, în regia unei regizoare tinere, Mara Roşu.

În televiziune, ce proiecte se întrevăd?
Televiziunea a însemnat pentru mine o rampă de lansare, deşi eram actriţă la Teatrul Mic de 8 ani şi jucasem deja în roluri din piese clasice, amintesc doar despre Shakespeare, Ibsen, Gorki, Pirandello. Am realizat atunci că, indiferent de calităţi, lumea te vrea pe un piedestal de pe care să te devoreze sau să te aduleze. Am cochetat şi voi cocheta mereu cu televiziunea, care e o provocare pentru un actor, cu atât mai mult cu cât înţelegi, în timp, că ea îţi poate completa paleta, că e cu totul altceva decât să faci film sau teatru. Am făcut televiziune, nu mi-e ruşine de asta, din contră. Este o şansă pe care poţi s-o fructifici sau nu. Este, de fapt, încă un talent care se adaugă la ceea ce poţi sau nu să faci ca şi actor. De curând am jucat într-un rol episodic din „Las Fierbinţi”. A fost o experienţă care mi-a făcut o mare plăcere. Cam atât în acest moment în ceea ce priveşte televiziunea.

Vă încântă când vă recunosc oamenii pe stradă?
Când aveam trei ani şi-mi doream să fiu actriţă, mă gândeam că notorietatea este esenţială… că o să fiu pe marile ecrane, că n-o să prididesc dând autografe. Câte fetiţe nu visează la asta?! Mie mi-a ieşit, a fost un dat al sorţii. Dar vorbeam despre piedestal mai devreme şi realizez că orgoliul sau vanitatea nu fac parte din peisajul meu, de fapt. Cred că satisfacţia absolută este atunci când repeţi cu colegi minunaţi, cu regizori care ştiu să-ţi declanşeze gânduri şi simţiri nebănuite şi nesperate, că te poţi supune unui text clasic sau contemporan şi valoros şi nu contează dacă te-ai născut în Statele Unite ale Americii sau în România.

Viaţa dv. a cunoscut recent un nou început, după despărţirea de fostul soţ, actorul Florin Zamfirescu. Care a fost cel mai însemnat sprijin moral pe care l-aţi primit?
Viaţa este un început, nu? Şi orice început se vrea fecund. Dar e ştiut lucru că viaţa, pentru noi, oamenii, este finită. O.K., dacă realizăm acest neajuns, este de dorit să ne bucurăm de sprijinul tuturor acelor prieteni care ne vin în întâmpinare, să dăm şi noi, la rândul nostru, tot ceea ce putem să oferim. La urma urmei, cred că în asta constă o existenţă de care să te bucuri şi pe care să n-o iroseşti de unul singur. Relaţiile dintre oameni sunt esenţiale, nu trădăm şi, cu siguranţă, nu vom fi trădaţi, decât de cei care nu ne merită.

După o poveste de dragoste de 21 de ani mai poate exista prietenie?
Douăzeci şi unu de ani înseamnă mai mult decât un majorat şi gestionarea lui ţine de maturitatea ambelor părţi.

Se spune că un divorţ lasă urme adânci. E general valabil?
Observ că divorţul „se poartă”… Nu e cazul meu. N-am ţinut niciodată să fiu în trend.

Aţi promovat un inel despre care spuneaţi că „aduce armonie, pace”. Acum care e talismanul dv. norocos?
Am spus-o şi o mai spun de câte ori am ocazia. Cred că tot ceea ce ar ajuta energiilor pozitive în viaţa noastră ar fi de bun augur. Îmi doresc ca ele să fie deasupra noastră şi voi visa în continuare la o lume mai bună şi mai frumoasă. Fac tot ce pot ca să se-ntâmple asta, iar cei care vor să se alăture sunt bine-veniţi.

Care sunt micile plăceri care vă încarcă sufleteşte?
„Micile plăceri” vin ca o mică delectare când ai ceva important de făcut. Te ajută să pricepi că în afara unui computer mai zboară un fluture, bâzâie o muscă, un prieten îţi intră în casă şi nu e virtual.

Vă place să gătiţi? Aveţi un preparat cu care vă încântaţi prietenii, familia?
Mi-a făcut întotdeauna plăcere să gătesc şi pregătesc multe tipuri de mâncare cu diverse ocazii, aniversări şi nu numai ale mele. Vlad Zamfirescu spunea că fac salate fenomenale, iar una dintre specialităţile mele (invenţie proprie) este ceapă cu roşii la cuptor, cu parmezan şi ulei de măsline. Se mănâncă cu pâine şi e foarte gustoasă. Se pregăteşte în două etape: se lasă ceapa la cuptor, apoi se scoate şi se adaugă uleiul, eventual puţin chimen verde şi parmezan.

Viitorul sună bine?
Viitorul nu-l hotărâm noi, dar ceea ce putem face este să ne ocupăm de prezent. Iar în prezent mă bucură să muncesc ceea ce îmi face plăcere, adică proiecte în teatru, care sunt destule, şi mă mai bucur să am o vizită foarte importantă. Este nepotul şi finul meu, Alexandru Iulian (13 ani), băiatul surorii mele, care în vacanţe vine la mine la „Mogoşie” (Mogoşoaia), cum spunea el când era mic. E o plăcere nespusă să-l am lângă mine, e copilul meu în vacanţe şi el ştie asta. (râde)

► NU POT TRĂI FĂRĂ…

… iubire
„Poate să însemne şi faptul că te bucuri în fiecare secundă de ce-ţi vine în întâmpinare.”
… persoane dragi
„Prietenii care contează sunt aleşi pe sprânceană, de fapt s-au ales singuri. Sunt cei pe care îi poţi suna oricând şi pe lângă faptul că ajută, vin cu energia de care am nevoie.”
… meserie
„Actoria este o vocaţie şi simt că este esenţial să fii într-o echipă care să-ţi împlinească visurile. De multe ori am spus că nu pot să lucrez decât într-o atmosferă de iubire.”