Aluniță, neg, nev, verucă, pentru omul de rând, sunt cam același lucru, deși sunt total diferite pentru ochi de specialitate. Nu orice pată pe piele e aluniță și nu orice excrescență e neg. Prin urmare, a-ți pune de la sine putere un diagnostic și a te trata după cum te taie capul poate fi chiar fatal, în unele cazuri.

Nev sau neg?

Ceea ce în limbaj medical poartă numele de verucă, e cunoscut drept neg în popor. Și este o porțiune de țesut crescută peste nivelul pielii, necanceroasă de obicei, cauzată de un virus. Doar că tot așa s-ar putea defini și nevii, cunoscuți sub numele de alunițe, exceptând cauza virală. Diferența constă în aspect și colorit, însă numai medicul specialist știe mai bine. Cele mai frecvente sunt verucile vulgare, care apar pe palme, brațe și picioare, cu aspect rugos, de culoare maronie sau gri și cele plantare, localizate pe tălpi, ca niște pete negre, groase, ce dau dureri la mers. Negii comuni au, în general, aspect de conopidă. Însă există și așa-numiții negi apoși, sub formă de sfere albe sau transparente, care apar adesea la copii și sunt urmări ale infectării cu poxvirus. Verucile plane sunt netede, plate, au nuanțe maronii sau roz și pot apărea pe tot corpul, cu precădere pe față și brațe. Există și papiloame filiforme, tot un soi de veruci, numai că sunt subțiri, lungi, de culoarea pielii și apar preponderent în zona gâtului, pleoapelor sau buzelor. Condiloamele, vegetațiile veneriene sau negii genitali apar în regiunea organelor genitale, în jurul anusului, în interiorul vaginului ori uterului și chiar în gură, se transmit prin contact sexual și sunt cauzate de temutul HPV (virusul Papilloma uman), responsabil de apariția cancerului de col uterin. Uneori, sunt chiar prea mici pentru a fi văzuți cu ochiul liber. Totuși, sunt și alte boli de piele cu aspect de negi. Keratoza seboreică, acrocordonul și chiar cancerul cutanat se numără printre acestea.

Cancerul de piele ucide rapid

Se tot vorbește despre melanomul malign și despre cancerele cutanate. Ar fi bine însă dacă am și învăța câte ceva din ce auzim. Căci cancerul de piele este cel mai agresiv dintre toate, metastazează rapid pe organele vitale, iar rata de supraviețuire până la 5 ani după diagnosticare este extrem de mică. Prin urmare, imediat ce se observă pe piele ceva cu aspect de neg, mai ales la cei cu vârste peste 50 de ani, care nu au avut niciodată negi, când verucile se înmulțesc rapid, când apar infecții, febră, dureri, când există boli asociate, precum diabetul sau boala arterială periferică, este obligatoriu consultul dermatologic. Iar dacă urmezi un tratament fără prescripție medicală, luat din farmacie, iar acesta nu dă rezultate în maximum două luni, trebuie neapărat să mergi la medic. Căci, din totalul pacienților diagnosticați cu melanom malign avansat, 75% își pierd viața în primul an de la diagnosticare!

Dermatologul știe să trateze negii !

Supravegherea periodică a pielii a devenit o necesitate. Exista peste 70 de subtipuri de HPV care cauzează veruci. Dar nu toți negii necesită tratament. De obicei, dispar de la sine și, întâmplător, momentul poate coincide cu finalul unui tratament făcut după metode din popor. Trebuie menționat că orice formă de lezare, precum ruperea, tăierea sau arderea negului nu se face decât în cabinetul medical și nicidecum la domiciliu! Mai există pe la noi idei preconcepute de a nu opera semnele din naștere, alunițele sau nevii pigmentari. Or, potrivit prof. dr. Țiplica, „este foarte important ca oamenii să nu aștepte și să meargă la medic. Ideile preconcepute se bazează totuși pe ceva real. Dacă este vorba despre un melanom, depistat în stadiu foarte avansat, operația este urmată rapid de deces, din cauza evoluției rapide a bolii, nicidecum din cauza intervenției în sine. Prin urmare, dacă, în urma unui control de specialitate, medicul recomandă excizia, trebuie urmată recomandarea acestuia, fără discuție.”, spune Prof. dr. George-Sorin Ţiplica, Şeful Clinicii 2 Dermatologie – Spitalul Clinic Colentina, UMF „Carol Davila”.

Sursa foto: answers.com