Trei echipe au intrat în semifinala America Express, difuzată miercuri, 15 martie, luptându-se pentru un loc în marea finală din 26 martie și pentru premiul de 30.000 de euro.

Frații Jean și Dinu Gavril, cuplul Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu și comedianții Nelu Cortea și Cătălin Bordea au trecut prin probe spectaculoase, cunoscând o lume și o cultură cu totul aparte a triburilor din deșertul La Guajira.

Concurenții au fost puși la încercare de misiunile dificile, însă n-au renunțat nici măcar o secundă la cursă. Lupta dintre cele trei perechi de echipe a fost strânsă, însă inevitabilul s-a produs. Irina Fodor a anunțat o eliminare neașteptată la America Express, Jean și Dinu Gavril fiind perechea care părăsește competiția.

Mesajul lui Jean Gavril, după eliminarea de la America Express

Vestea a venit ca un șoc pentru toată lumea, cei doi fiind favoriți să ajungă în marea finală. „A fost cea mai tare experiență din viața noastră, ne-am bucurat de fiecare dată când am avut ocazia și nu vom uita niciodată ce am trăit și simțit aici! Mulțumim pentru susținerea voastră, așa sunt fețele noastre când ne bucurăm cu adevărat”, a fost mesajul pe care Jean Gavril l-a publicat pe Instagram, imediat dup[ difuzarea emisiunii.

jean-gavril-familieSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cine sunt semifinaliștii America Express 2023

Prima echipă care a obținut biletul către etapa următoare a competiției din America Express a fost cea formată din Andreea Bălan și Andreea Antonescu. Acestea au obținut imunitatea în ediția 36 din America Express, de pe 15 martie 2023. A doua echipă care se va lupta pentru un loc în marea finală America Expres 2023 este formată din Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Printre semifinaliștii America Express 2023 se numără Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru.

După marea finală America Express din 26 martie, fanii emisiunii nu au foarte mult de așteptat pentru sezonul următor, căci în vară vor începe filmările. Producătorii emisiunii au anunțat și țările în care se va desfășura America Express 2.

Ce vedete au mai fost eliminate la America Express

Pe Drumul Aurului la America Express au pornit Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, fostele mari gimnaste Larisa Iordache și Diana Bulimar, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, Bianca Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line și mama ei, Mihaela.

Până acum, echipele care au părăsit competiția sunt: Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bruja și Pufeh, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, Bie și Mickey, Puya și Melinda și Jean cu Dinu Gavril.

America Express – Drumul Aurului a început din 15 ianuarie, la Antena 1. Emisiunea este difuzată duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri, de la ora 20.30. După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și-n lat, sezonul 5 a schimbat continentul și s-a mutat în America. Drumul Aurului a dus cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care a pornit pe acest traseu periculos.

Citește și: Doina Teodoru, despre relația cu Cătălin Scărlătescu: „E o diferență mare de vârstă între noi și atunci suntem judecați”

Citește și: Sunt căsătoriți de 9 ani, dar au o relație de 14. De ce nu au copii Cătălin Bordea și soția lui