A reușit să se impună într-o lume a bărbaților, este o luptătoare și nu tolerează nedreptățile, mereu directă și sinceră, Ana Maria povestește despre viața ei, copilărie și începuturile carierei în fotbal, căsnicia cu Laurențiu Reghecampf, divorțul extrem de discutat și perioada pe care o traversează acum.

“Am venit cumva să sufăr, Dumnezeu știe unde am greșit în viața asta, dar pot să duc”, spune ea.

Escapadele fostului soț nu i-au fost niciodată străine, însă de fiecare dată a închis ochii pentru copii și familie, pentru imaginea pe care o avea de apărat. Până în momentul în care totul s-a schimbat radical, au ajuns la divorț, iar sentimentele de iubire s-au transformat. “Să furi tot ce a muncit familia și să dispari, după care să apară amanta ta în diferite ipostaze, iar noi toți să primim mesaje… N-a existat în istoria acestei familii așa ceva. E ca o ironie, că n-am suportat niciodată golăncile. Astăzi el face istorie în prostie”, i se destăinuie ea lui Damian.

Chiar dacă traversează o perioadă complicată și extrem de dureroasă, Ana Maria recunoaște cu sinceritate că sentimentele pentru fostul ei soț nu s-au schimbat și nu se vor schimba vreodată, dar nici nu exclude varianta unei împăcări: “Eu l-am iertat de foarte multă vreme. Niciodată nu spun niciodată, pentru că eu am trăit în viața asta niște experiențe de nu se poate. O să-l iubesc toată viața, l-am iubit cu toată puterea Universului. Tot pe capul nostru o să cadă, tot la noi o să se întoarcă”.

Impresara comentează în podcastul lui Damian Drăghici declarațiile lui Reghe din ultima perioadă și impactul pe care îl au asupra copiilor și recunoaște ce își reproșează din relația pe care au avut-o: “Poate nu l-am ajutat în ultima perioadă atât cât ar fi trebuit. Nu pot să-l urăsc, mi-a făcut cel mai frumos cadou”.

Chiar dacă în acest moment nu se poate gândi la un alt bărbat în viața ei, atunci când va fi cazul, va trebui să fie cineva din străinătate. Unde are de gând să se mute în viitorul apropiat și cum își dorește să arate viitoarea ei relație, aflăm exclusiv pe VOYO, în podcastul lui Damian Drăghici.