Regulile de bază ale dietei de post

1. Bea cât mai multe lichide: ceaiuri, sucuri naturale de fructe și legume, apă. Sucurile naturale conțin substanțe care pot fi ușor asimilate de organism, nu îngreunează activitatea aparatului digestiv, detoxifică și stimulează metabolismul. O cantitate suficientă de lichide în corp ajută la arderea grăsimilor.
2. Lasă deoparte toate obiceiurile nesănătoase: țigările, alcoolul, dulciurile. Acestea stau în calea atât a postului, cât și a dietei. Înlocuiește zahărul cu stevia, îndulcitor natural fără efecte adverse, și în loc de dulciuri consumă fructe variate.
3. Ascultă dorințele corpului tău. Dacă ești prea obosită, dormi. Dacă simți nevoia de mișcare, ieși la o plimbare. Acordă-ți timp pentru relaxare, căci stresul poate împiedica organismul să lupte cu kilogramele în plus.

Ia-ți vitaminele din legume și fructe

Vegetalele sunt esențiale în timpul dietei. Ele stimulează metabolismul și dau corpului mai multă energie. Dintre legume mizează pe morcovi, castraveți, roșii și varză. În cele șapte zile de dietă de post poți consuma și murături, pentru că sunt bogate în minerale necesare organismului.
Alege dintre fructe merele, perele, prunele, portocalele și lămâile. Consumă și banane, dar păstrează cumpătarea. Aceste fructe sunt bogate în vitamine, dar au și multe calorii.

Ziua întâi
Dimineața: Bea un ceai cald pe stomacul gol și mănâncă două lingurițe de semințe de in. Fierbe 59g orez în apă sărată și mănâncă cu două mere de mărime medie.
Prânz: Fierbe 50 g de orez și, separat, 150 g morcovi, tăiați felii. Amestecă orezul cu morcovii și condimentează cu pătrunjel.
Seara: Mănâncă două lingurițe de semințe de in și 50 g de orez fiert.
De-a lungul întregii zile bea sucuri naturale de fructe, ceaiuri de plante și apă minerală plată.

Zilele 2-5
Dimineața: 100 ml suc de legume și 150 ml suc de fructe.
Prânz: Mănâncă două felii de pâine neagră și bea o ceașcă de ceai, 150 ml suc de legume și 200 ml suc natural de fructe.
Seara: Bea două căni de ceaiuri de plante și mănâncă 100 g de smochine sau curmale.

Zilele 6-7
Dimineața: Imediat ce te trezești, bea o cană de ceai de mentă și ia două lingurițe de semințe de in. La micul dejun ai parte de o banană și de o felie de pâine prăjită cu margarină.
Prânz: O salată din castraveți, roșii și ardei, pe care o mănâânci cu o felie de pâine prăjită sau fierbe 200 g conopidă și doi morcovi și consumă-le calde. După masă, bea o cană de ceai de sunătoare.
Seara: Două felii de pâine neagră, pe care întinzi un strat subțire de margarină, apoi poți mânca două mere.

La ce trebuie să ai grijă!

  • Dacă nu ești sigură de starea sănătății tale mergi la medic și vezi ce te sfătuiește.
  • Dacă te simți foarte slăbită întrerupe dieta. Esențial este să o ții atâta vreme cât îți dă o stare de bine și simți că poți rezista tentațiilor.

 

Credit foto: Shutterstock