Vezi ce spune psihologul și când poate fi vorba de ”infidelitate financiară” în cuplu. Într-o căsnicie care are deja probleme, faptul că soțul ascunde bani poate fi un alt simptom care să ridice semne de întrebare. El ar putea chiar strânge o sumă sau pune de o parte fonduri în vederea divorțului. Uneori, lipsa de încredere este atât de mare încât crede că trebuie să economisească separat.  

Relația merge prost

Consilierii maritali spun că unul dintre semnele îngrijorătoare că o căsnicie merge prost este că soții mint în ce privește banii. Mici denaturări ale realității pot duce la unele mai mari. Totuși, acest lucru se întâmplă în multe cupluri. Într-un sondaj realizat în Statele Unite, 31 % dintre respondenți afirmă că au făcut acest lucru. Dintre aceștia, 58 % au ascuns bani cash sau au făcut mici cumpărături fără știrea soțului/soției. 30 % au ascuns o factură, 16 % au ascuns cheltuirea unei sume mari de bani, 15 % aveau un cont secret, iar 11 % își mințeau partenerul de viață în privința salariului câștigat.

Citește și: Soț gelos fără motiv

Motivele reale pentru care soțul ascunde bani

Printre motivele pentru care partenerii se înșală financiar unul pe celălalt se află teama de sărăcie (unul se consideră mai pragmatic și mai strângător), dorința de a fi în control, sentimentul de vină că a cheltuit prea mult și teama de reacția celuilalt. Totodată, există din ce în ce mai mulți bărbați dependenți de jocuri de noroc care încearcă să le ascundă soțiilor sumele pierdute în acest fel.

Citește și: Întâmplări adevarate: ”Soțul iubitei mele crește copilul conceput de mine cu ea

Semne care să-ți dea de bănuit

Iată câteva semne pe care le poți recunoaște și pe care să le cauți dacă tu crezi că soțul ascunde bani de tine:

  • Încearcă tot timpul să preia controlul. El vrea să plătească mereu facturile. Vrea ca salariul tău să se verse într-un cont comun, iar tu să nu-țoi faci nicio grijă în ce privește finanțele familiei.
  • Este defensiv. Atunci când vrei să discuți cu el despre bani, schimbă subiectul sau începe să se apere fără ca tu să-l fi acuzat, în prealabil.
  • Nu este om de cuvânt. Nu poți avea încredere în el când spune că face ceva.
  • Certuri pe tema banilor destul de frecvente la voi acasă.
  • Dacă te-a mințit în trecut în privința banilor și povestea s-a repetat mai mult de o dată, este posibil să recidiveze.
  • Intuiția ta. Uneori, intuiția îți spune că ceva este în neregulă.
  • Minciuna dovedită. Soțul tău îi minte pe alții de față cu tine despre cheltuielile sau venitul vostru.
  • Are și alte secrete față de tine.
  • Și-a schimbat brusc obiceiurile sau înfățișarea. Merge la sală mai des, și-a cumpărat haine noi, un parfum de firmă etc. Toate astea costă bani. În plus, bărbații nu fac aceste lucruri degeaba. De multe ori, este vorba și de o altă femeie, care îl face să cheltuiască, la rândul ei…

Dacă vezi aceste semne, ar fi bine să deschizi o discuție relaxată cu el și să afli ce se întâmplă cu adevărat. Nu-l acuza de la început. Încearcă să păstrezi un ton scăzut și să încercați amândoi să vă concentrați pe soluții, iar nu pe problemă.  

Citește mai multe despre cum îți dai seama că te minte

Posibile soluții atunci când soțul ascunde bani

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395”Înainte de a ajunge la concluzii, este important să analizăm contextul în care soțul ascunde bani. Oare el dorește să aibă un buget propriu pentru anumite distracții sau, pur și simplu, este independent și nu dorește să explice la fiecare reparație a mașinii că are nevoie de bani? Există diferite situații. Poate femeia e mai cheltuitoare și el e îngrijorat pentru că, pe termen lung, vor fi probleme cu economiile. Poate el are nevoie să simtă că are propria rezervă de bani pentru a se simți în siguranță.

În momentul în care comunicarea dintre parteneri este deschisă și sinceră, iar amândoi se simt înțeleși și acceptați în mod real, atunci ei pot discuta despre care sunt adevăratele motive și pot găsi soluții. O cale de mijloc ar fi ca fiecare să-și păstreze un cont individual și să aibă și unul comun pentru casă, copii etc. Ar mai putea încerca să economisească mai mult pentru diferite proiecte comune,” spune psihoterapeutul Tedy Creștin.

Sursa foto: 123rf.com