CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Coloranții din alimente se găsesc în cantități mari în mezeluri, brânzeturi, produse de patiserie, dulciuri, sucuri și conserve… tot ceea ce este procesat și produs în masă conține coloranți sintetici.

Este adevărat că, în industria alimentară, există și coloranți buni, naturali, obținuți din plante și fructe, dar aceștia sunt folosiți în mare parte pentru produsele de lux, 100% organice.

Coloranții naturali, prea scumpi

Dintre coloranții buni și inofensivi putem menționa cacaoa, scorțișoara, turmericul, betanina din sfeclă roșie, betacarotenul din morcovi, luteina din crăițe, clorofila din lucernă sau cărbunele vegetal din anumite ierburi carbonizate.

Se mai folosesc pudre din mure, fructe de pădure, sfeclă roșie, carminul, dar toate acestea costă scump și se obțin greu, de aceea majoritatea alimentelor este colorată cu aditivi sintetici. Iar coloranții artificiali au o mulțime de contraindicații și efecte periculoase pentru sănătate, mai ales când sunt consumați zilnic, în cantități considerabile.

Coloranții din alimente artificiali. De care să te ferești

Industria dulciurilor și a alimentelor semipreparate, precum pizza sau mezelurile, folosește multe ingrediente cancerigene, care favorizează apariția tumorilor sau a altor boli cronice digestive și hormonale. Chiar dacă multe produse conțin un procent foarte mic din acești coloranți, considerat totuși inofensiv și acceptat de organismele de control, ei reprezintă un pericol, mai ales pentru copii.

E 102 sau tartrazina are culoarea galbenă, imită portocalele și se găseşte în băuturi alcoolice şi nonalcoolice, precum sucurile cu aromă de portocală, dar și în fructe confiate, produse de cofetărie, îngheţate, creme, biscuiţi, brânză topită, produse lactate aromate, icre de peşte, supe instant sau maioneze. El poate provoca la copii astm, rinite și urticarie. 

E 104 sau galben de chinolină este mai periculos decât E 102, poate provoca alergii, astm, dermatite şi sindromul ADHD.

E 110 sau galben portocaliu se foloseşte la prepararea sucurilor, dulciurilor şi gumelor de mestecat. Este unul dintre coloranții din alimente care provoacă alergii, congestie nazală, astm şi disfuncţii ale percepţiei gustului.

E 150 sau culoarea caramelului este prezent în dulciuri, bere neagră, dar şi în whisky.

E 151 sau negru briliant se găseşte în ciocolata neagră sau mezeluri. Este un colorant care, în timp, produce cancer.

E 131 și E 133 sau coloranții albaștrii se găsesc în diferite bomboane, sucuri şi, cel mai mult, în guma de mestecat. Produc afecţiuni ale cavităţii bucale şi au o acţiune cancerigenă puternică.

E 122 sau azorubina apare în preparatele din carne, dulciuri, creme şi băuturi. Poate provoca mai multe forme de cancer. 
E 123 sau colorantul roșu amarant este la fel de periculos precum E110, este cancerigen și a fost deja interzis în SUA, Rusia și unele state ale Uniunii Europene. El se folosește tot în industria dulciurilor.

E127 sau eritrozina, un alt colorant de culoare roșie, provoacă apariția tumorilor la animale, în special cancer al tiroidei. Se adaugă în alcool, dulciuri și sucuri de proveniență dubioasă.