Frumoasa actriță este în culmea fericirii. Ea dezvăluit cum și când a aflat că este gravidă la Antena Stars. Diana Dumitrescu a mărturisit că a rămas însărcinată, după Crăciun, într-o vacanță în Italia, unde a petrecut și Revelionul. „De Crăciun am plecat în Sebeș, iar apoi am plecat în Italia, o săptămână, unde am făcut și Revelionul și unde s-a și întâmplat. Într-un castel foarte frumos. Ne-am întors acolo și am dormit foarte mult. Am crezut că sunt obosită după vacanță. Dormeam extrem de mult, până la 3 după-amiază. Cee ace mie mi se întâmplă foarte rar. Mă culcam pe la 23.00 și dormeam până la 15.00 a doua zi”, a povestit Diana în emisiunea „Răi Da Buni” de la Antena Stars.

Mai mult, ea a mărturisit că este însărcinată în trei luni, urmând să nască undeva prin luna octombrie. Diana a declarat că a luat foarte mult în greutate pentru că mănâncă foarte mult și doarme foarte mult.  „Pentru primele trei luni m-am îngrășat mult. Am luat deja 5 kilograme. M-am rotunjit”, a spus Diana.

Diana Dumitrescu a rămas însărcinată în Italia

„Îmi propusesem anul acesta să călătoresc. Mi-am propus să fac 12 city break-uri şi am zis că în fiecare lună câte un city break. Şi am început cu primul city break, în care am și aflat că sunt însărcinată. Am făcut două până acum, urmează şi al treilea, nu ştiu câte o să fac, pentru că nu o să pot să fac 12 sigur. Pentru că anul trecut am muncit foarte mult și nu am avut vacanță și weekenduri, am zis că anul acesta o să profit din plin și o să plec în fiecare lună undeva”, a mărturisit Diana Dumitrescu, în platoul emisiunii „Răi Da Buni”.

Diana Dumitrescu a aflat că este însărcinată chiar când se afla într-un city-break.

„Aveam stările de somnolenţă şi atât. Eram în city break când am făcut testul. Am văzut că nu se întâmplă ce se întâmplă lunar la fiecare femeie. Eram Stan pățitul şi parcă nu voiam să-mi cumpăr un test de sarcină, dar am zis hai că  mă duc să iau de aici că sunt mai bune, sunt d-alea electronice și îți arată și câte săptămâni ai și am luat trei ca să am și pentru mai încolo(…), și ce să vezi…eram însărcinată.  Am ieşit cu testul din baie şi m-am uitat aşa la el şi Alin m-a întrebat ce e. Nu ştiam… Să mă bucur, să nu mă bucur, să fie fals. Am mai făcut unul a doua zi dimineaţă şi ce să vezi?! Era la fel! Nu ne-am bucurat până nu am făcut testul de sânge şi testul beta hcg şi de abia după ce am primit confirmarea medicului, abia atunci ne-am bucurat”, a continuat ea.

 

Diana a mărturisit că a fost totul neașteptat, pentru că își dorea foarte mult un copil și se gândea chiar să facă o fertilizare in vitro ca să-și îndeplineacă visul. „Urma să încep să fac niște tratamente pentru treaba asta, dar uite că nu am mai ajuns să le fac. Voiam să fac fertilizare in vitro. Pentru că am 35 de ani și vârsta mea biologică își spune cuvântul, din mai multe motive”, a mărturisit ea.

Frumoasa blondă poate fi urmărită în prezent în filmul „Faci sau taci”, care se află acum pe ecrane.

 

Citește și: