Venus în Leu marchează perioada cuprinsă între 5 iunie și 8 octombrie. Spre deosebire de alți ani, Venus va tranzita o perioadă lungă de timp zodia Leului, care va cuprinde și o perioadă de retrogradare între 22 iulie și 3 septembrie.

Venus este o planetă generoasă, darnică, luminoasă, care aduce noroc și dragoste, care favorizează relațiile sociale, dar mai ales relațiile de cuplu. În zodia Leului, Venus își amplifică energiile benefice și ne va ajuta să redescoperim dragostea în momentele cele mai dificile și să trecem peste câteva obstacole mai grele din această vară.

Venus în Leu înseamnă pasiune, relații noi, dar și câștiguri bune, profit sau relații profesionale care se dezvoltă și aduc beneficii pe termen lung.

Venus și energia de Foc a Leului

Drama, pasiunea și iubirea intensă sunt favorizate din plin în această vară datorită lui Venus care se află în peregrinaj prin semnul de Foc al Leului. În această zodie, Venus amplifică toate darurile ei bune, ne va oferi de două ori mai mult decât speram, ne va dărui cu supra măsură sentimente puternice, emoții, iubiri și dorințe.

Există și riscul să amplifice sentimentele negative, mai ales ura în cazul unor relații care se destramă furtunos în această vară. Dar mesajul ei este unul pozitiv. Venus va încerca să ajute și va grăbi unele relații să se transforme, să se consolideze, să treacă peste orice obstacol și să găsească echilibrul dintre dragoste, familie și toate celelalte responsabilități sociale.

Venus în Leu, cinci zodii fericite în dragoste

Berbec

Datorită lui Venus, zodia Berbec va avea o vară cu adevărat fierbinte, cu multe schimbări, dar toate norocoase, mai ales dacă mizează pe dragoste. Pasiunea reînvie, nativii singuri vor căuta intens pe cineva cu care să își construiască o relație nouă, de durată. Berbecii sunt sinceri, deschiși și plini de energie, iar acest lucru atrage vibrațiile cele mai bune ale planetei Venus. Ei vor avea de câștigat, dacă vor miza pe dragoste și dacă vor lăsa garda jos și vor face mici compromisuri pentru persoana iubită.

Tot Venus în Leu aduce Berbecilor șansa de a recupera ceva bun din trecut, fie o relație de prietenie, fie o slujbă, câștiguri pierdute, o afacere pe care au abandonat-o.  

Taur

Venus este planeta guvernatoare a zodiei Taurului, iar tranzitul ei prin Leu va fi de bun augur pentru Tauri. În primul rând, aceștia se vor bucura de vacanțe mult mai frumoase decât în anii trecuți. Venus arată că Taurii vor avea șansa să călătorească mai des, să plece în zone, orașe sau țări pe care nu le-au mai vizitat. Iar în aceste călătorii nu vor fi niciodată singuri. Vor avea alături persoane de care îi leagă prietenii strânse și pasiuni împlinite.

Taurii singuri vor avea șansa să găsească parteneri de cursă lungă, mai ales în prima jumătate a lunii iunie, când Venus este deosebit de generoasă. Mulți dintre ei vor întâlni pe cineva la diverse evenimente sociale, nunți sau petreceri.

Leu

Venus străbate zodia Leului pentru o perioadă destul de lungă, de aproape patru luni de zile, ceea ce este un adevărat noroc pentru semnul de Foc al Soarelui. Venus se află întotdeauna în relație favorabilă cu Soarele și ajută zodia Leului din toate punctele de vedere. Iar vara aceasta, darurile lui Venus vor fi legate de dragoste și de mici afaceri profitabile.

Chiar dacă Venus se va afla într-o perioadă de retrogradare în Leu, în lunile iulie și august, această perioadă va fi una benefică, deoarece ea va favoriza sedimentarea unor sentimente și echilibrul emoțiilor. Nativii Lei care se simt cu adevărat împliniți vor face marele pas și se vor căsători mai repede decât se așteptau cei din jurul lor.  

Balanță

Zodia Balanței este o altă zodie favorizată de Venus în general, și în mod particular în această vară. În primul rând, Venus înseamnă mai multă putere și energie pentru planurile de cursă lungă ale Balanțelor. Vara aceasta, nativii care au diverse probleme sentimentale sau de altă natură, vor găsi o soluție să le depășească și să iasă în câștig.

Dragostea îi favorizează pe nativii Balanțe care oferă cu generozitate și care vor primi înapoi iubire deplină, sinceritate și loialitate. Nativii căsătoriți care aveau probleme în căsnicie vor reuși să le depășească și să planifice noi călătorii și activități în doi.

Pești

Visători, romantici și dornici să trăiască la maximum vara aceasta, nativii Pești vor avea un aliat prețios în Venus. Ei vor fi sprijiniți în plan personal de această planetă puternică și generoasă și vor avea o vară plină din punct de vedere social. Nativii Pești vor avea mai multe evenimente de familie, vor ieși mai des din casă, vor merge la diverse întâlniri sau evenimente sociale, dar mai ales vor face mai multe călătorii romantice.

Îndeosebi perioada de retrogradare a lui Venus în Leu, din 22 iulie până pe 3 septembrie, va fi perioada prielnică pentru zodia Pești. Acum vor fi cele mai mari șanse de călătorii și relații noi. Iar nativii deja căsătoriți vor profita și vor pune pe roate planuri frumoase împreună cu soții sau soțiile lor.