Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, omul de radio a povestit despre viața de familie cu doi adolescenți, Maria și Luca, despre care spune că sunt fericiți din simplul fapt că ies împreună cu bicicletele sau merg la echitație. 

„Când erau mai micuți, mergeam la Gara de Nord și le spuneam ‘fiți atenți, ne urcăm în tren, mami nu știe și fugim de acasă acum. Luăm spre Brașov, Sinaia, Predeal, unde vreți voi’. Ajungeam, de exemplu, în Sinaia și îi puneam să aleagă ce vor ei să facem. Era o chestie așa, supravegheată de mine ca părinte. De exemplu, fetița Maria a plecat de acasă la opt ani, am dus-o la Aeroportul Otopeni, i-am luat bilet și a plecat singură pe insula Creta. Bineînțeles că acolo o aștepta cineva. La zece ani, a plecat în Valencia, la un fin de-al nostru”, a explicat Daniel Buzdugan la podcastul lui Drăghici. 

Cum s-au cunoscut Daniel Buzdugan și soția lui, Monica 

Celebrul actor tocmai ce ieșise dintr-o relație atunci când a întâlnit-o pe Monica, cea care avea să devină mama copiilor lui. Se întâmpla în anul 1993, când făcea o emisiune pentru un post de radio din Iași, așa că s-a gândit să profite de statutul lui de om care lucrează în mass-media și să abordeze oamenii pe stradă, luându-le interviuri. 

„I-am cerut numărul de telefon, păcălind-o că așa este deontologic, după care am sunat-o s-o invit la o plimbare în Grădina Botanică din Iași, neștiind că mama ei era cercetător principal acolo. Mi-e la fel de dragă ca la început”, a declarat el, într-un interviu, pentru revista VIVA!.

Am cerut-o în Grădina Botanică din Iași. Era locul nostru preferat, mergeam des acolo să ne plimbăm, să citim. Acolo s-a întâmplat, de ziua mea, pe 23 septembrie 2003, a mai povestit el presei

Cum a trecut de la finanțe și contabilitate la actorie

La podcastul lui Drăghici, matinalul de la Radio Zu și-a amintit cum, după terminarea liceului economic, cineva i-a propus să se angajeze la Banca Comercială (BCR), pe un post de contabil. A dat examen, a fost admis, iar în paralel se pregătea să dea și la Facultatea de Teatru din București. 

A fost o perioadă foarte neagră din viața mea pentru că banca e bancă, începeam la ora șapte, șapte jumate și terminam undeva la șapte, opt seara, dar stăteai cu capul în cifrele alea. În anii ăia, când nu aveai ce să vezi la televizor, erau fetele care stăteau vizavi de bancă și care aveau video. Când se derulau toate filmele, în timpul programului la ora 12.00, eu spuneam că mă duc să-mi iau ceva de mâncare. Mă duceam la video, la fetele respective. După ce a văzut șeful-contabil că nu sunt de meseria asta, că deschidea fișete din alea mari cu acte nerezolvate. Eu simțeam că o să ajung să intru la Teatru. M-au făcut un fel de administrator și m-au trimis la București, ca să iau niște cecuri de numerar. După ce am intrat la actorie, mi-au zis că vor să mă mai țină, să fac mai puține lucruri, le-am mulțumit, dar am zis că nu”, a mai continuat Buzdugan. 

Poți urmări podcastul integral pe YouTube