Vaccinul meningococic grup B indicat pentru imunizarea activă a persoanelor cu vârsta de peste 2 luni împotriva bolii meningococice invazive cauzate de Neisseria meningitidis grup B. Acest vaccin face parte din vaccinurile opționale, conform prevederilor legale.

Meningita poate ucide copii

Boala meningococică invazivă (BMI) este o boală potenţial fatală. Sau cu grave sechele permanente pentru supraviețuitori. Chiar şi în cazul administrării unui tratamentul adecvat. Boala progresează rapid şi este, de cele mai multe ori, dificil de diagnosticat.

În România, 69% din toate cazurile de meningită meningococică confirmate în ultimii 4 ani au fost cauzate de serogrupul B. Numai în anul 2018 au fost confirmate 73 de cazuri. Incidenţa cea mai mare fiind la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-1 an şi 1-5 ani.

„Pentru prevenirea şi protecţia împotriva bolilor grave, GlaxoSmithKline asigură, la nivel global, peste două milioane de doze de vaccin zilnic. Compania are în portofoliu mai mult de 30 de tipuri de vaccin,  care ajută oamenii să se protejeze împotriva unui număr de 21 de boli grave. Având în vedere contextul actual din România şi nevoia acută pentru un vaccin meningococic grup B, GlaxoSmithKline a depus toate eforturile pentru a asigura pacienţilor din România posibilitatea de a se proteja împotriva Meningitei B.” a declarat Dana Constantinescu – General Manager GlaxoSmithKline România.

Vaccinul meningococic ține meningita la distanță

Aproximativ 10% din populaţia la nivel global este purtătoare asimptomatică a Neisseria meningitidis. Este bacteria care cauzează meningită bacteriană.Bacteria este transmisă de la persoană la persoană pe cale respiratorie, prin picături de salivă sau secreţii nazofaringiene. În pofida tratamentului medical adecvat, aproximativ 1 din 10 pacienţi care contractează BMI decedează. Și aproximativ 1 din 5 dintre cei care supravieţuiesc rămâne cu sechele permanente.

„Întrucât cea mai mare incidență a bolii este întâlnită la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 -1 an şi 1-5 ani, lansarea vaccinului este de interes pentru părinți, în special. Este foarte important de menționat că vaccinul meningococic grup B poate fi administrat pentru imunizarea activă a persoanelor. Încă de la vârsta de peste 2 luni.” a declarat Dan Nițu, Director Medical, GlaxoSmithKline România.

 În 2012, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și cele 194 de state membre au publicat un plan de acțiune privind vaccinarea. Pentru a extinde accesul la imunizare, pentru a promova inovația în industria vaccinurilor și a preveni milioane de decese. Mai mult, Comisia Europeană consideră că „vaccinarea este principalul instrument de prevenire primară a bolilor și una dintre măsurile cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor în materie de sănătate publică. Imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem pentru a lupta împotriva bolilor grave care pot fi prevenite și împotriva bolilor contagioase, care uneori pot fi mortale.”

Sursa foto: Shutterstock