Folosite de mii de ani ca aliment cu ajutorul căruia organismul traversează cu brio perioadele reci, castanele au fost recomandate cu succes de Hipocrate în reţetele sale străvechi, dar a apărut şi pe lista celor peste 600 de plante şi fructe cu puteri vindecătoare a grecului Dioscoride.

Castanul comestibil, numele ştiinţific Castanea sativa, în România dar şi în alte regiuni ale Europei, este relativ uşor de crescut atât în livezi specializate, cât şi la marginea sau chiar în mijlocul pădurii.

Fructele sale sunt comestibile, fiind considerate în anumite reţete de preparare chiar o delicatesă.

Există mai multe modalităţi de a consuma fructele, printre care castanele coapte sunt foarte cunoscute.

Deși sunt o gustare de stradă, castanele coapte pot fi făcute și în intimitatea casei tale, la cuptor sau microunde, în foarte puțin timp.

Mai jos ți-am prezentat 3 rețete rapide, simple și delicioase de castane coapte.

Rețete de castane coapte

1. Castane coapte la cuptor

Cea mai comună greșeală în coacerea castanelor este uscarea lor excesivă. Castanele își pierd astfel din savoare și capătă o textură gumoasă. Pentru a evita acest lucru, castanele trebuie, fie pre-fierte (deși această variantă nu este tocmai recomandabilă), fie hidratate înainte de gătire și/sau stropite în mod constant pe parcursul procesului de coacere.

Ingrediente:

Mod de preparare:

  1. Preîncalzeste cuptorul la 200 de grade Celsius.
  2. Cu ajutorul unui cuțit mic, ascuțit, crestează coaja castanelor în formă de X. Dacă uiți să faci asta, castanele vor exploda. O altă alternativă este să străpungi fiecare castană cu o furculiță.
  3. Se toarnă apă fierbinte peste castanele crestate și se lasă să se opărească timp de 2 minute.
  4. Întinde castanele într-o tavă, acoperită cu o foaie de copt, sau direct pe grătarul din cuptor, cu tăietura în sus.
  5. Se presară cu sare după gust
  6. Lasă-le la cuptor timp de 30 minute.
  7. Se scot castanele într-un prosop și se freacă bine să se desfacă coaja (ca atunci când frecati nucile prăjite de pielițe). Fără să desfaceți prosopul, lăsați castanele să se răcorească timp de 5-10 minute.
  8. Cojește-le și bucură-te de gustul lor dulceag.

Poftă bună!

2. Castane coapte la tigaie

Castanele coapte în tigaie ies la fel de gustoase precum cele preparate la cuptor, însă avantajul lor constă în faptul că tot procesul durează mult mai puțin.

Ingrediente:

  • castane comestibile, cât să încapă într-o tigaie
  • sare

Mod de preparare:

Pașii sunt oarecum aceiași ca și în cazul castanelor coapte la cuptor.

  1. Cu ajutorul unui cuțit mic, ascuțit, cresteazț coaja castanelor în formă de X. Dacă uiți să faci asta, castanele vor exploda. O altă alternativă este să străpungi fiecare castană cu o furculiță.
  2. Se toarnă apă fierbinte peste castanele crestate și se lasă să se opărească timp de 2 minute.
  3. Se pun în tigaie cu un praf de sare, după gust, la copt. Ai grijă doar să le întorci din când în când!
  4. Dacă în cuptor castanele vor fi gata în aproximativ 45 de minute, în tigaie obții castane coapte în doar aproximativ 10 minute.
  5. Se scot castanele într-un prosop și se freacă bine să se desfacă coaja. Lăsați castanele să se răcorească timp de 5-10 minute, fără să desfaceți prosopul.
  6. Cojește-le și bucură-te de gustul lor.

Poftă bună!

3. Castane coapte la cuptorul cu microunde

Ingrediente:

  • castane comestibile
  • sare

Mod de preparare:

  1. Se pregătesc două boluri mici care pot sta împreună în microunde.
  2. Castanele se taie orizontal şi se pun într-unul dintre boluri. În celălalt bol se pune puţină apă.
  3. Se pun ambele boluri la microunde, la putere maximă, timp de 4-5 minute.
  4. Odată coapte, castanele se scot din cuptor şi se lasă la uscat într-o pungă de hârtie, timp de 5 minute.

Poftă bună!

Castanele comestibile

Cu parfumul lor deosebit, atunci când sunt coapte, castanele amintesc de bucuria zilelelor copilăriei. Există mai multe varietăţi de castane comestibile, care nu trebuie confundate cu cele sălbatice.

Castanele – Origine

Castanul comestibil sau castanul dulce este un arbore din familia Fagaceae, originar din sudul Europei și al Asiei Mici.

Castanul comestibil este un arbore foios, cu o rădăcină rămuroasă, tulpina dreaptă, cilindrică, de dimensiuni mari, atingând frecvent înălțimea de 20–35 metri, cu un trunchi care la maturitate poate atinge adesea 2 metri în diametru.

Arborii foarte bătrâni pot ajunge la diametrul de 4 metri, în cazuri extreme chiar și până la 6 m. Arborii bătrâni de peste 100 de ani sunt de multe ori scorburoși.

Castanul comestibil, de multe ori, ajunge vârsta de 500–600 de ani. În Europa Centrală rareori sunt mai bătrâni de 200 de ani, în Europa de Vest pot ajunge până la 1000 ani. Cel mai mare copac cunoscut este Castagno dei Cento Cavalli(„Castanul de o sută de cai”) în Sicilia.

Frunzele sale lungi, lanceolate și pe margini spinos-dințate, cu nervura proeminentă, pot atinge între 16–28 cm lungime și 5–9 cm lățime.

Castanul comestibil înflorește în iunie-iulie și este una din speciile de plante ce are flori monosexuate situate pe aceeași plantă, dar separate.
Florile de ambele sexe sunt dispuse pe două niveluri diferite, cele masculine în partea superioară a plantei, iar cele feminine în partea sa inferioară.
Ambele tipuri de flori sunt erecte, măsurând între 10 și 20 cm lungime, semănând extrem de mult cu niște lumânări și având un miros puternic, tipic, capabil de a atrage insecte polenizatoare.

În România arborele este relativ ușor de crescut. În livezi, poate fi cultivat atât în monocultură, așa cum este cultivat în special în județul Maramureș sau poate fi combinat cu ușurință cu alte specii pomicole, formând livezi mixte, cum este frecvent cultivat în Banat.

Arborele în sine necesită un climat blând, cu umiditate suficientă, dar nu exagerată. Deși originar dintr-o zonă cu climat mediteranean tipic, castanul comestibil se poate adapta și la alte două tipuri de subclimate, cel de tip submediteranean, precum în Banat, sau de tip temperat, dar moderat, în văile protejate din jurul Băii Mari din Maramureș.

Dacă sunt îndeplinite condițiile de climat, protecție și umiditate, Castanea sativa are o creștere constantă, fiind un arbore productiv. Este, în schimb, sensibil la primăverile târzii, reci și prea umede, precum și la înghețurile din toamnele prea lungi, ploioase și reci.

Castanele comestibile. Valori nutritive și beneficii

Castanele conţine tot atâta vitamina C cât lămâia. Nutritivă şi calorică, făina de castane conţine 75% glucide. Castanele furnizează vitamine (B, C, E), minerale (mangan, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, sodiu, fier, cupru) şi fibre.

Se numără printre fructele cele mai bogate în potasiu. Cât priveşte magneziul, castanele coapte conţin mai mult decât cele crude. Manganul previne acţiunea vătămătoare a radicalilor liberi şi se găseşte în numeroase enzime, proteine care joacă un rol esenţial în reacţiile biochimice care au loc în organismul uman.

Valori nutritive ale castanelor la 100 g

  • Apă – 50/63 g
  • Amidon – 23/27 g
  • Zahăr – 3,6/5,8 g
  • Fibră vegetală – 8,2/8,4 g
  • Proteină – 2,5/5,7 g
  • Grăsimi – 1,0/2,2 g
  • Vitamina A – 12 mg
  • Vitamina B1 – 0,1/0,2 mg
  • Vitamina B2 – 0,2/0,3 mg
  • Vitamina C – 6/23 mg
  • Niacină – 1,1 mg
  • Potasiu – 395/707 mg
  • Fosfor – 70 mg
  • Magneziu – 31/65 mg
  • Sulf – 48 mg
  • Calciu – 18/38 mg

Castane – Beneficii pentru organism

Folosit de mii de ani ca aliment graţie căruia organismul traversează cu bine perioadele reci, acest fruct a fost recomandat de Hipocrate și a apărut pe lista celor peste 600 de plante şi fructe cu puteri vindecătoare a grecului Dioscoride.

Preparatele din seminţe de castan sălbatic constituie remedii eficiente de prevenire şi de combatere a multor afecţiuni ca varicele, flebitele, trombozele, ulcerele varicoase la picioare, crampele dureroase, insuficienţa venoasă şi limfatică, dar şi hemoroizii. De asemenea, cresc tonusul capilarelor fragile şi contribuie la vindecarea hematoamelor, a vânătăilor şi a luxaţiilor.

Castanele sunt benefice pentru:

Hernia de disc şi sciatica

Rezultate bune au fost obţinute de sâmburii de castan sălbatic în tratamentele pentru hernie de disc, spondiloză, sciatică şi sechele după fracturi. Aceştia sunt indicaţi şi pentru plăgi infectate şi sindroame febrile.

Ca şi castanele dulci, şi cele sălbatice sunt eficiente în tulburările circulatorii periferice (varice, ulcere varicoase), cresc rezistenţa pereţilor vasculari şi scad permeabilitatea vasculară. Se pot folosi şi în tratarea bolii Parkinson, a accidentelor cerebrale şi a afecţiunilor prostatei.

Pentru fragilitatea capilară se recomandă extractul din muguri de castan sălbatic, ce este vasoprotector şi decongestionant, fiind bun şi pentru hemoroizi sângerânzi, degerături şi insuficienţă respiratorie. Se iau câte 2-5 ml în puţină apă, de trei ori pe zi.

Pentru toate aceste afecţiuni se poate folosi şi infuzia, preparată din două linguriţe cu frunze şi fructe uscate la o cană cu apă clocotită. Se lasă 15 minute şi se bea de trei ori pe zi. Se poate întrebuinţa şi sub formă de băi şi cataplasme. Tot pentru uz extern, este eficient şi unguentul, obţinut astfel: se fierb castanele după ce au fost curăţate de coajă, se pasează până se obţine o pastă şi apoi se adaugă orice grăsime în proporţie egală cu amestecul obţinut.

Au un consum caloric ridicat datorită carbohidraţilor pe care îi conţin, iar studiile arată că persoanele care mănâncă patru-cinci castane pe zi aduc numeroase beneficii sănătăţii: un nivel de colesterol „rău” mai mic, combaterea anemiei, tratarea neplăcerilor digestive şi revigorarea sistemului nervos.

Reglează circulaţia sângelui

Mulţumită conţinutului redus de sodiu,castanele comestibile sunt recomandate în dieta celor care suferă de inimă sau de rinichi. În plus,decoctul din coajă de castane este bun în caz de varice,flebite,tromboflebite,ulcere varicoase. Tot fructele au şi 4% proteine,săruri de potasiu,fier,magneziu,zinc,calciu,vitaminele B1,B2 şi C,care le fac remediu util pentru bolnavii de inimă,dar şi pentru persoanele stresate,depresive sau anxioase.

Răceala mâinilor şi picioarelor

Castanul sălbatic fortifică vasele de sânge şi este ideal pentru prevenirea afecţiunilor venelor,precum înfundarea lor în zona braţelor,picioarelor,feţei şi sindromul mâinilor şi picioarelor reci. Castanul te ajută şi de această dată,fie că aplici local comprese cu decoct de coajă de castan,fie că mănânci castane piure sau coapte.

Probleme cardiovasculare

Fructele mai sunt recomandate în cazul problemelor cardiovasculare sau renale, al afecţiunilor venoase sau arteriale, a varicelor şi hemoroizilor, dar şi al depresiilor. Potasiul pe care-l conţin ajută inima, venele şi arterele, iar fierul contribuie la refacerea sângelui. Astfel, o farfurie cu piure de castane dulci, îndulcit cu miere, înainte de micul dejun şi de cină, timp de câteva săptămâni, este un remediu bun pentru tratarea hemoroizilor şi a varicelor.

Extractul din muguri de castan comestibil este drenor venos şi limfatic, în principal la nivelul membrelor inferioare, fiind folosit pentru tulburări trofice cutanate, edeme, probleme circulatorii venoase, de menopauză, celulită, colită şi rectocolită ulceroasă. Se iau câte 25-50 de picături, în puţină apă, de trei ori pe zi.

În cazul degerăturilor sau durerilor reumatice ce se agravează la frig, este indicat un decoct realizat din trei-patru castane comestibile mărunţite la o cană cu apă. Se fierb cinci minute, se acoperă timp de 15-20 de minute şi se aplică timp de 15 minute pe locurile afectate sau se fac băi locale.

Risc de infarct miocardic, mai mic cu 20%

Castanele comestibile sunt bogate în săruri minerale: potasiu, fosfor, magneziu, fier, zinc, dar şi în vitamine din complexul B, în vitamina E şi o cantitate modestă de vitamina C. Fiind lipsite de colesterol şi sodiu, castanele sunt o alegere bună pentru cardiaci, care trebuie să le consume coapte în cuptor, fără sare.

Studiile arată că un consum de trei castane coapte pe zi reduce cu 20% riscurile de infarct miocardic. În plus, aceste oleaginoase sunt bogate în fibre şi, datorită complexului de vitamine B şi magneziului din compoziţie, ele acţionează ca un medicament cu efect asemănător antidepresivelor, combate oboseala, stresul şi anxietatea.

Previne apariția cancerului

Castanele au un conținut ridicat de mangan, care funcționează ca un antioxidant eliminând radicalii liberi și reducând risculd de cancer.

Ajută la întărirea oaselor

Castanele conțin cupru, un mineral esențial pentru rezistența oaselor și care ajută la formarea celulelor roșii și întăresc sistemul imunitar.

100 g de castane conțin aproximativ 30% din necesarul zilnic recomandat de cupru.

Ajută la slăbit

Cu toții știm că slăbirea nu este cel mai ușor lucru din lume, iar de cele mai multe ori devine ceva greu și anevoios. De aceea, recomandăm dieta cu castane întrucât nu este o dietă greu de urmat, iar rezultatele sunt rapide.

Dacă nu ești pe deplin convins de această dietă, iată ce substanțe nutritive conțin castanele:

  • grăsimi sănătoase
  • proteine
  • fibre
  • minerale (calciu, potasiu, magneziu, fosfor)
  • vitaminele A, B1, B2, C
  • zaharuri ”bune”

Toate acestea favorizează într-un fel sau altul procesul de slăbire.

Oamenii cu studii în acest domeniu au inventat dieta cu castane care este potrivită și pentru persoanele diabetice.

Pe lângă faptul că este o dietă delicioasă și satisface pofta de dulce, aceasta este și foarte sănătoasă.

Așa cum am mai spus, această dietă este ușor de urmat întrucât nu are un meniu propriu-zis. Trebuie doar să consumi castane în fiecare zi, indiferent de modul în care sunt preparate și să ai în vedere următoarele sfaturi:

  • evită dulciurile
  • renunță la prăjeli
  • bea cel puțin doi litri de apă pe zi și evită sucurile din comerț
  • pâinea îngrașă!
  • renunță la mezeluri
  • gătește fără ulei.

Respectând aceste sfaturi și transformându-ți stilul de viață într-unul mai sănătos, vei slăbi garantat, indiferent de dieta pe care o urmezi.

Previne inflamațiile

Toate părţile castanului, îndeosebi fructele conţin un complex chimic numit escină, care normalizează permeabilitatea crescută a vaselor de sânge, cauza multor procese inflamatorii.

Gargara cu decoct din frunze de castan se prepară astfel:

Peste două linguriţe de frunze mărunţite,pune un sfert de litru de apă, lasă să dea în clocot, apoi filtrează şi lasă la răcit. După aceea, faci gargară de trei ori pe zi cu acest decoct.

Întăresc sistemul imunitar

Dacă te întrebi cum să îți întărești sistemul imunitar, vitaminele și mineralele pe care le conțin castanele sunt de ajutor. În acest sens, pot fi consumate atât coapte, cât şi sub formă de piure. Pentru acesta e nevoie de 500 de grame de castane, 300 de mililitri de lapte degresat, o lingură cu vanilie şi trei linguri cu ulei de măsline. Se fierb castanele, iar miezul lor se trece prin maşina de măcinat, iar pasta obţinută se adaugă la celelalte ingrediente şi se amestecă până se omogenizează compoziţia.

Separat, se poate prepara un sirop din 40 de grame de zahăr, 75 de mililitri de apă şi două linguriţe cu rom. Se fierb ingredientele la foc mic până se îngroaşă siropul, iar după ce se răceşte se adaugă în pasta de castane şi, după plac, se pune sau nu scorţişoară. Cura trebuie urmată patru săptămâni, timp în care se consumă zilnic câte şase linguri cu piure, pentru fortificarea sistemului imunitar. În plus, castanele comestibile combat oboseala musculară, de aceea sunt recomandate persoanelor care fac mult

Stimulează buna funcționare a creierului

Datorită conținutuluid e vitamine din toată gama B, castanele sunt recomandate ca gustare în perioadele stresante sau de efort intelectual prelungit.

Ajută la buna dezvoltare a fătului

Pentru că sunt bogate în acid folic, castanele se recomandă a fi consumate inclusiv pe perioadă sarcinii. Acidul folic este necesar pentru formarea celulelor roșii și este esențial în procesul de sinteză a ADN-ului.

Castanele – Preparate benefice pentru organism

Sub formă de tinctură, decoct sau de cataplasme, castanele ajută la vindecarea multor afecţiuni, printre care reumatism şi varice.

Atât castanele comestibile, cât şi cele sălbatice pot fi de folos în tratarea multor boli.

Cataplasme pentru reumatism

Castanele sălbatice sunt un bun remediu pentru durerile reumatice care se declanşează la frig, precum şi pentru degerături.

Acest lucru se datorează escinei, care întăreşte pereţii vaselor capilare fragile, reducând inflamaţiile şi mărind rezistenţa la presiune a vaselor de sânge.

Se aplică pe zonele dureroase cataplasme, care se prepară astfel: se amestecă făină de castane cu făină de grâu (în proporţii egale), se adaugă oţet şi se omogenizează. Cataplasmele se ţin 20 de minute.

Unguent pentru vindecarea rănilor

Extrasul din castane sălbatice contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, fiind folosit în produsele cosmetice destinate îngrijirii tenului sensibil şi a celui cuperozic, cu vinişoare roşii vizibile.

Substanţele active din castane accelerează circulaţia sanguină, fortifică venele şi reduc permeabilitatea acestora. De asemenea, combat inflamaţiile, ajutând la vindecarea contuziilor, rănilor şi cangrenelor.

Iată cum poţi prepara un unguent: fierbe castanele după ce le-ai curăţat de coajă, pasează-le şi amestecă-le cu orice tip de grăsime, în proporţii egale. Aplică soluţia pe piele, în strat subţire.

Vinul din castane, eficient în diaree

Cu efecte similare cu cele ale scoarţei copacului de chinină, vinul de castan este o băutură tonică folosită în dizenterie, diaree şi malarie. Vinul se prepară din 50 g de scoarţă măcinată la un litru de vin alb, care se macerează timp de şapte zile.

Se va consuma un păhărel înainte de mese.

Unguentul preparat din castane măcinate, alcool 40%, lanolină, în amestec cu unt de cacao este un foarte bun supozitor, cu efecte calmante.

Piureul de castane, energizant natural

Datorită conţinutului lor de fosfor, lipide, vitamina C, magneziu, zinc, potasiu şi calciu, castanele comestibile sunt indicate persoanelor aflate în convalescenţă, vârstnicilor, copiilor şi sportivilor.

Sunt un adevărat tonic natural pentru muşchi şi pentru sistemul nervos. Bogate în fier şi în vitaminele B1 şi B2, castanele ajută şi la tratarea stărilor de anemie. Valoarea lor calorică este de 200 de calorii la 100 g şi pot fi consumate sub formă de piure sau coapte.

Piureul de castane amestecat cu brânză de vaci, la care se adaugă puţină miere, este o hrană sănătoasă, uşor digerabilă şi foarte energizantă.

Tinctura de castane, indicată în varice

Datorită unei substanţe (escina) care intensifică fluxul sanguin, castanele pot fi folosite şi în cazul varicelor, flebitelor (boală caracterizată prin inflamaţia venelor, mai ales la nivelul picioarelor), ulcerelor varicoase şi hemoroizilor.

Se face o tinctură din 250 g de castane cu coajă şi un litru de alcool (40%) şi se lasă la macerat 14 zile. Se strecoară într-o sticlă şi se iau câte 10-15 picături pe zi în tratamentul varicelor. Extern, se poate aplica pentru hemoroizi şi pentru flebite.

Neindicate în diabet

Castanele comestibile nu sunt recomandate diabeticilor şi nici persoanelor obeze, din cauza cantităţii ridicate de zaharuri. De asemenea, ele n-ar trebui combinate cu medicamente anticoagulante (de subţiere a sângelui), fiindcă le pot amplifica efectul.

Castanele – Utilizare și consum

Denumirea de castan comestibil se referă desigur la fructele acestui arbore care sunt comestibile, fiind considerate în anumite rețete de preparare (vedeți cupe în straturi cu piure de castane) chiar o delicatesă. Există, desigur, și alte modalități de mâncare a fructelor, dintre care castanele coapte sunt foarte cunoscute.

Castanul comestibil este cultivat încă de pe vremea Romei antice, când a fost introdus treptat în regiuni mai nordice decât arealul său natural. Mai târziu, începând cu Evul Mediu timpuriu, castanul comestibil a început să fie cultivat de călugări în grădinile mânăstirilor.

Fructele, care sunt foarte gustoase, sunt utilizate ca ingredient ales de către fabricanții de ciocolată și delicatese, fiind frecvent coapte sau prăjite. Sub forma lor prăjită sunt foarte apreciate în Franța, Italia și, mai ales, în Corsica. Coacerea sau prăjirea se pot face fie integral, fie sub formă granulară, obținându-se un fel de făină, din care se realizează piureul de castane. Există o varietate de mămăligă corsicană (denumită polenta sau pulenta) care folosește ca ingredient de bază făină dulce de castane comestibile.

Lemnul arborelui este frumos și durabil, fiind folosit la confecționarea de mobilă, butoaie, material pentru garduri sau chiar ca material de grinzi pentru acoperișul clădirilor, așa cum ar fi în Alpujarra, Spania. Datorită tendinței lemnului de a crăpa în lung și de a se curba accentuat în timp, folosirea sa la piese mari de lemn este limitată. Coaja arborelui este o sursă importantă de tanin.

Cum alegem castanele comestibile

Evident, nu toate castanele sunt comestibile și trebuie să le cauți până la mijlocul lui octombrie. Cele comestibile sunt micuțe și atractive ca aspect, au culori deschise de maro și poți observa și o codiță mică.

Castanele necomestibile au culori închise de maro spre roșu și sunt mari și tari, ața că evita-le sau joacă-te cu ele.

Castanele trebuie să fii ajuns la stadiul de maturitate şi să fie bine coapte. Pot fi cumpărate gata prăjite sau le poţi pregăti acasă, la cuptor, după ce le-ai crăpat în două.

Cele coapte pot fi mâncate cu lapte cald, ori sub formă de cremă sau piure, alături de carnea de curcan. Pe sub coaja groasă, castana este învelită într-o pieliţă subţire, care trebuie îndepărtată fiindcă e amară. Castanele pot fi fierte în apă timp de 3 sau 4 minute.

Dacă sunt gătite corespunzător, castanele trebuie să aibă un gust dulceag, să fie moi și aromate.

Castanele – Depozitare

Se păstrează de preferinţă la frigider timp de 10 zile sau la temperatura camerei cel mult o săpătămână. După acestă perioadă încep să se usuce şi să se întărească.

Pentru a conserva castane proaspete timp de mai multe săptămâni, ba chiar câteva luni, acoperiţi-le cu apă 24 de ore, lăsaţi-le la uscat ferite de lumina soarelui şi apoi depozitaţi-le pe nisip.

Iarna, la castane merge și un vin fiert!

Citește și:

Ovidiu Bojor: Castanele comestibile îmbunătățesc digestia

Tratamente alternative pentru varice recomandate de dr. farmacist Ovidiu Bojor

Înveselește casa cu decorațiuni de toamnă!