Cât de jenant este să îți scârțâie pantofii tocmai când intri în biroul șefului sau în sala de ședințe, unde domnește o liniște mormântală. Îți vine să îi arunci pe geam și să mergi în picioarele goale. Noroc că există câteva soluții la îndemână, pe care le poți aplica și acasă, și la birou.

Amidonul sau pudra, prima soluție

În primul rând, descoperă locul unde scârțâie talpa. Calcă apăsat pe călcâi, apoi spre vârfuri și află de unde se aude scârțâitul enervant. Apoi presară amidon sau pudră de talc în interiorul pantofului, în zona unde se aud zgomotele neplăcute. De cele mai multe ori, scârțâitul apare din cauza umezelii, iar pudra de talc absoarbe transpirația și totodată usucă pielea din care e făcută încălțămintea. Dacă auzi scârțâitul de undeva din interiorul pantofului, scoate branțul de pe talpă și presară pudra sub el.

Crema de mâini

Dacă scârțâitul provine de la limba pantofilor, mai ales dacă este făcută dintr-o piele rigidă, încearcă să pui puțină cremă de mâini, dar fără să murdărești interiorul sau suprafața exterioară a pantofilor.

Folosește uscătorul de păr

Când pantofii sunt noi, este posibil să scârțâie din cauza materialelor rigide din care sunt făcuți. Lasă câteva minute uscătorul de păr să sufle aer cald în interiorul pantofilor, apoi încalță-te cu ei și mergi prin casă. Pielea se va înmuia și vei scăpa de zgomot.

Ulei de in cald

Dacă scârțâitul provine din interior, scoate branțul și toarnă câteva picături de ulei de in cald pe la cusăturile interioare. Folosește eventual o siringă sau o pipetă pentru a fi sigură că nu torni o cantitate prea mare de ulei, care va ajunge apoi pe dresurile tale.

sursa foto: 123rf.com