Un tânăr cu deficiențe neurologice din Marea Britanie susține că trăiește într-o buclă temporală. Pacientul, care a suferit de anxietate ani în șir, susține că are episoade din ce în ce mai lungi în care retrăiește diverse stări și emoții, ba chiar și anumite evenimente. El a recunoscut că a luat LSD în primul an de studenție și de atunci episoadele de deja vu au apărut din ce în ce mai des. În ultimii 8 ani, profesorii și psihiatrii care se ocupă de cazul său încearcă să găsească o soluție, dar boala recidivează. Analizele făcute până acum nu au indicat nicio activitate neobișnuită a creierului, convulsii sau stări epileptice. Pacientul pare normal, cu toate acestea el se întoarce în timp în cele mai ciudate momente și retrăiește aceleași experiențe.

Ușa către alt univers sau doar o simplă senzație?

Bucla temporală, asociată de obicei cu fenomenul de deja vu, este prea puțin înțeleasă de știință. Fizicianul Michio Kaku, cunoscut pentru emisiunile sale de popularizare a științei, consideră de buclele în timp reprezintă mai mult decât un deja vu, ele ar putea fi trecerea către un univers paralel. Pentru el, călătoria în timp este posibilă, doar că nu am descoperit încă tehnologia necesară. Bucla temporală ar putea fi un instrument prin care să călătorești la distanțe de milioane de ani lumină, ajungând într-o secundă acolo unde ai nevoia, ca și cum ai trece printr-o ușă.

Bucla temporală ne-ar putea pune viața în primejdie

Poate că mulți dintre noi trecem prin aceste bucle temporale, dar foarte, foarte puțini își mai aduc aminte de ele. Aproape fiecare dintre noi am avut, măcar o dată în viață, sentimentul de deja vu sau ne-am trezit în situații deosebite cu impresia că le-am mai trăit cândva și că trebuie să acționăm diferit față de trecut. Poate că soarta sau legile misterioase ale Universului ne oferă a doua șansă. Însă oamenii de știință se tem că buclele temporale, dacă există, ar putea avea consecințe dezastruoase asupra oamenilor. Un exemplu terifiant este dispariția avionului Lockheed Constellation care a decolat, în anul 1946, din Rio de Janeiro cu destinația Havana. Aparatul de zbor a dispărut pur și simplu în neant, nu a mai ajuns niciodată la destinație, în schimb a apărut misterios, în anul 1993, pe aeroportul din Bogota, Columbia. Presa de senzație din America Latină a scris că aparatul a efectuat singur toate manevrele de aterizare, fără piloți la bord, echipajul și pasagerii fiind toți morți. Este unul dintre cele mai mari mistere ale aviației, deși dispariții au mai fost, dar în cazul acestuia numai o buclă temporală ar putea explica reapariția lui 47 de ani mai târziu. Bineînțeles, povestea nu este credibilă pe deplin, mai ales că epava avionului a fost ținută departe de ochii curioșilor.

sursa foto: Alan Cleaver / Foter / CC BY” target=”_blank”>Foter.com