Evită să consumi fructe care au sâmburii mucegăiți, chiar dacă fructele arată foarte bine și pulpa lor pare sănătoasă și bine coaptă. Dacă sâmburele este plin de un mucegai albicios sau verzui, ceva nu este în regulă.

Este o situație aberantă să găsești sâmburii mucegăiți în interiorul unor fructe care arată perfect. Cel mai adesea se întâmplă cu fructele de vară: caise, piersici sau prune.

Trebuie să știi că mucegaiul nu a atacat doar sâmburele! Rădăcinile mucegaiului sunt deja infiltrate și în pulpa moale și dulce a fructelor, astfel că singurul lucru care îți rămâne de făcut este să le arunci. Cu atât mai mult dacă aceste fructe nu miros a poame bine coapte, ci au un miros ciudat, amărui sau greu.

Din ce cauze apar sâmburii mucegăiți în piersici sau caise

Mucegaiul se instalează în sâmbure, pe măsură ce fructul crește și începe să se coacă, dacă apar fisuri în coaja sâmburelui. Iar acest lucru poate fi provocat de mai multe cauze:

  • Prea multă ploaie sau prea multă apă la rădăcina pomilor
  • Soluții nutritive folosite în exces
  • Tratamente fitosanitare folosite incorect!

Ne place să cumpărăm fructe de la țărani, le considerăm mai sănătoase și mai bune decât cele din supermarket. În cele mai multe cazuri, într-adevăr, fructele care vin din livezile micilor fermieri sunt cele mai bune și gustoase.

Cu toate acestea, sunt fermieri care folosesc după ureche tratamente chimice de stimulare și protecție a pomilor. Pun prea multe soluții pentru hrana pomilor și îi udă prea des, fructele cresc rapid, sâmburii se umflă de apă și se sparg. Așa apare mucegaiul care afectează sâmburii.

La fel de periculoase sunt substanțele cu care stropesc pomii să nu fie atacați de insecte. Folosite incorect, diluate din ochi și în niciun caz așa cum este indicat pe etichetele pachetelor, aceste substanțe pătrund adânc în fructe, atacă miezul și sâmburele începe să mucegăiască.

Aruncă orice fruct mucegăit la mijloc

Chiar dacă ți se pare că fructele sunt bune de consum, dacă au sâmburii mucegăiți, riscul este mare. Mucegaiul din sâmburi îți arată doar partea vizibilă și anume sporii. În realitate, mucegaiul este deja răspândit în pulpa fructelor unde eliberează o toxină numită aflatoxină. Aceasta se regăsește în toate alimentele mucegăite, mai ales în pâine și produse de panificație mucegăite, în alune, nuci, fructe și legume mucegăite.

De cele mai multe ori, fructele cu sâmburii mucegăiți sunt moi, au părți vătămate și pete maronii. Ar fi bine să eviți să le consumi crude, și nici făcute gem sau compot nu este recomandat. Dacă mucegaiul din sâmburi a apărut în urma unor tratamente cu pesticide folosite incorect, substanțele acestea nu se distrug prin fierbere! Este bine să fii prevăzătoare!