Oamenii se roagă adesea la îngeri, mai ales la arhanghelii în rândul cărora se află și cel mai puternic înger din Biblie. Numele lui este Mihail, după cum se arată în Cartea Sfântă.

Arhanghelul Mihail este considerat de mulți credincioși cel mai puternic înger datorită misiunii sale și datorită rolului pe care l-a jucat în câteva momente cruciale din istoria omenirii.

Ce ne spune numele Arhanghelului Mihail

Sfântul Mihail zis Mihăilă în folclorul ucrainean
Sabia și balanța sunt elemente specifice care apar in icoanele ortodoxe închinate Arhanghelului Mihail

Mihail este considerat unul dintre îngerii cu puteri dumnezeești deosebite, el fiind conducătorul armatei lui Dumnezeu și un protector puternic al oamenilor.

În ebraică, semnificația numelui Mihail (mi – care, ke – ca, El – Dumnezeu) este interpretată în mod tradițional ca o întrebare retorică: „Cine este ca Dumnezeu?” (la care se așteaptă un răspuns negativ), pentru a sugera faptul că nimeni nu este ca Dumnezeu. În acest fel, Mihail este reinterpretat ca un simbol de umilință în fața lui Dumnezeu.

Pentru mulți creștini, faptul că numele Mihail se traduce prin sintagma ”care este ca Dumnezeu” înseamnă că acest înger a primit puteri mult mai mari decât alți îngeri și el este destinat să apere Împărăția Cerurilor și totodată Pământul oamenilor împotriva uneltirilor Satanei. Mihail este considerat un arhanghel, adică un conducător al îngerilor.

Trebuie menționat faptul că termenul arhanghel, care se traduce prin „comandantul îngerilor” sau „cel mai mare mesager”, apare doar de două ori în întreaga Biblie. O dată, el este legat de „Mihail”, iar altă dată de „Domnul Hristos”.

Arhanghelul Mihail în scrierile sfinte

În Biblia ebraică, Mihail este menționat de trei ori în Cartea lui Daniel, unde se spune că el este un „prinț mare, care se ridică pentru copiii poporului”. Ideea că Mihail a fost avocat al evreilor a devenit atât de răspândită încât, în ciuda interdicției rabinice împotriva apelului la îngeri ca intermediari între Dumnezeu și popor, Mihail a ajuns să ocupe un loc important în liturgia evreiască.

În Noul Testament, Mihail este numit drept conducător al armatelor lui Dumnezeu împotriva forțelor Satanei. Iar în Cartea Apocalipsei, se spune că Arhanghelul Mihail are puteri atât de mari încât îl învinge pe Satana.

Arhanghelul Mihail este, poate, cel mai puternic înger din Biblie, dar el este venerat deopotrivă în iudaism, ortodoxism, catolicism, anglicanism, islam și luteranism.

Cel mai puternic înger din Biblie are misiunea unui războinic

Arhanghelul Mihail invingand satana, pictura de Guido Reni

Arhanghelul Mihail este considerat conducătorul oștirilor lui Dumnezeu și este adesea înfățișat în icoane purtând armură de războinic și sabie. Sunt reprezentări în care Mihail se luptă cu balaurul care reprezintă forțele diavolești, dar și reprezentări în care poartă coif și suliță, un steag al biruinței sau o sabie.

Așadar, misiunea lui este de protecție și apărare a Împărăției Domnului. În anumite momente cruciale, Mihail are și misiunea de a apăra muritorii de rând, mai ales în timpul temutei Apocalipse.

Numele Sfântului Arhanghel Mihail este asociat și cu vindecările miraculoase, dar el este mai cunoscut pentru rolul său de căpetenie a Bisericii militante. Se crede că i-a apărut împăratului Constantin cel Mare (m. 337) la Constantinopol, că a intervenit în mai multe bătălii și că a apărut, cu sabia în mână, stând pe mausoleul lui Hadrian, probabil ca răspuns la rugăciunile Papei Grigorie I cel Mare (590-604), pentru a pune capăt unei epidemii ce cuprinsese Roma.

Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril

Ziua de 8 noiembrie este cunoscută de credincioșii ortodocși drept sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în jurul cărora Biserica adună și serbează toată obștea, tot „soborul” Sfinților Îngeri laolaltă.

Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început să fie prăznuită din secolul al V-lea. Îngerii sunt „duhuri slujitoare” (Evrei, 1, 14), adică ființe fără de trup, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai oamenilor. Așadar, dacă îngerii se arată sub forme văzute, aceasta nu este firea lor adevărată; forma văzută este un chip de împrumut, ei fiind „lumea nevăzută”, „cerul”.

După Sfânta Scriptură și după mărturisirile Sfinților, îngerii îl preamăresc pe Dumnezeu și îi împlinesc întocmai voia. Îngerii uneori împlinesc pedepse date de Dumnezeu, precum focul din Sodoma sau pedepsele din Egipt. Dar, în mod statornic, îngerii ajută la apărarea și călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile credincioșilor la Dumnezeu și îi ocrotesc pe cei drepți.

În Biblie, stă scris că îngerii au vestit faptele mari ale mântuirii: Nașterea Domnului, suferința din Ghetsimani, Învierea Domnului și a doua venire a lui Iisus. Îngerii păzitori sfătuiesc de bine pe oameni prin glasul conștiinței: tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mișcare bună a inimii, rugăciunea, pocăința, faptele bune, toate acestea se nasc în noi și se înfăptuiesc din îndemnul îngerilor păzitori.