Recent, vedeta în vârstă de 54 de ani a spus și cum se menține în formă, dezvăluind și ce mănâncă pentru a arăta așa.

Secretul ei este prima masă din zi, pe care o ia destul de târziu, mai cu seamă dacă cina a fost, de asemeni, la o oră târzie. Practic, ține un fel de post intermitent, ceea ce-i ține metabolismul alert și un nivel bun al zahărului în sânge. În plus, energia e mereu la cote mari, pentru că și digestia ia o pauză.

”Oamenii spun că micul dejun e cea mai importantă masă a zilei, și sunt de acord, dar totul ține de ora la care îl iei”, a declarat Elle. ”Unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine e să dau digestiei mele o pauză”, a mai spus modelul.

Apoi, primul lucru pe care îl face dimineața este să bea apă călduță cu lămâie.

După apa cu lămâie, vedeta se fortifică bând un suc din țelină, varză kale, lămâie, jumătate de măr, broccoli, usturoi, ghimbir, turmeric, pătrunjel, pepene germeni, inclusiv de mazăre.

dieta lui ElleSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Un alt seceret de-al său este apa, consumată în cantitate de 2 – 3 litri pe zi.

Cât despre restul meselor, acestea constau în multe legume, pește, ouă, brânză, paste vegetale, semințe de in și shake de ciocolată cu proteine din plante.

Vezi și Moment penibil pentru una dintre cele mai faimoase modele din lume. După ce a defilat o viață întreagă pe podium… | VIDEO

Citește și: