Antonie cel Mare alungă toate relele

► Cu har de la Dumnezeu

Cărțile sfinte spun că ar fi văzut lumina zilei în Egipt, într-o familie creștină cu stare. La 20 de ani, a rămas orfan și, de atunci, s-a dedicat vieții religioase. A împărțit toată averea la săraci, și-a trimis sora la o comunitate de fecioare și s-a dedicat singurătății. Se spune că ar fi urmat modelul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, din dragoste de Dumnezeu, petrecând nopți în șir fără somn, numai în rugăciune. Mânca doar o singură dată pe zi sau chiar la două zile, după asfințitul soarelui, numai un codru de pâine cu un strop de sare și bea apă. Când îl răpunea osteneala, dormea pe o rogojină. S-a stins din viață la 105 ani, în anul 356, în deșert, pe malul drept al Nilului, rămânând în inimile oamenilor dascăl al dascălilor, învăţător al învăţătorilor, plin de liniştea vieţii în comuniune cu Dumnezeu. Smerenia Cuviosului Antonie cel Mare i-a dat harul de a face minuni. Există o legendă potrivit căreia, la un moment dat, înfuriat de încercările zadarnice de a-l atrage pe Cuvios în mreje, diavolul însuși s-a declarat învins de forța credinței sale. Chiar și după trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Antonie a continuat să ajute credincioșii în lupta cu răul. În București, la biserica ce-i poartă numele, „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” – Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, se află icoana lui făcătoare de minuni. Este unicul obiect rămas intact, după incendiul devastator din 1847, de la Biserica Pușcăriei.

FEREȘTE-TE DE BOALĂ!

Pe 18 ianuarie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Ziua mai este cunoscută și ca Atanasia Ciumelor și este respectată cu sfințenie în popor, fiind considerată scut împotriva ciumei, a infirmităților, amețelilor și loviturilor de tot felul. Se fac colaci, turte cu unt, pâinici cu zahăr și se dau de pomană cu colivă.