Acvamarinul

Piatra mării era comoara cea mai de preţ a sirenelor, iar puterile ei îi ajutau pe marinari să ajungă cu bine la ţărm.

Puterile lui ascunse: Frumoasa piatră verde-albăstruie are o forţă benefică asupra cuplurilor: alungă gelozia şi certurile. De aceea, poate fi un cadou excelent pentru aniversarea căsătoriei. Are efecte mult mai puternice dacă o stropeşti cu apă de mare în luna martie.

Citrinul

Se crede că o pasăre măiastră, cu aripile de aur, a spart o rază de soare şi a împrăştiat stropi de citrine pe pământ, răspândind bucurie şi căldură.

Puterile lui ascunse: Este un cuarţ cu nuanţe aurii, care răspândeşte încredere, putere, prosperitate şi forţe creatoare. Încă din timpuri vechi, citrinul era considerat o barieră în faţa emoţiilor negative şi a intenţiilor rele. Nici un duşman nu te poate atinge dacă îl porţi.

Diamantul

Vechii indieni credeau că diamantele sunt frânturi din fulgerele divine, iar cine le găsea căpăta mai multă forţă şi înţelepciune.

Puterile lui ascunse: Diamantele adăpostesc sufletele unor fiinţe celeste şi îi ajută pe cei slabi să iasă învingători. Ele se întunecă, dacă sunt purtate de o fiinţă răuvoitoare, dar strălucesc, dacă apără un suflet curat şi cald. Inelul cu diamant protejează dragostea sinceră.

green-grapes-emerald-and-peridot-briolette-cluster-earrings

Cercei cu smaralde

 

Smaraldul

Se spune că Sfântul Gral a fost sculptat dintr-un smarald fără cusur, singura piatră pe care multe popoare antice o considerau sfântă.

Puterile lui ascunse: Te ajută să te cunoşti mai bine, să pătrunzi în tainele sufletului tău, dar şi în tainele viitorului personal. Este piatra preţioasă care descoperă sentimentele adevărate şi înnobilează iubirea, îţi dă curaj şi te inspiră în momentele de cumpănă.

Opalul

Din vechime se ştie că opal trebuie să porţi numai dacă este piatra zodiei tale, altfel are influenţe malefice asupra ta.

Puterile lui ascunse: Opalul îşi schimbă culoarea în funcţie de personalitatea celui care îl poartă. El protejează numai zodiile de apă şi Capricornii cărora le oferă armonie, dragoste şi încredere. Cu ceilalţi, opalul poate fi înşelător şi rece, atrăgând evenimentele nefericite.

Peridotul

Smaraldul nopţii, cum îl numeau egiptenii, era lacrima unei zeiţe blânde care putea vindeca sufletul şi trupul de răni adânci.

Puterile lui ascunse: Este singura piatră nobilă care purifică sufletul şi corpul, vindecă, alină durerile şi te ajută să treci cu bine peste traume grave provocate de accidente. Totodată, peridotul alungă emoţiile negative, gelozia, mânia sau invidia.

Rubinul

Această piatră trebuie purtată numai pe partea stângă a corpului, deoarece este piatra inimii şi îţi protejează energia, vitalitatea, fericirea şi prosperitatea.

Puterile lui ascunse: Rubinul este considerat piatra pasiunii, atrage iubirea ca un magnet, şi mai ales dragostea romantică. Nu purta niciodată o brăţară sau o broşă cu rubine pe partea dreaptă, deoarece nu îţi va împărtăşi energiile ei benefice şi îţi va răpi bucuria de a trăi.

6443594083_09c9a2482b_b

Inel cu safire albastre

 

Safirul

Vechii persani credeau că Pământul se sprijină pe un safir uriaş a cărui culoare azurie se reflectă pe cer. Ei credeau că safirul poate arăta sinceritatea sau minciuna din sufletul unui om.

Puterile lui ascunse: Dacă cineva îţi vrea răul, poartă o bijuterie cu safire şi energia lor te va ajuta să fii mai puternică şi să te protejezi de orice gânduri rele. Totodată, safirul aduce prosperitate, încredere, speranţă şi înţelepciune. Te ajută să fii independentă şi puternică.

Granatul

În vremurile de demult, îndrăgostiţii îşi făceau cadou bijuterii cu granate să îşi arate iubirea, afecţiunea profundă şi respectul pe care şi-l purtau.

Puterile lui ascunse:  Şi azi granatul este cea mai potrivită piatră pentru cea de a doua aniversare a căsătoriei, să îi demonstrezi celui iubit că sentimentele tale sunt la fel de puternice ca la început. Este piatra devotamentului, protejează mamele şi soţiile şi fericirea familiei.

Sursa foto: Carodean Road Designs / Foter / CC BY” target=”_blank”>Foter.com