Eşti una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite vedete de televiziune. Care crezi că sunt avantajele de a fi constant pe micul ecran?

Te ține lumea minte mai ușor. În absența consecvenței, în bombardamentul informațional la care suntem supuși acum, de când internetul a devenit parte din familie, e puțin probabil să nu pici rapid în uitare.

Apropo, când începe noul sezon al emisiunii?

În februarie, conform tradiției, intrăm în cel de-al 11-lea an de ApropoTV. C-așa încep toate în televiziune, o data în septembrie și a doua oară în februarie. Ca să mai apuce oamenii să se bucure și de câte-o vacanță.

O emisiune de altfel premiată la decernarea premiilor în televiziune. Cam al câtelea trofeu/distincţie e pentru Apropo tv?

Nu ne-au dat niciodată premiile afară din casă. În ultimii doi ani am început să ne facem de cap. Dar cred că are legătură și cu vârsta. Cu vârsta emisiunii vreau să spun. Și, în mod cert, cu umorul celor care ne votează. E și ăsta un semn de sănătate, până la urmă.

Cum a fost vacanţa de iarnă?

Ca întotdeauna minunată, dar prea scurtă. Încep să le dau din ce în ce mai multă dreptate copiilor. Ei mi-au semnalat problema asta de când au început să meargă la școală.

David (7 ani) şi Luca (5 ani) sunt pasionaţi de tablete şi alte gadget-uri? Ce le place să se joace de obicei?

Sunt pasionați de trotinete free-style, skateboard-uri, snowboard-uri, BMX-uri și role. Cu astea s-ar juca toată ziua. Iar eu nu pot decât să mă bucur și să-i încurajez să mai descopere și alte sporturi.

Întinereşti?! Mulţi se întreabă dacă ai devenit între timp raw vegan convins.

Oricum ar fi, e sigur mâna Oliviei la mijloc. Și meritul e tot al ei, de fapt.

Când timpul îţi permite ce cărţi îţi place să citeşti?

Să citesc îmi permite mereu timpul. Și citesc tot ce-mi pică în mână. Din ce-mi recomandă alții sau din ce mă inspiră pe mine.

Şi care este cartea care simţi că te-a influenţat cel mai mult?

Toate cărțile mă influențează câte puțin. Nu mi se pare relevant să fac un clasament din punctul ăsta de vedere, cu tot respectul.

Când te uiţi la televizor ce îţi place să urmăreşti?

Întrebarea presupune din start o exagerare, pentru că nu mai apuc să mă uit la televizor.

Care este cea mai frumoasă experienţă a vieţii tale?

Familia mea, de departe.

Te-ai gândit să scoţi serii pe DVD cu selecţii din sezoanele Apropo tv?

Mersi frumos de idee. O s-o iau în considerare.

Faci parte şi din juriul ”Românii au talent”. Ce ne poţi dezvălui despre noul sezon?

O să fie cel mai emoționant și neașteptat sezon de până acum.

Cum ţi se pare noua formulă de jurizare?

De aici pleacă practic reinventarea spectacolului, inclusiv în situațiile în care suntem doi la doi. Nu vreau să stric nimănui surpriza. Singurul lucru de care vă asigur e că un act are nevoie de 3 voturi pentru a merge în următoarea etapă.

Ce talent te impresionează în mod deosebit?

Talentul pe care nu-l bănuiesc, talentul neașteptat.

Dar talentul tău principal care consideri că este?

Că intuiesc corect talentul.

NU POT TRĂI FĂRĂ…

Oamenii cei mai dragi – ”Olivia, David și Luca, iar argumentele cred că sunt evidente. Nu simt nevoia să mai insist asupra lor.