Aritmanţia, matematica magică a vechilor caldeeni, te ajută să descoperi tainele ascunse ale destinului. Cu această metodă, veche de aproape 2.000 de ani, poţi descoperi trăsăturile personalităţii, punctele slabe şi puternice ale tale şi ale persoanelor dragi.

Metoda de calcul

Literele alfabetului sunt împărţite în nouă grupe, fiecăreia dintre ele corespunzându-i câte un număr. Adună numerele corespunzătoare fiecărei litere. Dacă obţii o cifră formată din două sau mai multe numere, le aduni până obţii un singur număr. Acesta este numărul personalităţii tale, iar datele care cuprind numărul respectiv sunt zilele tale favorabile.

Exemplu: Elena = 5+3+5+5+1=19; 1+9=10; 1+0=1

 1 2 3 4 5 6 7 8 9
 A B C D E F G H I
J K L M N O P Q R
 S T U V W X Y Z

 

Proprietăţile numărului 1

Eşti născută să fii lider. În tot ceea ce faci, eşti mânată de dorinţa de a te realiza din punct de vedere social. Ai mari şanse să devii independentă financiar. Principala ta calitate este aceea de a fi stăpână pe tine chiar şi în momentele foarte grele ale vieţii.

Trăsături puternice: fire energică, dinamică, ambiţioasă, admirată, dominatoare.

Trăsături slabe: egoistă, semeaţă, neascultătoare, lipsită de diplomaţie, singuratică.

Proprietăţile numărului 2

Te-ai remarcat întotdeauna prin corectitudine, dar unii ar spune că eşti tipicară. Te fereşti de inovaţii şi preferi să urmezi drumurile deschise de alţii. Principala ta calitate este aceea de bun mediator în cazul unor conflicte.

Trăsături puternice: sensibilă, pasională, romantică, sinceră, ai înclinaţii artistice.

Trăsături slabe: nehotărâtă în faţa marilor decizii, atrasă de detalii nesmnificative.

Proprietăţile numărului 3

Firea ta exuberantă te poate conduce departe, dacă ştii să îţi canalizezi energia către activităţi mai profitabile. Reprezinţi adesea o resursă de inspiraţie pentru prieteni. Principala ta calitate este firea sociabilă şi deschisă. 

Trăsături puternice: agreabilă, voioasă, creativă, altruistă, descurcăreaţă.

Trăsături slabe: critică, atrasă de bani şi faimă, uşor bârfitoare, fără să fii răutăcioasă.

Proprietăţile numărului 4

Eşti exigentă cu tine însăţi şi duci la bun sfârşit orice îţi propui să faci. Munceşti foarte mult şi, fără să vrei, laşi deoparte relaţiile de dragoste şi pari egoistă. Principala ta calitate este aceea de a fi un bun părinte şi îndrumător.

Trăsături puternice: spontană, constructivă, ordonată, inteligentă, devotată.

Trăsături slabe: nesupusă, non-conformistă, dură, egoistă uneori, secretoasă.

Proprietăţile numărului 5

Eşti tot timpul în căutarea unui destin mai bun. Ştii mereu să negociezi în favoarea ta. Atrasă de nou şi inedit, confunzi uneori libertatea cu libertinajul. Principala ta calitate este excelenta capacitate de comunicare.  

Trăsături puternice: diplomată, bună negociatoare şi vânzătoare, plină de resurse.

Trăsături slabe: uşor superficială, distrată, prea entuziastă, amatoare de aventuri.

Proprietăţile numărului 6

Cauţi mereu să fii utilă, să lucrezi pentru proiecte sociale şi de ajutorare a celor mai slabi. Eşti o familistă convinsă, dar uneori poţi fi pretenţioasă cu partenerul de viaţă. Principala ta calitate este simţul responsabilităţii foarte dezvoltat.

Trăsături puternice: echilibrată, profundă, uşor misterioasă, prietenoasă, sofisticată.

Trăsături slabe: posesivă, invidioasă, răutăcioasă, pretenţioasă, exagerată.

Proprietăţile numărului 7

Eşti foarte muncitoare şi nu iei niciodată de bun ce au facăt alţii, dacă nu te implici şi tu. Dar nu prea ştii să lucrezi în echipă şi încerci mereu să te întreci cu ceilalţi. Principala ta calitatea este profunzimea în gândire.

Trăsături puternice: perfecţionistă, muncitoare, ordonată, atentă la detalii, dinamică.

Trăsături slabe: cârcotaşă, mândră, preferi să lucrezi pe cont propriu, atragi puţini prieteni.

Proprietăţile numărului 8

Ai parte de un destin bogat şi puternic. Eşti întotdeauna orientată spre profit şi spre o poziţie socială cât mai bună. Principala ta calitate este hotârărea cu care lupţi pentru scopurile tale.

Trăsături puternice: serioasă, sinceră, dreaptă, gândeşti obiectiv, nu poţi fi influenţată.

Trăsături slabe: prea independentă, atrasă de profit, nu suporţi barierele şi limitele.

Proprietăţile numărului 9

Eşti o fire demnă de încredere, îţi atragi cu uşurinţă simpatia celor din jur şi nu fugi niciodată de responsabilităţi. Principala ta calitate este faptul că nu rămâi niciodată indiferentă la rugăminţile celor dragi. 

Trăsături puternice: fire caldă şi deschisă, capabilă de sacrificiu, iubitoare şi emotivă.

Trăsături slabe: treci prea repede de la calm la furie, nu accepţi să fii contrazisă.

sursa foto: JanetR3 / Foter / CC BY” target=”_blank”>Foter.com