La suprafaţă, nativii Peşti par liniştiţi, ca toate apele adânci, dar sufletul lor este frământat de întrebări despre viitor şi despre fericirea familiei pe care şi-o întemeiază.

Cei doi peşti care înoată în direcţii diferite sunt adesea desenaţi legaţi între ei cu un fir subţire.

Peştii reprezintă spiritul, care tinde spre libertate şi armonie, şi sufletul, legat de sentimentele şi dorinţele temporare.

Energia care răzbate din opoziţia celor două entităţi, este forţa creatoare a nativilor Peşti.

Portret pe scurt pentru nativii Pești

Calităţi: prietenoşi, sensibili, buni, plini de compasiune, populari, optimişti, sinceri.

Defecte: versatili, schimbători, dezorganizaţi, superficiali, pesimişti, invidioşi, leneşi.

Le place: să îi ajute pe cei din jur, să cunoască oameni noi, să călătorească, să influenţeze lucrurile spre bine.

Le displace: să fie constrânşi de ceva, să fie manipulaţi, să trăiască după reguli riguroase.

Cum este femeia – Peşti

Perioadele cu Lună plină sunt cele mai frumoase zile ale nativei Peşti. Atunci este plină de energie, se implică în multe activităţi, rezolvă toate treburile casei şi le acordă copiilor tot timpul ei liber.

În restul zilelor preferă să se ocupe de pasiunile ei, să se plimbe şi să facă planuri de viitor.

Femeia-Peşti este foarte ataşată de casă. Chiar dacă visurile ei zboară peste mări şi ţări, îşi construieşte cu răbdare un spaţiu intim în care să se simtă protejată.

Un prieten care te ajută oricând

Natura duală a Peştilor se observă cel mai bine în firea nativei acestei zodii. Femeia-Peşti poate fi suavă, delicată, visătoare, dezordonată, dar poate fi şi robustă, bătăioasă şi practică.

Îi place să respecte tradiţia, cere drepturi egale pentru toţi şi sare în ajutorul celor care nu se descurcă foarte bine.

Este atrasă de domenii legate de artă, poate fi o profesoară foarte bună, scriitoare, pictoriţă, muzeograf, decorator, arhitect, jurnalist, psiholog. Unul din hobby-urile ei poate fi gătitul sau broderia.

Cum este bărbatul – Peşti

Nativii Pești se împart în două categorii distincte. Unii sunt înalţi, subţiri, atletici, pasionaţi de sport, îndemânatici şi foarte muncitori.

Alţii sunt mai puţin zvelţi, robuşti, greoi, visători, leneşi şi foarte puţin interesaţi de aspectul lor exterior.

Toţi Peştii au, însă, în comun trăsături care le fac cinste: prietenie, sinceritate şi compasiune.

Toţi sunt foarte ataşaţi de părinţii, de soţiile şi de copiii lor. Casa şi familia reprezintă temelia vieţii lor, punctul stabil de la care pot porni pe cărări mai puţin cunoscute.

Performanţe deosebite în sport

Prietenii Peştilor se pot baza pe ei în situaţiile grele. Bărbaţii Peşti îşi respectă cuvântul dat şi nu uită niciodată când îi ajuţi.

Surprizător este că nativii Peşti pot fi atraşi de risc şi aventură, oricât ar fi ei de prudenţi. Le place sportul şi pot atinge performanţe deosebite, pot deveni campioni medaliaţi cu aur. Sunt atraşi de maşinile de curse, dar şi de cărţile de geografie, istorie şi descoperiri ştiinţifice.

Mulţi Peşti îşi urmează vocaţia artistică, alţii sunt preoţi, cadre didactice, jurnalişti, exploratori, diplomaţi, meşteşugari iscusiţi.

Dacă vrei să afli mai multe despre zodia Pești, citește și ce lucruri urăsc persoanele născute în acest semn astral.

sursa foto: 123rf.com