Icoana Răstignirii Domnului și simbolurile ei sacre

Crucea a fost primul simbol cu care se însemnau ușile bisericilor, casele creștinilor și mormintele. Crucile și simbolul peștelui erau cel mai des folosite de creștini în primele două, trei secole după răstignirea și învierea lui Hristos. Mult mai târziu, abia prin secolele al IV-lea și al V-lea încep să apară reprezentări ale Mântuitorului răstignit pe cruce care au fost sursa de inspirație pentru icoana Răstignirii Domnului.  

Poetul latin Prudentius descrie scena răstignirii într-unul din poemele sale, probabil inspirat de o imagine observată într-un lăcaș creștin.

O reprezentare grafică detaliată a răstignirii a fost descoperită pe un os, datând de la începutul secolului al V-lea, păstrat azi la British Museum. Din aceeași perioadă pare să dateze și o sculptură închinată răstignirii, realizată pe ușa din lemn a bisericii Santa Sabina din Roma.

Speranța întru mântuire, mesajul icoanelor bizantine

Iconarii bizantini au început să picteze tot mai des scena din Ierusalim a Răstignirii Domnului la începutul Evului Mediu. Ei au folosit relatarea Sf. Ioan care vorbește în scripturi despre trupul schingiuit, ridicat pe cruce, cu brațele și picioarele străpunse de piroane de fier.

În primele icoane bizantine ale celei mai tulburătoare scene din viața lui Iisus, Mântuitorul este înfățișat viu, cu ochii deschiși, privind spre cer cu încrederea și tăria unui adevărat Mesia. Chipul Său liniștit și senin, al omului care își accepta soarta, vorbește în icoana Răstignirii despre tăria credinței Sale, despre misiunea sfântă și mai ales despre mântuirea promisă de Dumnezeu.

Icoana Răstignirii. Detalii cu semnificații profunde

Câteva secole mai târziu, scena Răstignirii Domnului devine mult mai amplă în icoane. Apar simboluri noi care îmbogățesc semnificațiile profunde ale acestei scene. Mulți iconari îi pun în prim plan, la picioarele lui Iisus, pe Sf. Ioan și pe Maica Domnului.

Soldații nu mai sunt atât de numeroși, sunt reprezentați doar prin sutaș sau chiar lipsesc de tot din unele icoane. În schimb, femeile care o însoțesc pe Fecioara Maria sunt în continuare reprezentate, chiar dacă în unele icoane apar numai două dintre ele sau chiar una singură.

Iisus este reprezentat deja mort, cu capul plecat și ochii închiși. Pe trupul lui gol apare doar o pânză peste șolduri, iar pictorii de icoane pun accentul mai mult pe rănile de la mâini și de la picioare.

Scena capătă culori mai sumbre, o anumită austeritate și sobrietate, completată de atitudinea gravă și plină de durere a Maicii Domnului. Capul lui Iisus răstignit, plecat, cu privirile stinse, este întors către maica Sa.

Pare mai degrabă adormit, decât mort, semn că trecerea Sa de pe această lume nu înseamnă nici stricăciunea trupului, nici a sufletului, pentru că El se va ridica din morți în zorii zilei.

Învierea, miracolul promis de Dumnezeu Tatăl

Icoana Răstignirii Domnului a căpătat ulterior simboluri care amintesc de Înviere. În multe icoane și reprezentări grafice ale acestei teme, Iisus este singurul care este pictat pe fundalul unui cer senin, uneori înconjurat de razele Soarelui.

Iisus semnifica speranța, mântuirea, credința și bucuria că Dumnezeu ne va primi pe toți în împărăția Lui. Cerul senin este promisiunea vieții de apoi, în lumea Raiului unde nu există nici durere, nici întristare.

Pe de altă parte, multe dintre icoanele Răstignirii prezintă la picioarele lui Iisus o peșteră deschisă din care se ivește un craniu. Este peștera în care a fost înmormântat Iisus și din care s-a ridicat prin voia Tatălui. Iar craniul îi aparține lui Adam, primul om creat de Dumnezeu despre care poveștile biblice spun că ar fi fost înmormântat chiar la poalele Golgotei, dealul pe care a fost răstignit Iisus.

Craniul lui Adam arată că și noi, creștinii, vom învia în viața de apoi și ne vom ridica la cer, așa cum a făcut Iisus, la trei zile după moartea sa.