Inelul purtat de Fecioara Maria are puteri tămăduitoare

Născută în Germania, într-o familia săracă de țărani, Anna Katharina s-a dăruit credinței și bisericii din copilărie.

A vrut să se călugărească din adolescență, dar intrarea la mănăstire necesita o anumită dotă pe care familia ei nu și-o permitea.

Abia la vârsta de 28 de ani, după ani întregi de lipsuri și nevoi, a fost acceptată la Mănăstirea Agnetenberg în ordinul măicuțelor augustiniene.

Fragilă și bolnăvicioasă, Anna a reușit să își ascundă multă vreme suferințele și să își îndeplinească obligațiile din mănăstire cot la cot cu celelalte surori.

Cu toate acestea, una dintre călugărițe i-a observat într-o zi palmele însângerate și afecțiunea Annei a ieșit la iveală.

Supusă unor investigații amănunțite, ea recunoaște că de ani buni îndură durerile stigmatelor cu bucurie și cu sufletul împăcat.

Fruntea îi sângera de obicei în zilele de vineri, iar palmele în zilele de post negru.

A urmat o anchetă ecleziastică în urma căreia superiorii ei au admis autenticitatea stigmatelor și puritatea credinței Annei.

Câteva secole mai târziu, în anul 2004, călugărița augustiniană avea să fie beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea pentru credința ei puternică, pentru smerenia și pioșenia ei.

Inelul Maicii Domnului i-a apărut în vis

Apariția stigmatelor a determinat-o pe maica Ana Katharina să acorde mai multă atenție viziunilor pe care le avea și pe care se temea să le împărtășească celorlalți.

Încurajată de poetul Clemens Brentano să-și povestească trăirile mistice, ea a făcut o serie de declarații surprinzătoare.

În viziunile ei, vedea adesea momente importante din viața Fecioarei Maria. Datorită descrierilor ei, a fost descoperită casa din Efes unde se presupune că s-a refugiat Maica Domnului spre sfârșitul vieții.

Și tot Anna Katharina a avut viziunea clară a logodnei dintre Maria și Iosif. Ea a descris inelul de logodnă primit de Maria, un cerc robust, ”nici din aur, nici din argint or alt metal; de culoare închisă, străbătut de irizații… cu suprafața netedă, dar împodobit cu mici triunghiuri în care erau sculptate litere”.

În viziunea ei, inelul îi apare închis cu multe lacăte într-o biserică frumoasă, unde tinerii logodnici vin să îl atingă pentru a primi binecuvântarea Maicii Domnului.

La puțină vreme după relatările călugăriței mistice, în 1823, scriitorul William Hone descrie și el inelul Fecioarei Maria și spune că era făcut din ametist sau din onix.

Tot Hone mai scria că inelul este înzestrat cu puteri tămăduitoare, iar tinerii căsătoriți care ating inelul cu verighetele lor în Ziua Sfântului Iosif au parte de prosperitate și iubire.

Sfântul Inel, păstrat în Perugia

Catedrala San Lorenzo din Perugia este locul în care poate fi văzut și azi inelul de logodnă al Mariei și al lui Iosif, deși nu este singurul lăcaș de cult care susține că deține această importantă relicvă religioasă.

Deși nu este nici din onix, nici din aur, ci mai degrabă din cuarț, inelul este considerat sfânt și este păzit de șapte lacăte.

El atârnă de o coroană din aur și este păzit cu strășnicie de călugări. Vaticanul cunoaște foarte bine legenda inelului și viziunile Annei Katharina, dar nu le încurajează.

Având în vedere că toate povestirile ei au fost transcrise de poetul romantic Brentano, nu pot fi acceptate drept veridice și reale.

Legenda rămâne însă una dintre cele mai frumoase legate de numele Fecioarei Maria și poate că are și o fărâmă de adevăr…

sursa foto: Flickr.com