Scriere veche, cernută prin sita timpului, Biblia adună nu doar cuvintele și învățăturile lui Dumnezeu, ci și o mulțime de sfaturi înțelepte pentru viața de zi cu zi.

Fiecare verset al Cărții Sfinte este o taină și o povață plină de simboluri. În paginile ei găsim unele dintre cele mai vechi mențiuni despre beneficiile plantelor, precum și despre puterile și simbolistica florilor. Plantele binefăcătoare din Biblie apar adesea în comparații plastice și sfaturi pline de tâlc să întărească și să susțină învățămintele lui IIsus sau ale apostolilor.

Simbolurile vegetale din Cartea Sfântă

De la mărul lui Adam, din Vechiul Testament, la scorțișoara și migdalele care apar adesea în Noul Testament, plantele și florile din Biblie sunt deosebit de variate, dar mai ales sunt menționate pentru puterea lor simbolică.

Mărul era și atunci, ca și în zilele noastre, unul dintre cele mai apreciate fructe. Nu avea dulceața și parfumul de azi, ba chiar avea gust acru și astringent, dar se știa din acele timpuri că este un fruct sănătos și era apreciat pentru calitățile lui curative.

Tot în Vechiul Testament, Moise vorbește despre bogățiile din țara promisă de Dumnezeu evreilor și îi ademenește pe cei mai necredincioși cu ”puritatea și gloria crinului”, cu ”parfumul cedrilor”, cu ”frumusețea măslinilor” și ”vița de vie plină de struguri”. Toate aceste plante sunt simboluri pentru bogăție, tinerețe, sănătate, vitalitate și rezistență.

Credința lor trebuie să fie curată și albă precum crinul, pentru a moșteni viața cea de pe urmă. Precum cedrul, înalt și drept și plin de parfum, trebuie să fie și cei care îl urmează și îl ascultă pe Dumnezeu, aroma acestui copac fiind o comparație plastică pentru sufletul lor credincios.

Măslinul și vița de vie erau în acele vremuri adevărate bogății, așa cum sunt și azi. Roadele lor reprezintă sănătatea, longevitatea și puterea interioară a celui care are cu adevărat credință.

Crinul, adesea asociat cu Maica Domnului

Crinul, despre care se vorbește încă din cele mai vechi istorii ale Bibliei, va fi menționat foarte des, nu doar pentru puritatea și parfumul lui deosebit. Crinul este o floare fragilă și totodată puternică. Ea reprezintă curățenie, delicatețe, încredere și putere. Nu întâmplător, creștinii din timpurile mai vechi au început să asocieze crinul cu Maica Domnului, iar această floare iubită a fost pictată adesea în icoanele închinate Fecioarei Maria.

Migdalul era pentru creștinii din zona Mediteraneeană primul pom bun care făcea flori la început de primăvară. El a fost asociat astfel cu renașterea naturii și cu învierea din moarte a celui mai iubit propovăduitor, Fiul Domnului.

Acest pom este menționat atât în Vechiul Testament, cât și în evangheliile din Noul Testament pentru florile lui rezistente și pentru fructele deosebit de apreciate, gustoase și scumpe în acele vremuri. Mai trebuie menționat că, după ce se scutură florile, migdalul rodește foarte repede și în câteva zile încep deja că crească fructele. Acesta este semn de rodnicie, așa cum trebuie să rodească în sufletul credincioșilor cuvintele lui Dumnezeu.

Inul se numără printre plantele des menționat, deosebit de îndrăgit pentru florile lui în nuanțe senine de albastru și pentru fibrele lui rezistente, din care se urzeau robe lungi, cămăși și straie mai fine decât cele din cânepă. Inul și țesăturile din in erau o bogăție în vremurile în care se scriau Evangheliile și ele erau purtate îndeosebi de conducătorii religioși, de preoți și propovăduitori. Ulterior, sfinții din icoane au început să fie pictați în robe lungi de in, care le confereau noblețe și dârzenie.

Plantele binefăcătoare din Biblie mai puțin cunoscute

Isopul, o plantă vindecătoare cu flori albastre, era binecunoscută în vechime pentru proprietățile ei dezinfectante și antiinflamatorii. Uleiul de isop era folosit pentru a proteja pielea de răni, de iritații și de paraziți.

Plantă meliferă și parfumată, avea numeroase întrebuințări pentru afecțiunile stomacului, ale ficatului, ale danturii și pielii. Astăzi știm că isopul se înrudește cu menta, dar încă din acele vremuri trecute, el era considerat un simbol al curățeniei trupești și spirituale și era folosit în ritualurile religioase alături de smirnă sau mir.

Lotusul, acest nufăr spectaculos, cu frunze uriașe și flori mirifice, apare în Biblie, vechii evrei cunoscând planta foarte bine din peregrinările lor în Egipt. Cu siguranță, mărimea lui neobișnuită i-a atras și este menționat în cartea lui Iov drept simbol al protecției și stabilității într-o lume nesigură, rea și plină de păcate.

Muștarul, cu sămânța lui minusculă, una dintre cele mai mici dintre plantele binefăcătoare din Biblie, este subiectul unei parabole cu tâlc adânc. În Evanghelia după Matei, este scris că ”Împărăția Cerului este ca sămânța de muștar”, este mică la început în sufletul omului, dar dacă găsește pământ bun, ea crește mai înaltă decât toate ierburile din grădină și păsările cerului vin să își facă cuib pe ramurile plantei viguroase.

Cu siguranță, proprietățile curative ale muștarului erau cunoscute încă de pe atunci, foarte util în bolile de stomac și bogat în uleiuri eterice și minerale care ajută articulațiile și combat reumatismul.

Ce calități neasemuite avea măslinul!

Măslinul a rămas din vremuri vechi un simbol al păcii, al speranței și al stabilității. Cu aceste calități este folosit adesea în Biblie, apreciat pentru lemnul lui frumos, din care se lucrau cele mai fine podoabe și vase, apreciat pentru măsline și pentru uleiul atât de sănătos pe care ni-l dă.

După potop, primul semn că natura a renăscut este crenguța de măslin pe care o primește Noe pe arcă. În orice ritual religios creștin uleiul de măslin joacă un rol important încă din vremurile lui Iisus, pentru că era considerat un ulei purificator. Iar rezistența acestor pomi longevivi, care trăiesc sute de ani, este reprezentativă pentru tăria credinței creștine.  

Aloe vera, folosită de preoți

Aloe este și ea menționată de câteva ori în Evanghelii, în special în Noul Testament, în perioadele de la începuturile creștinismului, când planta aceasta binefăcătoare începuse să fie cunoscută în Orientul Mijlociu.

Alături de scorțișoară și de mir, aloe era folosită în uleiurile cu care se ungeau preoții înainte de slujbă și pe care, treptat, au început să le folosească și credincioșii de rând. Aloe este menționată ca plantă vindecătoare, pe care cine o are în grădină, este un om binecuvântat.