Baia cu apă caldă, cu temperatura care crește progresiv este recomandată persoanelor care suferă de anemie sau la cele care nu tolerează frigul. Se procedează în felul următor: la început temperatura va fi moderată (20-24º C), urmând ca aceasta să crească progresiv până la 36–37º C, prin adaos de apă fierbinte. Durează de la cinci până la 30 de minute, în funcție de toleranță și de problemele vizate. Dacă în timpul procedeului apare senzația de moleșeală se întrerupe. Porțiunile care au venit în contact cu apa se pot frecționa cu o cârpă udă rece. Pacientul trebuie să stea în pat, la căldură, învelit cu o pătură groasă sau cu plapuma circa două ore după baie.

Băi care te scapă de dureri

Băile calde de trunchi și de șezut sunt recomandate în afecțiuni renale cronice, pietre la rinichi, vezică biliară, stomac leneș, dureri de burtă în general. Băile brațelor până la cot sunt indicate în cazul rinitei, laringitei, sinuzitei sau a bronșitei, mai ales dacă apar secreții mucopurulente. Are un efect de decongestionare a plămânilor și calmează crizele de astm. Mai sunt utile în angină pectorală sau probleme cu circulația sangvină. Băile de picioare sunt indicate în cazul „picioarelor reci”, bronșitelor sau a dureri articulare reumatice. În gripă se face baie de picioare cu apă cât mai caldă posibil, până pielea se înroșește. Se poate adăuga sare grunjoasă.

Precauții necesare

Baia cu apă fierbinte este interzisă în cazul cardiacilor, persoanelor hipertensive, cu varice și a femeilor însărcinate sau la menstruație. Băile calde trebuie făcute cu precauție de către aceștia, iar timpul de expunere nu va fi mai mare de 10 minute. Este bine să nu ai stomacul plin – să fi trecut cel puțin o oră după o masă ușoară și cel puțin patru după una consistentă. După aceea, ar trebui să mai aștepți cel puțin 15-20 de minute până să mănânci. Cel mai bine ar fi ca după procedură să faci câteva exerciții fizice ușoare. Încăperea în care se face baia trebuie să fie una bine încălzită și fără curenți de aer rece. Pentru a stabili cu exactitate temperatura apei este bine să folosești un termometru acvatic. Procedura trebuie să fie și una care să detensioneze și să relaxeze, chiar dacă nu acesta este scopul principal. Așa că, dacă vei crea o atmosferă plăcută utilizând lumânări parfumate și ascultând muzică liniștitoare în surdină, nu vei avea decât de câștigat.

Clisma, împotriva îmbătrânirii premature

Multe dintre problemele noastre de sănătate își au originea în intestinul gros. Organismul se poate intoxica dacă nu sunt eliminate deșeurile. Chiar și cei care au scaun zilnic pot acumula resturi care se lipesc pe pereții intestinului și care nu pot fi evacuate. Astfel, acestea fermentează și acest fapt poate duce la boli cum ar fi cancerul, problemele cardiace, reumatismul, artita, sciatica, boli ale pielii, pietre la rinichi, anemie și chiar insomnii sau probleme psihice. Acestea provoacă și îmbătrânirea prematură a persoanei în cauză. Clismele cu apă caldă rezolvă într-un mod simplu, chiar dacă nu foarte plăcut, această problemă. Ele favorizează eliminarea rapidă a toxinelor din organism. Lichidul introdus în colon înmoaie scaunul și dizolvă crustele depuse pe pereții intestinului. Astfel, se îmbunătățesc tranzitul intestinal și circulația sangvină. Se evacuează și paraziții, cum ar fi giardia sau oxiurile. Se reduce numărul alergiilor, a stărilor de anxietate. Se întărește sistemul imunitar. După tratament, pielea devine strălucitoare și se obține și o ușoară scădere în greutate.

Tratament corect

Pentru a efectua corect clisma, temperatura apei trebuie să aibă 37º C. Ai grijă ca presiunea să nu fie prea puternică, altfel pot apărea dureri. Totodată, ea trebuie efectuată doar ocazional, pentru că, dacă este făcută prea des, epuizează intestinul și perturbă flora intestinală. Contraindicațiile sunt totuși numeroase: hemoroizi, fisuri anale, hemoragii majore, boli inflamatorii ale intestinului, ulcer sau suspiciuni de perforare digestivă, tulburări cardiace severe, intervenții chirurgicale recente, hipertensiune arterială severă, hernii abdominale, sarcină, cancer intestinal, de colon sau rect.

Dr. Cristina Răduță, Centrul pentru Sănătate și Viață Armonia

Indicată în boli digestive

”Apa caldă are proprietatea de a amplifica yang-ul, adică puterea digestivă și metabolică a organismului și este cel mai simplu și mai bine tolerat mod de a detoxifia organismul. Este indicată mai ales persoanelor cu exces al energiei yin. Acesta se manifestă prin boli cronice cu debut insidios sau progresiv și evoluție lentă. Pacienții cu afecțiuni de tip yin sunt în general slăbiți, obosiți, apatici, deprimați, pot avea extremitățile reci, tolerează mai greu frigul. Au mai ales probleme digestive. Apa, fiind caldă, combate aceste probleme. Astfel, crește toleranța la frig, stimulează circulația, activează și stimulează transformările metabolice. Influențează într-o anumită măsură activitatea de detoxifiere a rinichiului și a tubului digestiv. Având în vedere frecvența crescută a afecțiunilor de tip yin, se poate recomanda tuturor să bea un pahar cu apă pe stomacul gol.”

Sursa foto: Sutterstock