Zodiile norocoase în dragoste

Taur

În această lună nu trece nicio săptămână fără să zâmbeşti. Este vremea în care ai cele mai mari şanse să te îndrăgosteşti, dacă eşti singură, iar la sfârşit de săptămână vei fi mereu în compania celui iubit. Vei fi mai puţin organizată în treburile casei şi există riscul să pierzi ceva de valoare, dar vei acoperi repede paguba.

Fecioară

Mare parte din timpul tău liber va fi dedicat familiei în septembrie. Vei petrece o perioadă lungă de timp cu părinţii care vor avea nevoie de ajutorul tău. În aceste zile vei avea mare nevoie de răbdare şi linişte. În ultima decadă a lunii vei avea mai mult timp pentru tine și pentru partenerul tău de cuplu.

Săgetător

Atmosfera din familie va fi tot mai relaxată și frumoasă, dacă ești căsătorită. Dacă îți dorești copii, în primele zile ale lunii ai putea afla că eşti însărcinată, ceea ce îi va produce o bucurie imensă soţului tău. Bugetul familiei va fi revigorat şi vei putea scăpa de datoriile pe care le aveai la părinţi, arată horoscopul lunii septembrie 2018.

Zodiile norocoase în carieră

Rac

Este vremea hazardului şi vei avea câteva întâlniri care te vor dezamăgi. Nu ţi-e destinat să cunoşti partenerul ideal în sepembrie, dacă eşti singură. În schimb, te vei ocupa mai mult de cariera și de ambițiile tale profesionale. Vei avea de ales între o slujbă sigură și o funcție de conducere provizorie.

Leu

Te întorci din vacanţă plină de energie şi te apuci de câteva proiecte mai grele la care vei lucra până la sfârşitul anului. Vei avea curând satisfacţia că ai luat deciziile corecte şi că ai pus bazele unui contract solid și avantajos financiar. Spre sfârşitul lunii septembrie este posibil să te ocupi de o nuntă.

Capricorn

Nu vei scăpa nicio ocazie să te faci remarcată la locul de muncă. Vei sacrifica câteva seri şi vei munci peste program sau te vei oferi să rezolvi problemele altor colegi mai puţin descurcăreţi. Important este că vei avea rezultate bune, iar succesul te va face mai fericită și mai deschisă cu ceilalți.

Zodiile norocoase la bani

Berbec

Cele mai frumoase zile sunt cele din prima săptămână a lunii septembrie, când primeşti veşti bune legate de bani. Te împaci cu o persoană apropiată, care te-a dezamăgit cu puţin timp în urmă. Spre sfârşitul lunii mergi la o petrecere sau la o nuntă, chiar dacă invitaţia vine târziu.

Balanță

Este o lună plină de succese şi de recompense pentru toată munca pe care ai depus-o când alţii erau în concedii. În dragoste, vei avea parte de seri romantice, deşi ai vrea să ţii în frâu optimisul partenerului tău care îţi promite prea multe. Vestea bună este că veți avea amândoi bani pentru proiectele voastre.

Pești

Începi această lună plină de energie, pornită să rezolvi toate problemele. În prima decadă te vei dedica numai proiectelor de la serviciu, neglijate aproape toată luna august. Vei reuși să găsești noi resurse financiare sau să renegociezi salariul. Nu este exclus să apară și o ofertă de lucru mai bună!

Zodiile mai puțin norocoase în septembrie 2018

Gemeni

La jumătatea lunii te vor supăra unele schimbări la locul de muncă. Din păcate, nu vei primi nici acum majorarea de salariu pe care o aşteptai. Veniturile tale sunt destul de scăzute, mai ales că vei cheltui nişte bani să repari o greşeală. Ai grijă să nu îți neglijezi odihna şi sănătatea!

Scorpion

Prima săptămână este o perioadă mai dificilă dacă ai copii mari, adolescenţi. Trebuie să îţi păstrezi autocontrolul şi să îţi impui punctele de vedere în faţa lor. Comunicarea dintre voi poate avea de suferit, dacă ei se simt neglijaţi. În ceea ce privește rudele, vei restabili relaţii de prietenie uitate, arată horoscopul pe luna septembrie 2018.

Vărsător

Rişti să ai discuţii neplăcute cu partenerul de viață, deoarece refuzi să îl ajuși sau să pleci  cu el într-o călătorie pe care și-o dorește. Nu ţi se pare potrivit să cheltuiţi banii prin străinătate, când bugetul vostru a rămas destul de sărac după vară. Din a doua decadă, lucrurile intră în normal şi vei avea iar zile plăcute acasă.

sursa foto: 123rf.com