Argila conține numeroase minerale utile sănătății noastre: calciu, fier, magneziu, potasiu etc. Cea mai importantă calitate a argilei este puterea antioxidantă. Astfel, oprește procesul de îmbătrânire prematură, cauzat de influența radicalilor liberi, și te ajută să îți menții un tonus bun. În plus, este un bun detoxifiant, antibacterian, antiseptic, remineralizant, cicatrizant, reduce aciditatea din organism.

Cele mai importante afecțiuni pentru care este indicată:

  • tumori benigne și unele forme de cancer (de stomac, rinichi, vezică urinară, colon)
  • anemie
  • ulcer, gastrite
  • insuficiență hepatică
  • pietre la rinichi, nefrite, cistite, vaginite
  • afecțiuni ale prostatei
  • hemoroizi
  • parazitoze intestinale
  • otite, sinuzite
  • astm bronșic
  • reglarea tensiunii arteriale, boli ale inimii
  • osteoporoză
  • diabet
  • obezitate
  • afecțiuni reumatice
  • spondiloză lombară, cervicală și dureri articulare
  • osteoporoză
  • insuficiență tiroidiană
  • gingivite, paradontoze, afte bucale, abcese dentare, dureri de dinți
  • boli de nervi
  • probleme dermatologice (dermatoză, acnee, comedoane, furunculoză, arsuri pe piele, cuperoză, psoriazis, eczeme)
  • varice, flebite
  • Zona Zoster
  • conjunctivită, cataractă, blefarită
  • nevroze

Cura cu apă argiloasă

Pentru afecțiunile interne, se face o cură cu apă în care s-a dizolvat argilă. Se pune o linguriță de argilă într-un pahar cu apă și se lasă să stea circa opt ore. Se bea un pahar dimineața pe stomacul gol și încă două cu o jumătate de oră înainte de masa de prânz și, respectiv, de seară. Se consumă doar apa decantată și se aruncă argila rămasă pe fundul paharului. Cura se ține timp de 21 de zile, după care se face o pauză. La nevoie, se reia după o apuză de două săptămâni. Este important să nu folosești recipiente de plastic sau metal pentru apa de argilă. Cele mai bune sunt cele din sticlă sau din porțelan.

Picături vindecătoare

Pentru rinite, sinuzite, bronșite, se pot prepara picături. Se amestecă o lingură de argilă cu o lingură de apă, după care se lasă să se decanteze timp de 20 de minute. Se ia cu o pipetă soluția limpede de la suprafață și se toarnă patru-cinci picături în fiecare nară de trei ori pe zi. Pentru problemele oftalmologice, se filtrează apă prin argilă și se pun picături în ochi. Se mai poate aplica argila amestecată cu apă pe pleoape. Se stă până se usucă și, apoi se spală.

Aplicații externe

Aplicațiile externe cu argilă sunt utile în multe afecțiuni, pentru că aceasta absoarbe, prin piele toxinele. Se poate aplica în cazul unei răni care supurează, dar și în caz de boli infecțioase. Se amestecă cu apă și se aplică direct pe piele. Deasupra poate fi pusă o folie de celofan și, apoi, o pătură. Pacientul ar trebui să stea așa timp de o oră și jumătate sau două. Aceste aplicații ajută și la reducerea tensiunii musculare, relaxează și diminuează durerile.

Contraindicații:

Aplicațiile cu argilă nu ar trebui făcute în ultimele luni de sarcină și nici în perioada menstruației.

Sursa foto: healthhomehappy.com