Mike a anunțat că a devenit tătic de băiețel, în podcastul lui, „The Good, The Bad and The Rugby” și a povestit că modul inedit prin care a venit pe lume. Fostul jucător de rugby a povestit că micuțul a venit așa repede pe lume, că nici nu au apucat să ajungă la spital, iar Zara a născut pe podeaua din baia lor. Bebelușul a avut 3, 7 kilograme, iar acesta va primi numele de Lucas Philip Tindall.

Zara a fost ajutată la naștere de buna ei prietenă, Dolly, care a fost prezentă la nașterea tuturor celor trei copii ai cuplului, iar moașa a ajuns și ea destul de repede la casa familiei Tindall, având în vedere că se afla în apropiere.

„Din fericire, moașa care trebuia să ne întâmpine la spital nu era așa departe de casa noastră și a condus până la noi (…). A ajuns chiar când ieșea capul copilului”, a spus Mike.

Zara Tindall pregnancySeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Mike și Zara, unica fiică a Prințesei Anne și verișoara Prințului William (38 de ani) și a Prințului Harry (36 de ani), sunt părinții a doi copii, două fiice, Mia Grace (6 ani) și Lena Elizabeth (2 ani).

Cei doi își doreau foarte mult încă un copil, dar Zara a suferit două avorturi spontane, suferind cumplit.

Zara Phillips şi Mike Tindall s-au logodit în decembrie 2010, iar un an mai târziu s-au căsătorit.  Mike Tindall, în vârstă de 40 de ani, a fost jucător de rugby şi a făcut parte din naţionala Angliei care a câştigat Cupa Mondială la rugby din 2003.

Zara Phillips este campioană la echitaţie – aşa cum este şi mama ei, prinţesa Anne -, și este a 13-a în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

Foto: profimedia

Citește și:

S-au logodit după doi ani de relație. Ce frumos au făcut anunțul

Fiul Mirelei Vaida a văzut la TV că mama lui e atacată. Cum a reacționat și cum i-a explicat vedeta ce s-a întâmplat