Ziua Internațională a sărutului este celebrată din anul 2006 pe data de 6 iulie. A apărut pentru prima dată în Marea Britanie, iar peste câțiva ani a devenit o sărbătoare internațională.

Istoria sărutului și sărbătorii

Prima referire la sărut a fost făcută în anul 1500 î. Hr, în documente istorice precum veda. Veda este o culegere ce conține texte originare din vechea Indie. Aici sunt cele mai vechi scripturi ale hinduismului. În prezent, textele vedice sunt venerate de hindușii din lumea întreagă.

În 800 – 900 î. Hr, sărutul era înscris în operele lui Homer. Acesta scria despre regele Priam, care își arăta respectul sărutând mâna lui Ahile.

Ca manifestare culturală, sărutul este prezent în mai multe opere de artă. Constantin Brâncuși este cel care a exprimat afecțiunea umană într-o serie de sculpturi precum „Sărutul” și „Poarta sărutului”.

Și în pictură a fost imortalizat momentul sărutului de către pictori celebri precum Pablo Picasso, Marc Chagall, Rene Magritte sau Roy Lichtenstein.

În film, o scenă în care sărutul a fost în prim plan datează din 1896, în pelicula „The kiss”. Scena dintre cei doi actori, Mary Irwin și John Rice a durat 18 secunde și a declanșat un adevărat scandal mediatic, acuzându-l pe regizorul William Heise ce a dorit coruperea și decadența publicului american.

„Sărutul” („Liebespaar”) – una dintre cele mai faimoase picturi

Pictura în ulei realizată de pictorul austriac Gustav Klimt a fost realizată între anii 1907 și 1908, la apogeul „Perioadei de aur”, în care pictorul a preferat nuanțele de auriu, realizate din foițe de aur.

Pictura înfățișează un cuplu îmbrățișat, trupurile celor doi decorate în stilul Art Nouveau, extrem de popular la sfârșitul secolului XX. Pictura este găzduită de Palatul Belvedere din Viena, în galeria Austriacă Belvedere.

Beneficiile sărutului

  • Potrivit specialiștilor, sărutul este o necesitate fiziologică, nu doar un gest de afecțiune. Dacă este practicat cu afecțiune, acesta poate stimula sistemul imunitar, contribuiind la rezistența organismului în fața infecțiilor și alergiilor.
  • În timpul sărutului, este stimulată secreția de endorfină și exitocină, stimuli care ajută la calmarea organismului și contribuie la stabilizarea ritmului cardiac și bunăstarea întregului corp. În timpul unui sărut se pot transmite între 10 milioane și un milliard de bacterii între cele două persoane.
  • Sărutul poate duce la scăderea presiunii arteriale. Prin dilatarea vaselor de sânge din corp, sărutul poate fi benefic pentru persoanele hipertensive.
  • Sărutul îmbunătățește tonusul mușchilor faciali deoarece, în momentul unui sărut, sunt angrenați 34 de mușchi faciali, dar și alți 112 mușchi ai capului.
  • Sărutul îți poate menține dinții sănătoși. Datorită salivei, care conține minerale și proprietăți antivacteriene, sărutul poate ajuta la menținerea dinților sănătoși, prin eliberarea salivei în timpul sărutului.

Curiozități despre sărut

  • Potrivit studiilor efectuate de către specialiști, majoritatea mușchilor din corp sunt puși în funcțiune în momentul sărutului. În special, 34 de mușchi din zona feței.
  • O persoană obișnuită își petrece aproximativ 14 zile din viață sărutându-se.
  • Aproximativ 37% dintre bărbați țin ochii deschiși în timpul sărutului, în timp ce aproximativ 97% dintre femei preferă să țină ochii închiși.
  • Într-o viață, se estimează că primim aproximativ 25.000 de săruturi.
  • Un sărut care durează un minut poate arde 26 de calorii.
  • În Italia medievală, dacă două persoane erau surprinse sărutându-se, erau obligate să se căsătorească.
  • Cercetătorul german Onur Gunturkun a observat 224 de oameni care se sărutau în locuri publice, din trei țări diferite, și a constatat faptul că majoritatea persoanelor se aplecau spre dreapta în momentul sărutului.
  • Există și frica de sărut, fobia recunoscută de psihologi drept filemafobie. Este o fobie frecventă în rândul tinerilor, persoanelor lipsite de experiență, care se tem să facă o greșală.
  • Știința care studiază sărutul se numește filematologie.
  • Prima dată când doi bărbați s-au sărutat la televizor a fost în anul 1927.
  • În anumite regiuni ale lumii, sărutul este ilegal.
  • Denumirea științifică pentru sărutul franțuzesc este cataglotism.
  • Oamenii nu sunt singurii care se sărută, ci și anumalele precum vacile sau veverițele.
  • Celebrul sărut al eschimoșilor este cel în care cele două persoane își arată afecțiunea prin atingerea vârfului nasului. Acest tip de sărut a apărut din cauza frigului extrem, iar eschimoșii au doar nasul și ochii descoperiți.

Cel mai lung sărut din lume

În anul 2013, în urma unui concurs, un cuplu thailandez și-a unit buzele timp de 58 de ore, 35 de minute și 58 de secunde. Gestul de afecțiune a intrat în Cartea Recordurilor, cel mai lung sărut din toate timpurile. Cei doi au primit drept recompensă două inele cu diamant.

Cel mai lung sărut în cinematografie

În filmul „Elena Undone” a fost înregistrat recordul pentru cel mai lung sărut dintr-un film. A fost un gest de afecțiune între două femei, de 3 minute și 24 de secunde. Astfel, a fost depășit recordul anterior stabilit în filmul „You’re In The Army Now”de 3 minute și 6 secunde.

În anul 1990, Cinema Paradiso, filmul regizorului italian Giuseppe Tornatore, a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin. În secvența finală a filmului, se aduce un omagiu celor aproape 50 de săruturi emblematice din istoria cinematografiei.

Citește și: Idei de activități distractive pentru o petrecere de vară în grădină