GHIDUL plantelor medicinale

SALATĂ VERDE (LACTUCA SATIVA)

Este o excelentă plantă aperitiv, favorizând digestia şi fiind, totodată, uşor laxativă. Calmează inflamaţiile dureroase ale ficatului, vezicii biliare şi ale intestinelor. Mai este indicată contra palpitaţiilor, tusei spasmodice, anafrodiziacă, hipoglicemiantă şi laxativă. Proprietăţile diuretice sunt completate de cele privind eliminarea masivă a uraţilor, de unde recomandările în nefrită, litiază urică, dar şi în gută şi artrită. Este, de asemenea, depurativă şi favorizează reglarea ciclului menstrual.

Uz intern: Se consumă ca atare. Decoctul din 60-80 g de salată verde la un litru de apă se bea în cursul unei zile.
Uz extern: În caz de abces, se pun cataplasme cu frunze fierte calde.
Când o recoltezi: Frunzele se culeg în luna iunie.

RUȘCUȚĂ DE PRIMĂVARĂ (ADONIS VERNALIS)

Este un excelent întăritor cardio-vascular. Mai are acțiune diuretică, calmantă şi uşor hipertensivă, dând bune rezultate în tahicardiile de natură nervoasă, în extrasistole şi în tulburări neurovegetative. Este un bun diuretic, așa că dă rezultate bune în pleurite şi ascite hepatice. Preparatele pe bază de ruşcuţă prezintă avantajul că substanţele active nu se acumulează în organism, cum se întâmplă cu medicamentele de sinteză indicate în aceleași afecțiuni.

Uz intern: Numai în preparate fabricate în farmacii sau laboratoare de specialitate, sub formă de extracte apoase, tincturi, siropuri, pilule, precis dozate şi utilizate cu recomandare medicală.
Când o recoltezi: Florile se culeg în lunile aprilie-mai.

SALCÂM (ROBINIA PSEUDACACIA)

Extractele apoase din flori, având reacţie slab alcalină, tamponează aciditatea stomacală în exces. Utilizarea scoarţei, folosită tradițional în hiperaciditate, ulcer gastric, duodenal şi ca purgativ, nu are până în prezent suficientă fundamentare ştiinţifică. Robina, care se află în cantităţi mai mari în scoarţă decât în flori, este toxică. Florile se recomandă ca neutralizant al acidităţii gastrice şi în unele ceaiuri medicinale pentru calmarea tusei. Utilizarea scoarţei trebuie evitată, deoarece este toxică.

Uz intern: Se utilizează numai florile uscate, fără axul inflorescenţei, sub formă de infuzie, o lingură la o cană cu apă. Se beau două-trei căni pe zi.
Când îl recoltezi: Florile se culeg în lunile mai-iunie.

SALCIE (SALIX ALBA)

Coaja conţine salicină, substanţă care combate febra şi are un bun efect antireumatic şi antinevralgic. De aceea, în trecut, se foloseau frunzele şi coaja ei împotriva frigurilor. Se utilizează şi azi în numeroase afecţiuni: răceli, gripe, rinite, reumatism, gută, hemoroizi, varice, afte bucale, menstre dureroase, diaree. Mai are efect sedativ, vasodilatator, opreşte secreţia lactică la înţărcare.

Uz intern: Se face decoct din două linguriţe de coajă mărunţită în 200 ml de apă. Se fierbe 20-30 de minute. Se strecoară şi se iau trei-patru linguri pe zi. Se mai poate face un praf din coajă mărunţită şi uscată, dată prin râşniţa de cafea până se obţine un praf fin. Se administrează de trei ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă.
Când o recoltezi: Scoarța se culege între lunile februarie și aprilie.