Din fericire, zucchini face parte din categoria de legume care crește ușor în ghiveci și chiar productiv.

Această legumă se adaptează mediului și o poți planta pe terasa blocului, în balcon sau terasa casei.

Ghiveciul pentru zucchini

Trebuie să ții cont de cât de mare va ajunge planta cu rădăcinile sale lungi și greutatea ei cu fruct cu tot. Nefiind una decorativă, un ghiveci ceva mai mare ar fi ideal de achiziționat. Am spune că ceramica ar fi o alegere bună având în vedere faptul că posibilitatea răsturnării ar fi ceva mai scăzută. Ghiveciul trebuie să aibă găuri de scurgere neapărat.

Puteți pune pe fundul acestuia o bucată mică de plasă peste care așezați pietricele sau bucăți de ceramică spartă. Astfel evitați înfundarea gaurilor de scurgere a apei.

Ce pământ folosim

În magazinele de specialitate găsiți amestecuri speciale gata pregătite, bogate în compost. Dacă vreți să folosiți pământ de grădină să aveți grijă dacă îl luați din parcuri sau grădini, căci vă puteți îmbolnăvi planta.

Cum plantăm zucchini

Se folosesc semințe sau răsaduri. Se fac adâncituri de aproximativ 2-3-5 cm în sol și se pune sămânța. Puteți face aceste gropițe la adâncimi diferite. Planta poate crește chiar și 1 m pe orizontală. Pentru început te poți folosi de ghivece mai mici, iar după ce ai răsadurile tale, le poți muta în altele potrivite ca dimensiune.

De obicei, după ultimul îngheț din an te poți apuca de sădirea semințelor de zucchini.

Zucchini iubește soarele

Ghiveciul se va amplasa în apropierea unei surse naturale de lumină, iar planta să fie expusă circa 6-8 ore la soare. Puteți roti ghiveciul periodic pentru ca toată planta să fie mângâiată de soare. Faceți asta la câteva zile.

Polenizarea

Se poate face pe cale naturală, dacă ții planta pe balcon, și artificială scuturând periodic planta înflorită sau cu ajutorul unor bețișoare igienice – se ia polen de pe staminele unei flori și se pun pe stigmatul alteia.

Cum udăm zucchini

Pentru că planta noastră crește în ghiveci și nu în grădină, punem mai puțină apă pentru a nu bălti existând astfel riscul să ne putrezească rădăcinile sau să se îmbolnăvească planta.

Gata și recolta!

Odată ce i-au dat florile, nu va mai trece mult timp până când fructele vor începe să crească.

Sursa Foto: Flickr.com