Se spune că zahărul este unul dintre cele mai dăunătoare alimente. Pentru că îngraşă, nu are vitamine sau minerale şi este mult procesat. Aşadar, trebuie să îl tăiem de pe listă? Tehnicianul în nutriţie Cori Grămescu consideră că ”trebuie limitat serios aportul de zahăr adaugat în alimentaţia noastră, mai ales în contextul în care suntem din ce în ce mai sedentari. Zahărul adaugat şi alimentele bogate în zaharuri simple trebuie restrictionat sever, pentru că sunt cele responsabile de obezitate, de sindrom metabolic, diabet zaharat şi alte afecţiuni conexe”. Tot ea ne prezintă avantajele şi dezavantajele variantelor de îndulcitori naturali sau chimici de pe piaţă.

Zahărul alb – Aliment puternic procesat, fără aport nutritiv benefic. Este practic o cantitate de „calorii goale”. Ar trebui limitat cât mai mult în alimentaţie, pentru că nu are niciun beneficiu nutritiv.

Zahărul brun – La fel ca şi zahărul alb, este un aliment procesat, care însă are mici reziduuri de melasă. Cel mai adesea se obţine din zahăr alb colorat cu un procent de până la 10% melasă, astfel că nu are beneficii nutritive semnificative, care să îl recomande pentru consum regulat în cantităţi mari.

Zahărul candel – Este tot o formă de zahăr rafinat, prezentat sub forma unor cristale mari de zaharoză, care adesea pot fi colorate şi aromatizate cu aditivi alimentari chimici. Este tot o variantă de zahăr rafinat şi fără beneficii nutritive.

Melasă – Este un produs rezidual al procesului de extracţie a zahărului rafinat, care conţine urme de vitamine şi o cantitate convenabilă de minerale. Poate fi folosit în preparate dulci datorită aromei specifice interesante, având de asemenea un aport caloric mai mic decât zahărul. Nu îndulceşte la fel de mult şi poate facilita procesul de tranziţie spre o alimentaţie cu un aport controlat de glucide simple.

Mierea – Este un îndulcitor natural produs de albine şi, deşi se crede despre miere că are multiple beneficii pentru sănătate, studiile medicale nu confirmă decât într-o foarte mică măsură credinţele populare referitoare la tuse, arsuri, întărirea sistemului imunitar sau ulcer. S-au observat în cazul mierii organice proaspăt recoltate că poate îmbunătăţi unele infecţii ale pielii. În ceea ce priveşte consumul, ca orice glucid simplu, trebuie menţinut în limite moderate sau chiar reduse.

Fructoza – Este un monozaharid numit şi zahăr din fructe, mult mai dulce decât zahărul şi care declanşează, la câteva ore de la consum, reacţii insulinice. Fructoza concentrată se găseşte în toate dulciurile concentrate din comerţ şi nu se recomandă consumul ei, existând legături între obezitate şi consumul ridicat de fructoză concentrată.

Sirop de agave – Este o formă de sirop de fructoză, extras din planta de agave, dar care este de asemenea procesat intens. Ca şi fructoza, siropul concentrat de fructoză nu trebuie consumat în cantităţi mari, deoarece nu are beneficii pentru sănătate, în ciuda popularităţii în continuă creştere.

Stevia – Este un îndulcitor natural extras din planta numită Stevia rebaudiana, foarte sărac în calorii şi cu multe beneficii pentru sănătate, printre care se numără bioflavonoide şi acid clorogenic, substanţă care ţine sub control nivelul zahărului în sânge.

Citeşte și: Ce sunt îndulcitorii artificiali și cât de periculoși sunt

Îndulcitori artificiali – Dacă ne referim la îndulcitorii artificiali (zaharină, aspartam etc.), aceştia sunt neurotoxici şi întreţin apetitul pentru produse cu un gust foarte intens. De aceea, trebuie eliminaţi din alimentaţia curentă.

Cori Gramescu

 
Cori Gramescu, tehnician în nutriție, www.cori.ro

 Zaharurile simple, limitate

”Eu folosesc frecvent stevia, erythriol şi xylitol pentru îndulcire, în cantităţi moderate, şi melasa pentru gustul aparte. Însă încerc, pe cât posibil, să limitez zaharurile simple în alimentaţia mea frecventă.” (Cori Grămescu)