CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

În medicina tradițională chineză, toate emoțiile, bucuriile și durerile lasă urme pe chip, iar acestea pot fi semnele unor boli care vor apărea mai târziu în timp.

Ridurile din jurul ochilor, dacă se adâncesc prea devreme, sunt semnele subtile ale unui suflet frământat, dar și ale unor afecțiuni care pot apărea mai târziu, dacă nu sunt prevenite din timp.

Ridurile din jurul ochilor

Laba gâștei la colțul ochilor: frustrări, tensiuni, decizii greșite, responsabilități

Vrem, nu vrem, laba gâștei apare la colțul ochilor mai devreme decât toate celelalte riduri. Pe la 30 de ani se vede când râzi cu poftă. Mai târziu, începe să fie vizibilă, chiar dacă ai chipul senin.

Sunt riduri de care nu scapă nimeni, dar par să fie mai accentuate când persoana respectivă duce în spate responsabilități mari, are funcție de conducere, are o familie numeroasă, cu diverse probleme.

Deciziile greșite și frustrările sunt și ele de vină pentru laba gâștei. Dar aceste riduri de la colțul ochilor nu sunt doar supărătoare din punct de vedere estetic.

Ele te avertizează că ai putea suferi mai târziu de probleme cu stomacul, cu ficatul și rinichii. 

Liniile adânci de sub ochi: stres, amărăciune, tristețe, iubiri pierdute

Pe lângă laba gâștei, cu timpul, sub pleoapele imobile încep să se arate linii tot mai adânci. După vârsta de 47 – 50 de ani, aceste linii ne schimbă expresia ochilor, ne răpesc din fermitatea și seninătatea privirilor.

Sunt liniile care ne trădează vârsta, oricât de bine le-am acoperi cu farduri. Iar ele sunt cu atât mai adânci, cu cât am avut parte de amărăciuni și eșecuri sentimentale.

Ridurile de sub ochi pot fi legate și de boli ascunse, de la boli de rinichi, boli ale colonului, până la tumori pe care le depistăm prea târziu.