Colonul are nevoie de detoxifiere?

Invocând practici medicale străvechi, uneori legendare, o mulţime de preparate au invadat piaţa produselor terapeutice, „pretinzând” a deţine secretul curăţării perfecte a intestinelor şi, în special, a colonului. Pe de altă parte, metodele alternative de tratament, tehnicile şi practicile orientale, indiene cu precădere, recomandă clisma ca procedeu absolut necesar pentru o stare de bine ideală. Acestea fiind spuse, orice om, pe care tranzitul intestinal lent, balonările frecvente şi constipaţia l-au adus la disperare, ajunge să apeleze la astfel de metode de detoxifiere, cu încrederea că astfel va scăpa de chin. Or, din nefericire, nu oricine se poate „juca” la infinit cu propria sănătate.

Constipaţia e adevăratul inamic!

Poluarea a pus stăpânire pe orice părticică a mediului ambiant, aşa că nici alimentele nu au scăpat de ingredientele toxice. Prin urmare, sistemul nostru digestiv e tot mai solicitat, în vreme ce colonul se transformă, treptat, într-o groapă de gunoi a organismului. Studii recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au scos la iveală faptul că până la 80% dintre cazurile de cancer sunt cauzate de surplusul de toxine. Aceeaşi specialişti au arătat că peste 85% dintre persoanele adulte suferă de constipaţie cronică. Ori asta înseamnă că majoritatea persoanelor sunt expuse unor riscuri mari, căci constipaţia face ca toxinele să nu fie eliminate la timp, să petreacă ceva vreme în colon, afectând astfel alte organe interne. Din acelaşi motiv, şi apariţia bolilor de piele este favorizată. Totuşi, nici forţarea evacuării toxinelor nu e recomandată. Şi asta pentru că se distruge flora bacteriană intestinală şi, implicit, sistemul imunitar. Atunci, curăţarea periodică a colonului e obligatorie, vei spune.

Trupul ştie să scape de gunoaie

Numai că, pe www.despreboli.ro, Dr. Alecse Valerian Diţoiu, medic primar boli interne şi gastroenterologie la Institutul Fundeni din Bucureşti, arată că organismul nu are nevoie de curăţire: „E plin de reclame la produse pentru „curăţirea” colonului, „naturale” sau „naturiste”, „fără efecte secundare”, „utilizate în toată lumea”. Argumentele sunt aiuritoare pentru orice minte normală. Am făcut mii de colonoscopii, chiar şi la bolnavi prost pregătiţi (în urgenţă) şi NICIODATĂ nu am văzut un colon cu kilograme de materii fecale lipite pe pereţi! Dat fiind că mucoasa intestinală secretă mulţi litri de lichide zilnic, care spală pereţii, nu au cum să stea lipite materiile fecale. Acestea sunt fluide pe tot parcursul intestinului gros, iar în caz de constipaţie se întăresc în rect, dar nici acolo nu sunt lipite pe intestin.”

Ne facem rău sau bine?

Important de ştiut e faptul că tocmai colonul joacă un rol-cheie în detoxifierea organismului. Şi e adevărat că intoxicarea lui duce la afecţiuni diverse. Dar, potrivit specialiştilor, numai o dietă adecvată şi un program riguros de mişcare pot ajuta colonul să-şi facă treaba impecabil. Dr. Diţoiu spune că „partea proastă e că, odată cu evacuarea forţată a materiilor fecale, în scop de „curăţire”, se evacuează şi flora bacteriană normală a intestinului, care apoi trebuie repopulat. După un tratament cu antibiotice, când flora intestinală e afectată, trebuie luni de eforturi pentru a o readuce la normal. Dacă tot doreşti să-ţi curăţi intestinul, poţi foarte bine s-o faci cu 1 kg de pere.” Se pare că leacul miraculos e chiar la îndemână. Un trup hrănit corect elimină în mod natural toxinele, atât prin plămâni, piele, rinichi, precum şi prin colon. Din nefericire, cu timpul, ca urmare a alimentaţiei nesănătoase, a consumului mic de lichide, a sedentarismului, procesul de curăţire a organismului încetineşte. Iar atunci, nu avem altceva de făcut decât să ne corectăm. Nu degeaba au fost incluse în ritualurile religioase perioadele de post. Căci o perioadă optimă pentru o cură de detoxifiere trebuie să ţină minimum 3 săptămâni. Şi constă într-un regim alimentar bazat pe lichide, fructe şi legume proaspete, de preferat nepreparate termic. Totuşi, o asemenea cură nu se face decât numai după ce ai primit avizul medicului!

Uşurează-ţi organismul!

Cum constipaţia e principala vinovată pentru apariţia problemelor, iată câteva trucuri mici cu efecte mari:
-bea cel puţin 2 l apă zilnic, cu înghiţituri mici, şi măcar un pahar cu apă caldă, dimineaţa, pe stomacul gol.
-mănâncă fructe şi legume crude, uscate, sub formă de suc sau salate.
-seminţele şi cerealele integrale nu trebuie să lipsească din meniu.
-înlocuieşte zahărul cu miere.
-exclude prăjelile, conservele, afumăturile, mezelurile, pâinea albă, foietajele, alcoolul şi dulciurile.
-pune fibrele la loc de cinste în alimentaţia zilnică. Ai grpjă să nu-ţi lipsească din casă varza, conopida, ceapa, salata verde, castraveţii, fasolea, lintea, spanacul, smochinele.

Lipsa de mişcare şi de fibre din alimentaţie înseamnă constipaţie!

Sursa foto:tophealthremedies.com