În fiecare vară, consumăm cantități mari de cireșe și vișine, dar nu prea ne gândim să păstrăm sâmburii și codițele. Din codițele verzi și aromate știm că se fac ceaiuri cu proprietăți benefice. Dar ce poți face cu sâmburii de cireșe sau de vișine? Iată ce spun fermierii cu experiență.

Ține minte doar că sâmburii de cirește, de vișine, de prune sau unele migdale conțin amigdalină, care este o toxină ce poate provoca iritații gastrice, vomă, amețeli și senzația de vertij, de aceea nu este recomandat consumul lor decât în cantitate redusă.

Lichior parfumat cu sâmburi de cireșe

Nu mai arunca la gunoi sâmburii de cireșe și de vișine. Poți face, fără niciun efort, un lichior deosebit de aromat. Se pun două căni de cireșe într-o sticlă încăpătoare, cu puțină scorțișoară, câteva cuișoare, o cană de zahăr și o cană de sâmburi de cireșe zdrobiți. Sâmburii trebuie sparți, să își lase mai bine aroma. Peste fructe și sâmburi se toarnă un litru de alcool fin și tare. Se lasă totul la macerat în alcool timp de cel puțin două săptămâni, timp în care se mai agită sticla din când în când. Apoi se strecoară lichiorul obținut și se păstrează într-o stilcă sterilizată cu dop cu filet.

Oțet aromat cu sâmburii de cireșe și de vișine

Știai că poți pune sâmburii de cireșe și de vișine în oțet? Nu trebuie să îi zdrobești. Pui sâmburii întregi, cel puțin o cană la un litru de oțet, după ce i-ai spălat bine și i-ai lăsat să se usuce. Sâmburii vor da o aromă ușor amăruie, lemnoasă, dar și puțin fructată. Ulterior, se aruncă.

Săculeți aromați și parfumați

Spală și usucă bine sâmburii, apoi lasă-i o săptămână în ulei parfumat de flori sau esențe florale concentrate. Sâmburii vor absorbi parfumul și pot fi puși apoi în săculeți de voal, atârnați prin șifoniere, să păstreze o atmosferă parfumată.

Pernă de masaj cu sâmburi

Dacă știi că vei consuma foarte multe cireșe și vișine vara, merită să le păstrezi sâmburii, să îi speli și să îi usuci bine la soare, ca apoi să umbli o pernuță decorativă cu ei. În sezonul rece, când petreci mult timp prin casă și nu mai faci mișcare, pernuța cu sâmburi îți face masaj la spate. Nu trebuie decât să o pui pe spătarul fotoliului.

Uite cele mai simple retete de dulceata de visine!